TABIET, tabieturi, s. n. Capriciu sau gust (caracteristic unei vieți mărunte și comode) care este satisfăcut regulat, cu meticulozitate; obicei, nărav; p. ext. manie. Nu i se mai alegea nimic din tabieturile zilnice; chiar somnul și mîncarea mai scăzuseră. BASSARABESCU, S. N. 15. După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur în casă, și astfel s-a hotărît să se apuce iar de tabietul lui de mai înainte. CARAGIALE, O. III 77. Cum să nu fie raritate un călugăr care n-are nici caretă, nici armăsari, nici... tabieturi. NEGRUZZI, S. I 313. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi fixe; p. ext. cu aere și apucături boierești. Tineri, soro... cu vorbă, cu ighemonicon... cu tabieturi. Așa gineri mai vin de-acasă. ALECSANDRI, T. I 133. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic, la aceeași oră. Se așeză pe un scaun, ceru cafea și ciubuc, iar după ce-și făcu tabietul, aruncă o privire... asupra țăranilor. FILIMON, C. 128. A strica (cuiva) tabietul = a strica cheful, a deranja de la satisfacerea unui tabiet. Turcii erau la pilaf, cînd veniră ai noștri să le strice tabietul. ODOBESCU, S. III 573. ♦ Viață confortabilă, comoditate, confort. Deși știa însă că n-are să aștepte nici un ajutor de la alții, bătrînul ținea să-și aibă... cafelele, tutunul de prima calitate, tot tabietul cu care se deprinsese. SLAVICI, N. II 201. ◊ Loc. adv. Cu tabiet = cu multă grijă pentru comoditatea sa proprie, cu un anumit ritual, cu o anumită pedanterie. În față se așezau cu tabiet respectabile mame de familii. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. Traian n-ar fi pățit atîtea nevoi spre a înfrînge pe daci, dacă i-ar fi găsit... trăgînd cu tabiet din narghilea. ODOBESCU, S. II 302. – Pronunțat: -bi-et.