5 intrări

57 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.

timp [At: PO 171/2 / V: (îrg) tâmp / Pl: (îrg) ~i sm, ~uri, (înv) ~ure sn / E: ml tempus, -oris] 1 sn Perioadă măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment Si: interval, răstimp. 2 sn (Îs) ~ de muncă socialmente necesar Timp (1) cheltuit pentru producerea unei valori de întrebuințare în condiții de producție date, normale din punct de vedere social și cu media socială de îndemânare și de intensitate a muncii. 3 sn (Îlav) În același ~ sau (înv) într-același ~ Simultan. 4 sn (Îal) De asemenea. 5 sn (Îlav) Tot ~ul sau (înv) în tot ~ul Fără întrerupere Si: mereu, neîncetat. 6 sn (Îlav) Din ~ în ~ sau (înv) pe la ~i La anumite intervale. 7 sn (Îal) Uneori. 8 sn (Îlav) Între ~ (sau, îvr, ~uri) În răstimpul acesta. 9 sn (Îlav) De la un ~ sau (reg) de la un ~ de vreme sau (rar) dintr-un ~ Începând de la un moment dat. 10 sn (Reg; îlav) Într-un ~ La un moment dat. 11 sn (Reg; îlav) La un ~ La un moment oarecare. 12 sn (Îlc) În ~ ce... În vremea în care... 13 sn (Îlc) Cât ~... În toată perioada în care... 14 sn (Îs) Un ~ O bucată de vreme. 15 sn (Grm; îs) Adverb de ~ Adverb care arată timpul când se petrece o acțiune sau când există o stare ori o însușire. 16 sn (Grm; îs) (Complement) circumstanțial de ~ sau complement de ~ Complement circumstanțial care arată timpul când se petrece o acțiune sau când există o stare ori o însușire. 17 sn (Grm; îs) (Propoziție) circumstanțială de ~ Propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă. 18 sn Moment favorabil pentru desfășurarea unei acțiuni, pentru efectuarea unei operații. 19 sn (îlav) La ~ În momentul potrivit. 20 sn (Îlav) Din ~ Înainte de a fî prea târziu. 21 sn (Îal) Înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat sau prevăzut. 22 sn (Îlav) La ~ul său (sau lui, lor) La momentul oportun. 23 sn (Îe) Toate la ~ul lor sau tot lucrul la ~ul său Orice trebuie făcut la momentul potrivit. 24 sn (Îlav) Înainte de ~ Prea devreme. 25 sn (Îal) Înainte de termen Si: prematur. 26 sn (Înv; îlav) Cu fără-~ Cu întârziere. 27 sn (Înv; îal) Într-un moment nefavorabil. 28-29 sn (Îe) A (nu) fi ~ul (sau, rar, ~) (!să... sau de...!) A (nu) fi momentul potrivit pentru... 30 sn (Pfm; îe) A-i fi (sau a-i sosi, a-i veni) ~ul (cuiva sau la ceva) A-i sosi (cuiva sau la ceva) momentul favorabil, prilejul așteptat. 31 sn (Îe) Era și ~ul Se spune atunci când intervine, cu puțin înainte de a fi prea târziu, o acțiune, un eveniment așteptat. 32 sn Interval necesar pentru efectuarea unei acțiuni Si: răgaz. 33-34 sn (Îe) A (nu) avea ~ (pentru ceva) A (nu) găsi răgazul necesar (pentru a face ceva). 35 sn (Îe) A avea tot ~ul să... A dispune de o perioadă mai îndelungată de vreme (decât cea necesară) pentru a efectua ceva. 36 sn (Îe) A nu avea ~ de cineva A nu putea sta de vorbă cu cineva. 37 sn (Îae) A nu se putea ocupa de cineva. 38 sn (Înv; îe) A-și lua ~ul (pentru ceva) A-și găsi răgaz (pentru ceva). 39 sn (Reg; îe) A nu-l mai ajunge ~ul pe cineva A fi foarte ocupat. 40 sn (Arg; îe) A nu avea ~ A nu avea bani. 41 sn (Spt) Durată cronometrată a unei curse. 42 sn (Îrg) Anotimp. 43 sn (Îrg) Vârstă. 44 sn (Fiz) Formă obiectivă de existență a materiei în continuă dezvoltare, marcată prin succesiunea proceselor realității obiective. 45 sn (Îlav) Cu ~ul Pe măsură ce trece vremea. 46 sn (îvr; îlav) În noaptea ~urilor În vremuri imemorabile. 47 sn Perioadă determinată istoric Si: epocă, secol. 48 sn (Reg; îe) Nu mai e ~ul lui Pazvante Nu se mai poate jefui după bunul plac. 49 sn (Pfm; îe) A fî de pe -ul lui Pazvante (chiorul) A fi foarte vechi. 50 sn (Pfm; îlav) Pe ~uri Mai demult Si: cândva. 51 sn (Pfm; îlav) Din toate ~urile De totdeauna. 52 sn (Îlav) Din alte ~uri De demult. 53 sm (Înv; îlav) În toți ~ii Mereu. 54 sm (Înv; îlav) în alți ~i Altădată (1). 55 sn Lpl) Stare de lucruri caracteristică unei perioade Si: împrejurări, vremuri. 56 sn Stare a atmosferei într-un anumit loc și într-o anumită perioadă, determinată de valorile temperaturii, presiunii, vântului și umidității aerului. 57 sm (Ban) Recoltă. 58 sm (Ban) Recoltare. 59 sm (Bot; Ban) Rodul-pământului (Arum maculatum). 60 smn (Lpl) Fiecare dintre fazele succesive ale unei mișcări, ale unei operații, ale unei acțiuni. 61 snm (Înv) Rată. 62 sm (Teh) Fiecare dintre fazele ciclului de funcționare a unei mașini termice, în decursul căreia se realizează o cursă completă a pistonului motor. 63 sm (Muz) Fiecare dintre părțile egale care alcătuiesc o măsură Si: bătaie. 64 sm (Muz; înv; pex) Măsură. 65 sn (Înv; îlav) În trei ~uri Foarte repede. 66 sn Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care se petrece acțiunea. 67 sn (Grm) Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă timpul (66). 68 sn (Grm; îs) ~ absolut Timp care exprimă o acțiune raportată numai la momentul vorbirii.

TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.

TIMP, timpuri, s. n., și (IV și, învechit, II) timpi, s. m. I. (Fil.) Formă obiectivă de existență a materiei în continuă dezvoltare. Am început să studiez filozofia... și mai ales problema spațiului și timpului. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. ◊ (Personificat) Ceasornicele-n casă au început să fugă Și inima timpului începe să grăbească. BOTEZ, P. O. 105. Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie. EMINESCU, O. I 133. Astfel ziceau, și timpul un pas a mai făcut. ALEXANDRESCU, M. 12. II. (În concurență cu vreme) 1. Durata unei acțiuni sau a unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. Întîlnim după un timp o casă pe stînga. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. Mult timp în mînă l-a-nvîrtit. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit. COȘBUC, P. I 231. Vizitiul lui... stătu de pază o bună bucată de timp. ISPIRESCU, L. 109. Se strecurase atîta timp, se petrecuseră atîtea întîmplări. NEGRUZZI, S. I 68. ◊ (Cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») În tot timpul războiului n-am văzut o furnică. SAHIA, N. 61. Învățătorul chiar adormise îmbrăcat în timpul convorbirii. REBREANU, I. 35 ◊ Timp mort v. mort (6). ◊ Loc. adv. Cu timpul = cu încetul, cu vremea, treptat. Cîtva timp v. cîtva. La (sau din) timp = la momentul potrivit, pînă cînd nu este prea tîrziu. Depeșează-mi îndată: cu ce tren, la ce gară și oră sosește – să pot pleca d-aci la timp. CARAGIALE, O. VII 15. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = (începînd de) la un moment dat. Dintr-un timp și vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt. COȘBUC, P. I 48. Din timp în timp = din cînd în cînd, la anumite intervale, uneori, cîteodată. Din timp în timp tresăreau ca de spasmuri. VLAHUȚĂ, O. A. 137. (În) tot timpul = fără întrerupere, într-una, neîncetat. Stăpînită de teamă a stat tot timpul cît doctorul a făcut cusătura. BART, E. 382. Președintele... a fost în tot timpul poetul Iancu Văcărescu. GHICA, S. A. 149. În același timp = deodată, simultan; de asemenea. Mănăstirea de la Sf. Sava poate fi socotită în același timp și la marginea Bucureștilor, prin căsuțele țărănești din jurul ei. CAMIL PETRESCU, O. I 197. Între timp v. între2 (2). ◊ Loc. conj. Cît timp = în tot timpul în care... ◊ Expr. A avea timp, a-și omorî timpul, a pierde timpul v. c. (Toate) la timpul lor = cînd e momentul potrivit. A fi timp (sau timpul) = a fi momentul potrivit pentru o acțiune. Acum nu-i timp să te bocești; Tu vii cu mine-acasă. COȘBUC, P. I 71. Bun! zise el în gîndul său. Ia acu mi-e timpul. CREANGĂ, P. 21. O! Despot, nu e timpul de zis aste cuvinte. Suceava, te gîndește, e plină de morminte. ALECSANDRI, T. II 180. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). Mie timpul mi-a sosit, Timpul de căsătorit. ALECSANDRI, P. P. 27. ♦ (Învechit) Anotimp. Haydn scria în Viena oratoriul «Celor patru timpuri». ODOBESCU, S. III 95. Timpul domnitor al acestii cîmpii era numai primăvara. GORJAN, H. I 113. 2. Perioadă determinată istoric; epocă, secol. Numai revoluțiile, spuse Mitică Filipescu, te fac să revii pe linia progresului și mai ales revoluțiile sînt singurul mijloc prin care popoarele pot înfrînge timpul, îl pot supune și folosi cu adevărat. CAMIL PETRESCU, O. I 313. În calea timpilor ce vin, O stea s-ar fi aprins. EMINESCU, O. I 191. Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator? ALECSANDRI, P. II 6. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, mai demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. Să ne folosim de timpuri cînd alții de noi se tem. HASDEU, R. V. 149. III. Ansamblul stărilor meteorologice ale atmosferei într-o regiune dată și într-un interval de timp dat. ◊ Timpul probabil v. probabil. IV. 1. Fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei operații, ale unei acțiuni etc. În cîți timpi se strînge vela superioară? CAMIL PETRESCU, T. II 196. ◊ Expr. În doi timpi și trei mișcări v. doi. 2. (Muz.) Fiecare dintre părțile egale ca durată, dar diferite ca intensitate, care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3. Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston (motor cu aburi, cu ardere internă), care corespunde unei curse a acestuia. Motor în patru timpi. V. Categorie gramaticală cu ajutorul căreia se exprimă momentul în care se petrece acțiunea unui verb; formă verbală care corespunde acestei categorii gramaticale. ◊ Consecuția timpurilor v. consecuție. Timp compus v. compus. Concordanța timpurilor v. concordanță.

TIMP1 ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofică care desemnează durata, succesiunea și simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; vreme. ◊ Câtva ~ o perioadă scurtă. Tot ~ul mereu; întruna. Cu ~ul cu încetul; treptat. În același ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; împrejurare potrivită pentru o acțiune; prilej; ocazie. La ~.(Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Pe ~uri demult; cândva. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care are loc acțiunea. /<lat. tempus, ~oris

TIMP2 ~i m. 1) Fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei acțiuni. ◊ În doi ~i și trei mișcări foarte repede. 2) muz. Fiecare dintre părțile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3) Fiecare dintre fazele ciclului unui motor. Motor în patru ~i. /<lat. tempus, ~oris

timp n. 1. vreme, durată ce poate fi măsurată: timpul trece; 2. epocă determinată, durată limitată: timpuri fabuloase, a albit înainte de timp; 3. ocaziune potrivită: nu e timp de a...; 4. răgaz: a cere timp; 5. vreme, starea atmosferei: timp urît; 6. Muz. fiecare diviziune a măsurei; 7. Gram. formă ce iea verbul spre a indica epoca: timpurile principale sunt prezentul, trecutul și viitorul. [Lat. TEMPUS].

timp n., pl. urĭ (lat. tĕmpus, timp, rudă cu vgr. témno, taĭ, despart; it. pg. tempo, pv. tems, fr. temps, sp. tiempo. V. templu și tom). Vreme, durată: cu ceasurile, zilele și aniĭ se măsoară trecerea timpuluĭ. Vreme, secul, epocă determinată: în timpu luĭ Ștefan cel Mare, în timpurile moderne, ce timpurĭ! Epoca actuală saŭ de care se vorbește: moda timpuluĭ. Sezon, anotimp: timpu florilor. Vreme, moment, ocaziune: aĭ sosit la bun timp, a profita de timp. Moment fixat: se apropie timpu. Răgaz: nu-mĭ dădea timp să vorbesc. Vreme, stare atmosferică: timp ploĭos. Mișcare: pușca asta se încarcă în treĭ timpurĭ (și timpĭ). Gram. Forma pe care șĭ-o ĭa verbu ca să arăte trecutu, prezentu saŭ viitoru: am fost, sînt, voĭ fi. Muz. (it. tempo). Diviziune a măsuriĭ: valsu e un dans în treĭ timpurĭ. În noaptea timpurilor, în timpurĭ imemoriale, străvechĭ. A omorî timpu (fr. tuer le temps), a perde timpu cu nimicurĭ ca să-țĭ treacă de urît. A perde timpu, 1. a nu lucra, 2. a scăpa ocaziunea. A perde timpu cu, a întrebuința timpu: a perde timpu cu studiu. A cîștiga timp, a te maĭ depărta de momentu deciziv. A repara timpu perdut, a compensa perderea timpuluĭ pintr’o muncă maĭ intensă. La timp, cînd trebuĭe. Din timp, devreme: a te aproviziona din timp. În acelașĭ timp, tot odată. Din timp în timp, din cînd în cînd. În ainte de timp, prea devreme, prematur. Cu timpu, încet-încet: boala se vindecă cu timpu. – În Trans. și tîmp. – Și masc. timpĭ într’un doc. muntenesc din 1651.

timpuri sfp [At: DR. II, 625 / E: ml tempora (pll tempus)] (Îrg) Tâmple1 (1).

timp-recórd s. n. Timp foarte scurt ◊ „Oamenii au făcut eforturi deosebite, s-au familiarizat într-un timp-record cu materialele inedite folosite, cu utilajele de înaltă tehnicitate.” R.l. 10 VII 69 p. 1. ◊ „Redactarea într-un timp-record de trei ani, sub conducerea unui «stat major» alcătuit din 20 de persoane, a acestui prim volum a fost controlată în permanență de un calculator electronic.” Sc. 5 II 75 p. 6; v. și gonflabil (din timp + record; cf. fr. temps record; DMN 1969)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

timp3 (interval; categorie gramaticală) s. n., pl. timpuri

timp1 (categorie filozofică; stare a atmosferei) s. n.

timp2 (fază) s. m., pl. timpi

timp3 (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. timpuri

timp2 (categorie filosofică, stare a atmosferei) s. n.

timp (fază a unei mișcări, a ritmului) s. m., pl. timpi

timp (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri

timp (formă de existență a materiei, stare a atmosferei) s. n.

timp, -puri și timpi (ca termen muzical).

+spațiu-timp [iu pron. ĭu] s. n., art. spațiu-timpul

+timp în timp (din ~) loc. adv.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TIMP s. 1. vreme. (~ul trece pe nesimțite.) 2. v. perioadă. 3. v. răstimp. 4. v. ani. 5. v. curs. 6. v. durată. 7. răstimp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumpărături.) 8. (FIZ.) timp de înjumătățire = perioadă de înjumătățire. 9. v. sezon. 10. v. vreme. 11. v. moment. 12. v. dată. 13. v. răgaz. 14. v. vremuri. 15. (TEHN.) fază. (Motor cu 4 ~.) 16. (MUZ.) bătaie. (La primul ~...) 17. (MET.) vreme, (reg.) veac. (~ frumos.)

TIMP s. v. anotimp, cadență, etate, măsură, ritm, ritmică, rodul-pământului, sezon, tact, vârstă.

TIMP s. 1. vreme. (~ trece pe nesimțite.) 2. epocă, interval, perioadă, răgaz, răstimp, spațiu, vreme, (pop.) răspas, soroc, (înv. și reg.) seamă, (înv.) zăstimp, (grecism înv.) protesmie. (În acel ~...) 3. ceas, interval, oră, perioadă, răstimp. (A așteptat un ~ bun pînă să vină acela.) 4. ani (pl.), epocă, perioadă, vreme. (În ~ copilăriei.) 5. curs, interval, răstimp, vreme, (înv.) diastimă. (În ~ de un secol.) 6. durată, interval, întindere, perioadă, răstimp, (reg.) rahăt. (Pe tot ~ examenului.) 7. răstimp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumpărături.) 8. sezon, vreme, (prin Transilv.) pînc. (~ cireșelor.) 9. vreme, zi. (A venit și ~ lui.) 10. ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, vreme, (rar) clipeală, (pop.) cirtă, soroc, (înv. și reg.) cescuț. (A sosit ~ cînd...) 11. dată, termen, vreme, zi, (pop.) soroc, (înv.) sorocire, veleat. (La ~ hotărît...) 12. răgaz, vreme, (pop.) răspas. (Nu-i dă nici ~ să respire; dă-mi ~ să mă gîndesc.) 13. (la pl.) circumstanțe (pl.), conjunctură, împrejurări (pl.), vremuri (pl.). (~urile erau foarte grele.) 14. (TEHN.) fază. (Motor cu 4 ~.) 15. (MUZ.) bătaie. (La primul ~...) 16. (MET.) vreme, (reg.) veac. (~ frumos.)

timp s. v. ANOTIMP. CADENȚĂ. ETATE. MĂSURĂ. RITM. RITMICĂ. RODUL-PĂMÎNTULUI. SEZON. TACT. VÎRSTĂ.

CONSECUȚIA TÍMPURILOR s. v. corespondența timpurilor.

TIMPUL SĂVÂRȘÍT s. v. perfectul simplu.

timpul săvîrșit s. v. PERFECTUL SIMPLU.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

timp (timpuri), s. n. – Vreme. – Megl. timp. Lat. tempŭs (Pușcariu 1729; REW 8634), cf. it., port. tempo, prov., fr., cat. temps, sp. tiempo.Der. timpuriu, adj. (prematur), mr. timburiu, probabil, din pl. timpuri, ca fumuriu de la fum (după Densusianu, Hlr., 163; Pușcariu 1732 și REW 8632, de la un lat. temporῑvus, cf. mil. temporiv, ven. gen. temporivo); (i)estimp, adv. (anul acesta); pretimpuriu, adj. (prematur). Der. neol. (din fr.) temporal, adj.; temporar, adj.; temporiza, vb.; contemporan, adj.; contratimp, s. n.; extemporal, adj.Cf. răstimp.

țimp (-pi), s. m. – (Banat) Coapsă. – Var. țîmp. Mag. comb (Candrea).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TIMP. Subst. Timp, vreme; durată, perioadă, interval (de timp), răstimp, epocă. Permanență, eternitate, veșnicie, vecie, perenitate, durabilitate. Perioadă; epocă, ev, eră; mileniu; secol, veac; pătrar de veac, sfert de veac; deceniu; cincinal; an; semestru; trimestru; lună; săptămînă; zi; oră, ceas; minut; secundă; clipă. Început, începere; obîrșie, origine. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, fine (livr.). Anterioritate, precedență, anticipare. Simultaneitate, sincronism, sincronie, concomitență, coincidență; actualitate. Posterioritate, urmare, descendență. Succesiune, succedare; diacronie. Instantaneitate, vremelnicie. Timpul trecut, trecut; vechime, vechie (înv.), antichitate. Anacronism. Timpul prezent, prezent, contemporaneitate. Timpul viitor, viitor. Frecvență, repetabilitate, periodicitate. Cronologie; cronografie. Cronometrie. Cronometrare. Cronoscop, cronometru; ceas; orologiu; pendul; clepsidră. Adj. Temporal, de timp. Permanent, continuu, etern, veșnic, secular, peren, durabil. Incipient, de început, inițial. Final, terminal, de sfîrșit. Anterior, precedent, anticipat. Simultan, sincron, sincronic, concomitent, coincident. Posterior. Succesiv; diacronic. Instantaneu, momentan, vremelnic. Trecut; prezent; contemporan, actual; viitor. Frecvent, repetabil, periodic. Atemporal, pancronic. Vb. A trece, a se scurge (fig.), a se desfășura. A exista (în timp), a ființa (rar), a dura. A începe, a se arăta, a se ivi. A (se) sfîrși, a (se) termina. A preceda, a premerge, a anticipa. A coincide, a coexișta. A urma, a succeda, a veni după. A cronometra, a măsura timpul. Adv. În timp. Tot timpul, permanent, veșnic. La început; de la început. La sfîrșit, la capăt, în final, în fine. Înainte, înainte de, mai înainte. (În mod) simultan, concomitent, în același timp. După, (în mod) succesiv. Instantaneu, deodată. În trecut, în vechime, cîndva, odinioară, altădată, altcîndva (rar), ieri. Acum, astăzi, în prezent, la ora actuală. În viitor, (în) curînd, cîndva, mîine, mînezi (reg.), poimîine. (În mod) periodic, frecvent, des. V. anterioritate, bătrînețe, copilărie, dimineață, existență, instantaneitate, început, lunile anului, maturitate, nou, posterioritate, prezent, seară, sfîrșit, simultaneitate, tinerețe, trecut, urmaș, viitor.

TIMP interval măsurat în ore, minute, secunde etc., demare importanță în desfășurarea activității de zbor în condiții de siguranță sporită. Timpul de serviciu pentru zbor este considerat de la intrarea și până la ieșirea din unitatea aeronautică, timpul maxim fiind echivalent cu timpul normal (pe timp de zi – 14 ore, pe timp de noapte – 8 ore). Timpul pentru zbor este perioada efectivă de zbor pentru avioane (pe timp de zi – 9 ore, pe timp de noapte – 5) și parașutiști (pe timp de zi – 8 ore, pe timp de noapte – 5). Dacă necesitățile o impun, prelungirea nu este admisă decât pe timp de zi. Timpul maxim de zbor pentru 24 de ore este pe timp de zi 9 ore pentru piloți și 8 ore pentru parașutiști, iar pe timp de noapte 5 ore; lunar pe timp zi 120 ore, pe timpde noapte 80 ore;anual pe timp de zi 700 ore, pe timp de noapte 300 ore. Timpul de lansare este durata zborului aeronavei din momentul în care aceasta trece la verticala locului de aterizare și până în momentul lansării paraștistului. Timpul de cădere liberă este intervalul de la părăsirea aeronavei de către parașutist și până la acționarea comenzii de deschidere a parașutei principale. Este stabilit prin tema de salt și nu poate fi depășit pentru a nu intra în criză de spațiu la funcționarea incorectă a parașutei principale, pentru a putea acționa parașuta de rezervă în deplină siguranță.

timp I. 1. (< lat. tempus) Unitatea de durată considerată etalon pentru reglarea tempo(2)-ului, dedusă din înseși valorile (1, 3) notelor. Este o pulsație, în general, neutră, fără accentuare (ex. în planus cantus). Organizarea polifoniei*, a sincroniei vocilor (2), a pornit de la valoarea etalon a notelor (v. musica mensurata). În acest sens t. a avut și denumirea lat. de tactus ceea ce a reflectat trecerea spre noțiunea modernă de t. (I, 2). V.: battuta; măsura. 2. [it. tempo (I); fr. temps; germ. Takt]. Parte componentă a unei măsuri*, având în principiu orice valoare* (notă* întreagă, doime*, pătrime*, optime*, șaisprezecime*) considerată unitate metrică*; în sistemul (II, 6) divizionar, această unitate este divizibilă (1) binar* sau ternar*. Fiecare t. are câte un accent (III, 1) principal și câte unul secundar, tare și slab. V. tactare. 3. (Biz.) Valoare etalon, corespunzând în transcriere (1) unei pătrimi. Se marchează în muzica psaltică (v. bizantină, muzică) printr-o bătaie* (t. fiind, de aceea, asimilat cu bătaia). Prin semnele temporale [v. notație (IV)], valoarea se poate prelungi sau scurta cu unul, doi sau trei t. Sin. hronos [χρόνος]. II. Parametru* operațional al muzicii seriale* și stochastice* care, prin cuprinderea globală a unor fenomene de macrostructură*, se detașează chiar și de parametrul temporal al duratelor* [v. spațiu (II)]. III. T. muzical, noțiune estetică emisă de către Gisèle Brelet (Le temps musical, 1949), ce consideră t. specific muzicii nu doar la nivel epistemologic (muzica = artă temporală) ci ca pe o derulare interioară a tuturor elementelor temporale ale muzicii și ca pe o proiecție corespunzătoare a acestuia în psihicul receptorului. Una dintre formele de „durată” trăite de psihicul uman, t. muzical nu are – Gisèle Brelet – a se confunda cu noțiunea de durată bergsoniană.

TIMP s. n. (cf. lat. tempus): categorie gramaticală flexionară, specifică verbului, care arată momentul în care se desfășoară acțiunea acestuia. ◊ ~ símplu: t. alcătuit dintr-o singură formă verbală, dintr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu prezentul indicativului, imperfectul, perfectul simplu, mai mult ca perfectul etc. (citesc, citeam, citii, citisem etc.). ◊ ~ prezént: t. care arată că acțiunea verbului se desfășoară în momentul vorbirii, ca de exemplu prezentul indicativului, conjunctivului, condițional-optativ-potențialului, imperativului etc. (lucrez, să lucrez, aș lucra, lucrează! etc.). ◊ ~ trecút: t. care arată că acțiunea verbului se desfășoară înainte de momentul vorbirii, ca de exemplu imperfectul, perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul, perfectul conjunctivului și al condițional-optativ-potențialului etc. (lucram, lucrai, am lucrat, lucrasem, să fi lucrat, aș fi lucrat etc.). ◊ ~ viitór: t. care arată că acțiunea verbului se desfășoară după momentul vorbirii, ca de exemplu viitorul I și viitorul al II-lea (anterior) – voi lucra, voi fi lucrat. ◊ ~ compús: t. alcătuit prin juxtapunere din două sau mai multe forme verbale sau unități de expresie diferite între ele, dar identice ca valoare morfologică; t. format cu un verb auxiliar morfologic, ca de exemplu perfectul compus al indicativului, prezentul și perfectul condițional-optativ-potențialului, perfectul conjunctivului, prezentul și perfectul prezumtivului etc. (aș citi, aș fi citit, să fi citit, voi fi citind, să fi citind, aș fi citind, vot fi citit, să fi citit, aș fi citit etc.). ◊ ~ sintétic: t. cu structură simplă (v. t. simplu). ◊ ~ analític (perifrástic): t. cu structură compusă, cu elementele necontopite; t. compus (v.). ◊ ~ de bază (fundamentál): t. care servește ca punct de plecare în alcătuirea celorlalte t. și în exprimarea tuturor nuanțelor temporale; t. definit în raport cu momentul vorbirii și susceptibil de a avea diferite nuanțe temporale, ca de exemplu prezentul, trecutul și viitorul.~ absolút: t. care arată că raportarea procesului la momentul vorbirii se face direct, nemijlocit, fără intermediari, fără a apela la un alt timp, ca de exemplu prezentul și perfectul compus.~ de relație (relatív): t. care arată că raportarea procesului la momentul vorbirii se face indirect, mijlocit, prin intermediari, apelând la un alt timp, ca de exemplu imperfectul, mai mult ca perfectul și viitorul anterior.~ duratív (imperfectív): t. care arată că un proces durează, este în curs de desfășurare, nu este momentan, nu este terminat, ca de exemplu imperfectul (cântam). ◊ ~ momentán (perfectív): t. care arată că un proces este terminat, nu mai este în curs de desfășurare, ca de exemplu perfectul simplu, perfectul compus și mai mult ca perfectul (cântai, am cântat, cântasem).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AMORI FINEM TEMPUS NON ANIMUS FACIT (lat.) timpul pune capăt dragostei, nu judecata – Publilius Syrus, „Sententiae”, 35.

CHRONOS GAR EUMARES THEOS (gr.) (Χρόνος γὰρ εὐμαρής θεός) timpul este un zeu blând – Sofocle, „Electra”, 179. Timpul vindecă rănile. El aduce cu sine alinarea suferințelor omenești. V. și Il tempo è un galantuomo.

DONEC ERIS FELIX, MULTOS NUMERABIS AMICOS (lat.) cât timp vei fi fericit, vei avea mulți prieteni – Ovidiu, „Tristele”, I, 9, 5-6. vers celebru al poetului, care, exilat la Tomis, se vede părăsit de toți prietenii. V. și Tempora si fuerint nubila, solus eris.

FUGIT IRREPARABILE TEMPUS (lat.) timpul fuge fără să se mai întoarcă – Vergiliu, „Georgica”, III, 284. V. și Eheu! Fugaces... labuntur anni.

IL TEMPO È UN GALANTUOMO (it.) timpul e un om de treabă – Deviza lui Mazarin: relevă importanța timpului în soluționarea lucrurilor. V. și Chronos gar eumares theos.

RIEN NE SERT DE COURIR, IL FAUT PARTIR A POINT! (fr.) nu folosește la nimic alergatul, trebuie să pornești la timp! – La Fontaine, „Le lièvre et la tortue”.

TEMPORA SI FUERINT NUBILA, SOLUS ERIS (lat.) dacă timpul se schimbă în rău, vei rămâne singur – Ovidiu, „Tristele”, I, 1, 40. V. și Donec eris felix, multos numerabis amicos.

TEMPUS EDAX RERUM (lat.) timpul care mistuie totul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, XV, 234.

VERITAS TEMPORIS FILIA DICITUR (lat.) adevărul este numit odrasla timpului – Gellius, „Noctes Atticae”, 12, 11, 7.

ȚIMP subst. băn. „pulpă” < ung. czomb (Enc). 1. Țimpe, One (Met 120); -a act.; coincidență: castelul Tsimpe, din pen. Galipoli (nume trac ?), primul punct ocupat de Turci în Europa. 2. Țimpău (Buc). 3. Țînpău, Gh. (17 A V 374).

Bis dat qui cito dat (lat. „Cine dă la timp, dă de două ori”) – Sînt autori care supraviețuiesc îndeosebi printr-o singură frază, printr-o singură cugetare, printr-o singură vorbă de spirit, ca poetul grec Philemon (vezi: Nu uita niciodată că ești om!) sau ca poetul francez Piron (vezi: Pas même académicien). Poetul latin Publius (sau Publilius) Syrus face și el parte din această categorie. A scris versuri, scenete și mai multe maxime cu caracter moral, care au fost adunate într-o culegere intitulată Sententiae (Sentințe). Dar cea mai cunoscută – putem spune, singura care i-a păstrat amintirea și numele – este acest: bis dat qui cito dat, echivalent în graiul nostru cu zicala: „lucrul la timp dăruit, prețuiește îndoit”. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a trage de timp expr. (în sport) a încerca menținerea scorului printr-un joc pasiv.

a-și omorî plictiseala / timpul / vremea expr. a-și ocupa timpul cu lucruri lipsite de importanță.

timp mort expr. 1. timp în care nu se întâmplă nimic. 2. timp în care cineva nu acționează.

Intrare: timp (interval)
timp1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timp
  • timpul
  • timpu‑
plural
  • timpuri
  • timpurile
genitiv-dativ singular
  • timp
  • timpului
plural
  • timpuri
  • timpurilor
vocativ singular
plural
timp2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timp
  • timpul
  • timpu‑
plural
  • timpi
  • timpii
genitiv-dativ singular
  • timp
  • timpului
plural
  • timpi
  • timpilor
vocativ singular
plural
Intrare: timp (ritm)
timp2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timp
  • timpul
  • timpu‑
plural
  • timpi
  • timpii
genitiv-dativ singular
  • timp
  • timpului
plural
  • timpi
  • timpilor
vocativ singular
plural
timp1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timp
  • timpul
  • timpu‑
plural
  • timpuri
  • timpurile
genitiv-dativ singular
  • timp
  • timpului
plural
  • timpuri
  • timpurilor
vocativ singular
plural
Intrare: spațiu-timp
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spațiu-timp
  • spațiu-timpul
plural
genitiv-dativ singular
  • spațiu-timp
  • spațiu-timpului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Țimp
Țimp nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țimp
Intrare: țimp
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimp
  • țimpul
  • țimpu‑
plural
  • țimpi
  • țimpii
genitiv-dativ singular
  • țimp
  • țimpului
plural
  • țimpi
  • țimpilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

timp, timpurisubstantiv neutru

  • 1. (numai) singular Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. DEX '09
    • format_quote Am început să studiez filozofia... și mai ales problema spațiului și timpului. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. DLRLC
    • format_quote personificat Ceasornicele-n casă au început să fugă Și inima timpului începe să grăbească. BOTEZ, P. O. 105. DLRLC
    • format_quote personificat Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie. EMINESCU, O. I 133. DLRLC
    • format_quote personificat Astfel ziceau, și timpul un pas a mai făcut. ALEXANDRESCU, M. 12. DLRLC
    • diferențiere filosofie Formă obiectivă de existență a materiei în continuă dezvoltare. DLRLC
  • 2. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Întîlnim după un timp o casă pe stînga. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. DLRLC
    • format_quote Mult timp în mînă l-a-nvîrtit. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit. COȘBUC, P. I 231. DLRLC
    • format_quote Vizitiul lui... stătu de pază o bună bucată de timp. ISPIRESCU, L. 109. DLRLC
    • format_quote Se strecurase atîta timp, se petrecuseră atîtea întîmplări. NEGRUZZI, S. I 68. DLRLC
    • format_quote În tot timpul războiului n-am văzut o furnică. SAHIA, N. 61. DLRLC
    • format_quote Învățătorul chiar adormise îmbrăcat în timpul convorbirii. REBREANU, I. 35. DLRLC
    • 2.1. Timp mort. DLRLC
    • 2.2. învechit Anotimp. DEX '09 DLRLC
      sinonime: anotimp
      • format_quote Haydn scria în Viena oratoriul «Celor patru timpuri». ODOBESCU, S. III 95. DLRLC
      • format_quote Timpul domnitor al acestii cîmpii era numai primăvara. GORJAN, H. I 113. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune conjuncțională Cât timp... = în toată perioada în care... DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Dintr-un timp și vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt. COȘBUC, P. I 48. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu timpul = cu încetul, pe măsură ce trece vremea. DEX '09 DLRLC
      sinonime: treptat
    • chat_bubble locuțiune adverbială Câtva timp. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Depeșează-mi îndată: cu ce tren, la ce gară și oră sosește – să pot pleca d-aci la timp. CARAGIALE, O. VII 15. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Din timp în timp tresăreau ca de spasmuri. VLAHUȚĂ, O. A. 137. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială (În) tot timpul = mereu, neîncetat, întruna. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Stăpînită de teamă a stat tot timpul cît doctorul a făcut cusătura. BART, E. 382. DLRLC
      • format_quote Președintele... a fost în tot timpul poetul Iancu Văcărescu. GHICA, S. A. 149. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În același timp = de asemenea. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mănăstirea de la Sf. Sava poate fi socotită în același timp și la marginea Bucureștilor, prin căsuțele țărănești din jurul ei. CAMIL PETRESCU, O. I 197. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Între timp. DLRLC
    • chat_bubble A avea timp. DLRLC
    • chat_bubble A-și omorî timpul. DLRLC
    • chat_bubble A pierde timpul. DLRLC
    • chat_bubble E timpul (să...) = a venit momentul (să...). DEX '09
      • format_quote Acum nu-i timp să te bocești; Tu vii cu mine-acasă. COȘBUC, P. I 71. DLRLC
      • format_quote Bun! zise el în gîndul său. Ia acu mi-e timpul. CREANGĂ, P. 21. DLRLC
      • format_quote O! Despot, nu e timpul de zis aste cuvinte. Suceava, te gîndește, e plină de morminte. ALECSANDRI, T. II 180. DLRLC
      • diferențiere A fi timp (sau timpul) = a fi momentul potrivit pentru o acțiune. DLRLC
    • chat_bubble (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mie timpul mi-a sosit, Timpul de căsătorit. ALECSANDRI, P. P. 27. DLRLC
  • 3. Perioadă determinată istoric. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Numai revoluțiile, spuse Mitică Filipescu, te fac să revii pe linia progresului și mai ales revoluțiile sînt singurul mijloc prin care popoarele pot înfrînge timpul, îl pot supune și folosi cu adevărat. CAMIL PETRESCU, O. I 313. DLRLC
    • format_quote În calea timpilor ce vin, O stea s-ar fi aprins. EMINESCU, O. I 191. DLRLC
    • format_quote Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator? ALECSANDRI, P. II 6. DLRLC
    • 3.1. (la) plural Împrejurări. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Să ne folosim de timpuri cînd alții de noi se tem. HASDEU, R. V. 149. DLRLC
  • 4. (numai) singular Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. DEX '09 DLRLC
  • 5. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. DEX '09 DLRLC
  • comentariu învechit Formele de masculin se folosesc numai pentru sensurile (2.) și (3.). DEX '09
etimologie:

timp, timpisubstantiv masculin

  • 1. rar neutru Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. DEX '09 DLRLC
    • format_quote În cîți timpi se strînge vela superioară? CAMIL PETRESCU, T. II 196. DLRLC
    • 1.1. Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Motor în patru timpi. DEX '09 DLRLC
    • 1.2. muzică Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură. DEX '09 DLRLC
      sinonime: bătaie
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.