tainiță sf [At: DRĂGHICI, R. 234/5 / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: taină] 1 (Pop) Loc ascuns Si: ascunzătoare, (reg) taină (28). 2 (Pop; prc) Încăpere subterană Si: hrubă. 3 (Pop; prc) Groapă săpată în pământ. 4 (Pop; rar) Loc retras. 5 (Reg) Pivniță mare cu multe cotituri. 6 (Reg) Firidă în zidul pivniței. 7 (Reg) Ladă din scânduri în care se stinge vărul sau se amestecă tencuiala Si: varniță.

TAINIȚĂ, tainițe și tainiți, s. f. Groapă săpată în pămînt, încăpere subterană (folosită de obicei pentru a ascunde ceva), boltă, hrubă; p. ext. loc ascuns, ascunzătoare, ascunziș. A căutat tainița... știută numai de dînsa. SADOVEANU, O. L. 118. Îi dădu pe mînă cheile de la toate cămările, și de la toate tainițile ale căror uși le găsise el încuiate cînd colindase prin toate cămările. POPESCU, B. IV 42. Cunoaște toate tainițile ce cuprindea o corabie. DRĂGHICI, R. 234. Lîngă ulmi să-mi faci o groapă Și cu dinții să m-apuci În tainiță să m-arunci. ALECSANDRI, P. P. 74. ◊ Fig. Scorniturile, ca și cîntecele, răspund unor afunde tainiți ale sufletului. SADOVEANU, Z. C. 236. Nu și-ar fi închipuit niciodată că avea să descopere în el, păstrate în tainițile din umbră, atîtea rezerve. C. PETRESCU, A. R. 45.

TĂINI vb. IV v. tăinui.

TĂINUI, tăinuiesc și tăinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 160. – Variantă: tăini (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.

TAINIȚĂ ~e f. 1) Loc unde se poate ascunde cineva sau ceva; loc tainic. 2) înv. Cavitate făcută sub pământ cu scopul de a ascunde ceva; galerie subterană. /taină + suf. ~iță

tainiță f. 1. loc ascuns: prin tainiți și pe sub negre bolți EM.; 2. groapă: în tainiță să m’arunci AL. [Tras din taină].

táĭniță f., pl. e (d. taĭnă; rus. taĭnik, loc ascuns; pol. tainik, taĭemnica). Ascunzătoare, vizuină: cînele a săpat o taĭniță. Fig. Loc întunecos, locuință întunecoasă și friguroasă. Groapă, mormînt.

tăĭnésc v. intr. (d. taĭnă). Vest. Staŭ la taĭfas intim. V. tăĭnuĭesc.

tainiță s. f., g.-d. art. tainiței; pl. tainițe

tainiță (rar) s. f., g.-d. art. tainiței; pl. tainițe

tainiță s. f., g.-d. art. tainiței; pl. tainițe

TAINIȚĂ s. hrubă.

TAINIȚĂ s. v. ascunzătoare, ascunziș, cotlon.

TĂINI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

TAINIȚĂ s. hrubă.

tainiță s. v. ASCUNZĂTOARE. ASCUNZIȘ. COTLON.