4 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

TARÁT, -Ă, tarați, -te, adj. Plin de vicii, cu tare2. – Din fr. taré.

TARÁT, -Ă, tarați, -te, adj. (Rar) Plin de vicii, cu tare2. – Din fr. taré.

TARÁT, -Ă, tarați, -te, adj. (Rar) Plin de vicii, cu tare. Am avut de altfel neplăcerea să constat culpabila slăbiciune ce ai de tot ce poartă stigmatele declasării, de tot ce e tarat, ratat, epavă. M. I. CARAGIALE, C. 105.

TARÁT, -Ă, tarați, -te, adj. (Rar) Plin de vicii, cu tare. – din tară2.

tarát adj. m., pl. taráți; f. tarátă, pl. taráte

TARÁT, -Ă adj. (Rar) Vicios, care are tare. [Cf. fr. taré].

TARÁT, -Ă adj. 1. care e atins de o tară fizică. 2. vicios, corupt. 3. (despre arbori) atins de defecte care îl fac impropriu pentru utilizarea industrială. 4. (despre pui) mic, sub o anumită greutate. (< fr. taré)

TARÁT ~tă (~ți, ~te) rar Care are (multe) tare; cu defecte fizice sau morale congenitale. /Din tară

TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

TÂRẤT s. n. Târâre. – V. târî.

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cârmuit de un țar. – Țar + suf. -at.

ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cârmuit de un țar. – Țar + suf. -at.

TÎRÎ́, tîrăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru cu greu dintr-un loc într-altul, trăgîndu-l pe jos după sine; a trage un om, un animal, silindu-l să meargă după sine. Boii noștri erau mărunți, bătrîni. Abia tîrau plugul. STANCU, D. 229. Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. AGÎRBICEANU, S. P. 68. Bistrița... curgînd mi se părea, în fantasmagoria dintre vis și aievea, că mă tîrăște, cu mal cu tot, pe cursul ei la vale. HOGAȘ, M. N. 62. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște abia-abia. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Cu fruntea răzimată-n cer... Tîrăsc în urma mea trecutul. BENIUC, V. 54. Cele două partide tîrau după ele păcate grele. C. PETRESCU, C. V. 102. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. A tîrî barca pe uscat = a o duce greu; a trage mîța de coadă. A tîrî pe cineva în noroi = a) a terfeli onoarea cuiva; b) a îndemna pe cineva la o faptă josnică, a-l antrena pe un drum greșit. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mă tîrăște seară de seară prin toate localurile. CAMIL PETRESCU, T. II 102. ♦ A îndemna, a împinge (spre ceva), a antrena. Dușmancele m-au urît, Tot la rele m-au tîrît. TEODORESCU, P. P. 317. 2. Refl. A merge, a înainta atingînd pămîntul cu genunchii, cu coatele; (despre anumite animale) a înainta prin mișcări specifice ale trupului, lipit de pămînt. Chemată adesea peste noapte de bolnav, se tîra pe brînci pînă la patul lui ca să-l ajute. CĂLINESCU, E. 40. M-am tîrît pe brînci, pe fundul șanțului. GALACTION, O. I 108. S-a trîntit la pămînt și s-a tîrît de-a bușelea, în lanul de peste drum. POPA, V. 177. Se tîrăsc rîmele pe pămînt. ȘEZ. IV 120. ◊ Fig. Un nor galben de praf se tîra... ca o uriașă vită ascultătoare cu trupul de fum auriu. DUMITRIU, N. 223. Trei catarge se deosebesc bine; ca trei suliți înălțate parcă anume să spargă norii ce se tîrăsc așa de jos. BART, S. M. 18. Neguri dese-ncep să cadă Se tîrăsc în jos pe plai. TOPÎRCEANU, B. 24. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Cînd se apropie de casă, abia se mai tîra. DUMITRIU, N. 152. Florea s-a tîrît cu sacul lui cu linguri la mînăstire. PAS, Z. I 162. Printr-o sforțare de voință se tîrî pînă la fereastră. BART, E. 249. Unchiul îl cheamă în odaie; nepotul ascultă, d-abia tîrîndu-se pe picioare. CARAGIALE, P. 48. ◊ Fig. Cred că și judecata are să-mi găsească dreptate, deși nu m-am tîrît prin judecăți de cînd sînt. CREANGĂ, A. 145. 3. Refl. (Despre obiecte care atîrnă) A atinge pămîntul cu capătul de jos, a se freca de pămînt.

TÎRÎ́T1 s. n. Acțiunea de a (se) tîrî; tîrîre. Ne reluăm tîrîtul comun, de uriaș miriapod. CAMIL PETRESCU, V. 18.

TÎRÎ́T2, -Ă, tîrîți, -te, adj. (Rar) Tras cu greu după sine; p. ext. suportat cu greu, anevoios. Niște zile amărîte, necăjite și tîrîte. PANN, P. V. II 160.

ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cîrmuit de un țar.

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

țarát s. n., pl. țaráte

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

arată toate definițiile

Intrare: tarat
tarat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tarat
  • taratul
  • taratu‑
  • tara
  • tarata
plural
  • tarați
  • tarații
  • tarate
  • taratele
genitiv-dativ singular
  • tarat
  • taratului
  • tarate
  • taratei
plural
  • tarați
  • taraților
  • tarate
  • taratelor
vocativ singular
plural
Intrare: târât
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • târât
  • târâtul
  • târâtu‑
  • târâ
  • târâta
plural
  • târâți
  • târâții
  • târâte
  • târâtele
genitiv-dativ singular
  • târât
  • târâtului
  • târâte
  • târâtei
plural
  • târâți
  • târâților
  • târâte
  • târâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: târî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • târî
  • târâre
  • târât
  • târâtu‑
  • târând
  • târându‑
singular plural
  • târăște
  • târaște
  • târâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • târăsc
(să)
  • târăsc
  • târam
  • târâi
  • târâsem
a II-a (tu)
  • târăști
(să)
  • târăști
  • târai
  • târâși
  • târâseși
a III-a (el, ea)
  • târăște
  • târaște
(să)
  • târască
  • târa
  • târî
  • târâse
plural I (noi)
  • târâm
(să)
  • târâm
  • târam
  • târârăm
  • târâserăm
  • târâsem
a II-a (voi)
  • târâți
(să)
  • târâți
  • târați
  • târârăți
  • târâserăți
  • târâseți
a III-a (ei, ele)
  • târăsc
(să)
  • târască
  • târau
  • târâ
  • târâseră
Intrare: țarat
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țarat
  • țaratul
  • țaratu‑
plural
  • țarate
  • țaratele
genitiv-dativ singular
  • țarat
  • țaratului
plural
  • țarate
  • țaratelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țarat

  • 1. Stat cârmuit de un țar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Țar + sufix -at.
    surse: DEX '98 DEX '09