4 intrări
37 de definiții

Explicative DEX

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

toaie1 sf [At: AL LUPULUI, P. G. 43 / Pl: toi / E: ns cf toi3] (Reg) Loc adânc în albia unei ape (curgătoare), unde, de obicei, se formează un vârtej Si: bulboană, vâltoare.

toaie2 sf [At: CONV. LIT. XXIII, 1056 / Pl: toi / E: ucr тоя] (Bot; reg) 1 Omag (Aconitum napellus). 2 Omag (Aconitum cernuum). 3 Omag (Aconitum moldavicum). 4 Omag (Aconitum variegatum) 5 Molură (Foeniculum vulgare).

toi4 [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 691/14 / Pzi: ~esc / E: toi3] 1 vi (Îvp) A face zgomot. 2 vi (Îvp) A striga. 3 vt (Îvp) A certa (1). 4-5 vtr (Reg) A (se) calma (1-2).

toi1 i [At: MAT. DIALECT. I, 99 / E: ns cf toi3] (Reg; rep) Strigăt cu care se stârnesc iepurii din culcușuri.

tui2 sm vz țoi1

țoi1 [At: DOMBROWSKI, P. 223 / V: tui, țui / Pl: ~ sm / E: fo] 1 i (Și cu „o”, „i”, prelungite; repetat) Cuvânt care imită sunetele specifice scoase de țiclean (1). 2 sm (Orn; reg; șîc ~ comun) Țiclean (1) (Sitta europaea). 3 sm (Reg; fig) Epitet pentru un copil neastâmpărat și gălăgios. 4 sm (Orn; reg; îf țui, tui) Ciuf (Otus scops).

țui2 sm vz țoi1

ȚOIU1 sm. 🐦 = SCORȚAR I 1: țoii, cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinară peste tot locul cu dulcile lor cîntări (ODOB.).

TOAIE1, toi, s. f. (Regional) Baltă adîncă; bulboacă, dornă.

TOAIE2, toi, s. f. (Bot.; regional) Omag. Se pune într-o căldare mare ca la 4-10 cofe de apă, precum și diferite plante și anume:... calapăr, lemnul-domnului, toaie. MARIAN, NA. 278.

TOI2, toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.) Scorțar1. Țoii, cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcile lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181.

TOAIE, toi, s. f. (Bot.; reg.) Omag. – Ucr. toja.

TOI1, toiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie; a hăui. – Din toi2.

ȚOI1 ~ m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic și cu penaj divers colorat; țiclete; scorțar. /Onomat.

toaie f. Bot. omeag. [Origină necunoscută].

țoiu m. 1. Zool. ciocârleț; 2. pahar (în forma ciocului acestei păsări): un țoiu de rachiu (CAR.). [Cf. țiuì].

toáĭe f., pl. toĭ (rut. tóĭa). Nord-est. Omeag.

toĭésc v. tr. (d. toĭ? V. destoĭ). Nord. Rar. Mustru. V. intr. Strig, răcnesc.

țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ.

Ortografice DOOM

țoi1 (pasăre) (reg.) s. m., pl. țoi, art. țoii

țoi1 (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țoii

țoi (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țoii

Etimologice

toaie (-oi), s. f. – (Bucov.) Omag. Rut. toja (Candrea). Der. din pol. tojad, tojan „plantă otrăvitoare” (Tiktin) sau din gr. θολία (Diculescu, Elementele, 484) nu este probabilă.

Sinonime

TOAIE s. v. bulboacă, bulboană, iarbă-mare, ochi, omag, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

TOI vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra, striga, țipa, urla, zbiera.

ȚOI s. v. scorțar, țiclean.

toaie s. v. BULBOACĂ. BULBOANĂ. IARBĂ-MARE. OCHI. OMAG. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.

toi vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.

țoi s. v. SCORȚAR. ȚICLEAN.

Arhaisme și regionalisme

TOI vb. (Mold., Criș.) A mustra; a ocărî. A: Fericitul . . . să feace ca focul asupra lor . . . și-i toiia zîcînd: a ce le scrieți voi aceastea? DOSOFTEI, VS. C: Voi nu gîndiți să ascultați cuvîntul lui Dumnăzău . . ., ce încă toiți și vă aflați alte besezi. MOL. 1695, 83v. Etimologie: toi s.n. (< tc. toy).. Cf. preobrăzi, probozi, vrevi; înjura, lihăi.

toi, toiesc, vb. IV (reg.) 1. a certa, a mustra. 2. a face zgomot. 3. a (se) calma, a (se) liniști.

toí², toiesc, v.i.t. (reg.) 1. A face gălăgie; lărmăli: „O mărs călare pe o mărțână albă și toie tare…” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153). 2. A certa, a mustra, a sfădi: „Cu armele țurgăluind / Și din gură jib toind” (Bârlea, 1924: 9). – Din toi „ceartă” (Scriban, DLRM, MDA).

toi2, toiesc, vb. intranz. – (reg.) A certa, a mustra, a sfădi: „Cu armele țurgăluind / Și din gură jib toind” (Bârlea, 1924: 9). – Din toi „ceartă” (Scriban, DLRM, MDA).

toi, toiesc, vb. intranz. – A certa, a mustra, a sfădi: „Cu armele țurgăluind / Și din gură jib toind” (Bârlea 1924: 9). – Din toi „ceartă”.

Intrare: toaie (baltă)
substantiv feminin (F132)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toaie
  • toaia
plural
  • toi
  • toile
genitiv-dativ singular
  • toi
  • toii
plural
  • toi
  • toilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: toaie (bot.)
substantiv feminin (F132)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toaie
  • toaia
plural
  • toi
  • toile
genitiv-dativ singular
  • toi
  • toii
plural
  • toi
  • toilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: toi (vb.)
verb (V408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • toi
  • toire
  • toit
  • toitu‑
  • toind
  • toindu‑
singular plural
  • toiește
  • toiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • toiesc
(să)
  • toiesc
  • toiam
  • toii
  • toisem
a II-a (tu)
  • toiești
(să)
  • toiești
  • toiai
  • toiși
  • toiseși
a III-a (el, ea)
  • toiește
(să)
  • toiască
  • toia
  • toi
  • toise
plural I (noi)
  • toim
(să)
  • toim
  • toiam
  • toirăm
  • toiserăm
  • toisem
a II-a (voi)
  • toiți
(să)
  • toiți
  • toiați
  • toirăți
  • toiserăți
  • toiseți
a III-a (ei, ele)
  • toiesc
(să)
  • toiască
  • toiau
  • toiră
  • toiseră
Intrare: țoi (pasăre)
țoi1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoi
  • țoiul
  • țoiu‑
plural
  • țoi
  • țoii
genitiv-dativ singular
  • țoi
  • țoiului
plural
  • țoi
  • țoilor
vocativ singular —
plural —
țui4 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țui
  • țuiul
  • țuiu‑
plural
  • țui
  • țuii
genitiv-dativ singular
  • țui
  • țuiului
plural
  • țui
  • țuilor
vocativ singular —
plural —
tui5 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tui
  • tuiul
  • tuiu‑
plural
  • tui
  • tuii
genitiv-dativ singular
  • tui
  • tuiului
plural
  • tui
  • tuilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

toaie, toisubstantiv feminin

toaie, toisubstantiv feminin

  • 1. regional Omag. DLRLC
    sinonime: omag
    • format_quote Se pune într-o căldare mare ca la 4-10 cofe de apă, precum și diferite plante și anume:... calapăr, lemnul-domnului, toaie. MARIAN, NA. 278. DLRLC
etimologie:

toi, toiescverb

  • 1. regional A face zgomot, gălăgie. DLRLC
    sinonime: aui
    • format_quote Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116. DLRLC
etimologie:

țoi, țoisubstantiv masculin

regional
  • 1. ornitologie (Țoi comun) Țiclean (Sitta europaea); scorțar. DEX '09 MDA2 CADE DEX '98 DLRLC
    • format_quote Țoii, cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcile lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181. DLRLC
  • 2. figurat Epitet pentru un copil neastâmpărat și gălăgios. MDA2
  • 3. ornitologie (În forma țui, tui) Ciuf (Otus scops). MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.