16 definiții pentru tabiet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TABIÉT, tabieturi, s. n. Plăcere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie.Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. ◊ Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabῑat.

tabiet sn [At: (a. 1821) URICARIUL V, 96/19 / P: ~bi-et, (îvr) ta-biet / V: (reg) ~bet / Pl: ~uri / E: tc tabiat] 1 Plăcere (măruntă) pe care cineva și-o satisface regulat, cu meticulozitate Si: obicei, obișnuință. 2 (Pex) Manie. 3 (Îla) Cu ~uri Cu deprinderi precise și fixe. 4 (Pex; îal) Cu atitudini și apucături boierești. 5 (Îlav) Cu ~ Cu multă grijă pentru comoditatea proprie Si: comod, confortabil. 6 (Îal) După un anumit ritual. 7 (Îal) Cu o anumită pedanterie. 8 (Înv; îe) A-și face ~ul A-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. 9 (Înv; îe) A-i strica (cuiva) ~ul A strica cuiva cheful. 10 (Îae) A deranja pe cineva de la satisfacerea unui tabiet (1). 11 Viață confortabilă Si: comoditate, confort. 12 (Îrg) Dorință (2). 13 (Îrg; îe) A-i fi cuiva la ~bet A fi la porunca, la dispoziția cuiva.

TABIÉT, tabieturi, s. n. Deprindere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat.

TABIÉT, tabieturi, s. n. Capriciu sau gust (caracteristic unei vieți mărunte și comode) care este satisfăcut regulat, cu meticulozitate; obicei, nărav; p. ext. manie. Nu i se mai alegea nimic din tabieturile zilnice; chiar somnul și mîncarea mai scăzuseră. BASSARABESCU, S. N. 15. După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur în casă, și astfel s-a hotărît să se apuce iar de tabietul lui de mai înainte. CARAGIALE, O. III 77. Cum să nu fie raritate un călugăr care n-are nici caretă, nici armăsari, nici... tabieturi. NEGRUZZI, S. I 313. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi fixe; p. ext. cu aere și apucături boierești. Tineri, soro... cu vorbă, cu ighemonicon... cu tabieturi. Așa gineri mai vin de-acasă. ALECSANDRI, T. I 133. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic, la aceeași oră. Se așeză pe un scaun, ceru cafea și ciubuc, iar după ce-și făcu tabietul, aruncă o privire... asupra țăranilor. FILIMON, C. 128. A strica (cuiva) tabietul = a strica cheful, a deranja de la satisfacerea unui tabiet. Turcii erau la pilaf, cînd veniră ai noștri să le strice tabietul. ODOBESCU, S. III 573. ♦ Viață confortabilă, comoditate, confort. Deși știa însă că n-are să aștepte nici un ajutor de la alții, bătrînul ținea să-și aibă... cafelele, tutunul de prima calitate, tot tabietul cu care se deprinsese. SLAVICI, N. II 201. ◊ Loc. adv. Cu tabiet = cu multă grijă pentru comoditatea sa proprie, cu un anumit ritual, cu o anumită pedanterie. În față se așezau cu tabiet respectabile mame de familii. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. Traian n-ar fi pățit atîtea nevoi spre a înfrînge pe daci, dacă i-ar fi găsit... trăgînd cu tabiet din narghilea. ODOBESCU, S. II 302. – Pronunțat: -bi-et.

TABIÉT ~uri n. înv. Plăcere pe care o persoană și-o satisface regulat și cu strictețe. ◊ Om cu ~uri om cu deprinderi fixe, manifestate cu regularitate. Cu ~ cu tot confortul; comod; confortabil. [Sil. -bi-et] /<turc. tabiat

tabiet (tabet) n. 1. manieră, caracter; tineri cu tabieturi AL.; 2. deprindere regulată și comodă, apucătură (bună sau rea), nărav: de trei luni acum, ați dus una cît bencheturile..., ar fi vreme poate de a vă mai schimba tabietul... AL.; 3. gust, pofta stăpânului: a veni la tabet (Mold.); 4. în special, confort (după moda orientală): a-și face tabietul, a bea cafea și a fuma din ciubuc, șezând turcește: ceru cafea și ciubuc, iar după ce-și făcu tabietul... FIL. [Turc. TABIAT, fire, calitate înnăscută, temperament, dis- pozițiune (bună sau rea), bunul gust].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tabiét (-bi-et) s. n., pl. tabiéturi

tabiét s. n. (sil. -bi-et), pl. tabiéturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TABIÉT s. 1. (mai ales la pl.) apucătură, deprindere, obicei, obișnuință, (înv.) taifet. (Are ~urile lui zilnice.) 2. siestă, (înv. și reg.) paidos. (A-și face ~ul.)

TABIÉT s. v. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, poftă, voie, voință, vrere.

TABIET s. 1. (mai ales la pl.) apucătură, deprindere, obicei, obișnuință, (înv.) taifet. (Are ~urile lui zilnice.) 2. siestă, (înv. și reg.) paidos. (A-și face ~.)

tabiet s. v. CHEF. DISPOZIȚIE. DORINȚĂ. GUST. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. VOIE. VOINȚĂ. VRERE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tabiét (-turi), s. n.1. Obicei, stil, deprindere. – 2. Viață confortabilă, comoditate, satisfacție. – Var. tabet. Mr. tabiete, megl. tabiet. Tc. (arab.) tabiat (Ronzevalle 116; Șeineanu, II, 339; Lokotsch 1967), cf. ngr. ταμπέτι, alb., sb. tabiat, bg. tabiĭat.Der. tabietliu, adj. (cu tabieturi, maniac, pedant), din tc. tabiatli.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tabiet, tabieturi s. n. (prst.) respect față de dorințele și obiceiurile unui client.

a strica tabieturile cuiva expr. (prst.) a exagera, a face exces de zel.

Intrare: tabiet
  • silabație: -bi-et
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabiet
  • tabietul
  • tabietu‑
plural
  • tabieturi
  • tabieturile
genitiv-dativ singular
  • tabiet
  • tabietului
plural
  • tabieturi
  • tabieturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)