TABAR, tabare, s. n. Haină largă care se purta în Evul Mediu, peste armură. – Din fr. tabar.

tabar s [At: ASACHI, S. L. II, 85 / Pl: ? / E: ngr ταμπάρο, fr tabar] 1 (Îvr) Mantie. 2 Haină largă, purtată în Evul Mediu pe deasupra armurii.

TABAR, tabare, s. n. Haină largă care se purta în evul mediu, deasupra armurii. – Din fr. tabar.

TABAR s.n. (Ist.) Haină medievală care se purta pe deasupra armurii. [< fr. tabar].

TABAR s. n. (în evul mediu) tunică de zale, haină care se purta peste armură. (< fr. tabar)

TABĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc de dispunere temporară a trupelor, amenajat în afara localităților în scopul instruirii soldaților în condiții de campanie; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi, în barăci etc. ♦ Așezare (în aer liber) pentru copii, elevi etc. aflați la odihnă sau pentru sportivi în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup opus altui grup; grupare, asociație politică care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

tabăr sn vz tabără

tabără sf [At: PO 48/11 / V: (îvr) ~beră, (îvr) tăb~, (reg) ~boare, ~boră, ~bore, ~bură, sf (îrg) ~băr sn / Pl: ~bere; (pop) ~beri, (îvr) -biri / E: slv таворъ, mg tábor] 1 Loc (întărit) unde staționează trupe militare (în corturi sau sub cerul liber) un timp mai îndelungat Si: bivuac, campament, cantonament, castru, lagăr, (înv) otac, tabie (1). 2 (Pop; îlav) La (sau în) ~ La război. 3 Cantonament în care staționează trupele militare pentru o perioadă mai lungă în vederea efectuării de exerciții practice pe teren. 4 (Csc) Ceea ce ține de o tabără (1) (oameni, corturi, care, animale etc.). 5 (Reg; îe) A fi (sau a lăsa) totul (sau toate) ~ A fi (sau a lăsa) totul vraiște. 6 (Înv) Oprirea trupelor pentru odihnă Si: etapă, popas. 7 (Înv) Scrisoare (din tabără (1)). 8 (Îrg) Carte poștală. 9 (Înv) Așezare temporară în corturi, în barăci etc. Si: campament. 10 Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor sau a persoanelor aflate în concediu de odihnă. 11 (Spt) Cantonament (3). 12 (Îvp; de obicei determinat prin „de care”) Grup de care în mers sau în popas Si: caravană. 13 (Îvr; determinat prin „corăbiilor”) Grup de corăbii. 14 (Îrg) Loc unde se depozita porumbul cules pentru a fi dijmuit. 15 (Reg) Loc îngrădit (acoperit) în care stau oile sau caii. 16 (Îvp) Armată¹ (1). 17 (Îvp; pex) Ceată numeroasă. 18 (Pex) Mulțime. 19 (Reg) Haită de lupi. 20 Grup de oameni opus altui grup. 21 Facțiune politică etc. care luptă pentru o cauză comună Si: lagăr, parte, partidă.

tabel [At: CALENDARIU BUDA (1813), 76/1 / V: ~ă, (reg) tăbelă sf / S și: (înv) ~ellă / Pl: ~e / E: lat tabella, ger Tabelle, rs табель] 1 sn Foaie cuprinzând nume, cifre, date, introduse în mbrici cu anumite specificații, pentrua servi unui scop Si: listă, tablou (1), (înv) tablă¹ (12), tăbliță (10). 2 sn (Înv) Sumar. 3 sn (Iuz; îs) ~ de onoare Panou cu numele (și fotografiile) celor mai buni salariați ai unei întreprinderi sau ale celor mai buni elevi dintr-o școală. 4 sf (îs) ~ă de marcaj Panou pe care se afișează scorni într-o competiție sportivă. 5 sn (Înv) Tablă¹ (20). 6 sn (Mat; Teh) Serie de valori numerice, aranjate într-o anumită ordine în șiruri sau coloane, pentru ușurarea anumitor calcule sau pentru obținerea unei clasificări. 7 sn (Înv; îs) ~a înmulțirii (sau aritmeticii, pitagorică) Tabla înmulțirii Si: tablă¹. 8 sn (Îs) ~ă matematică (pentru diverse funcții) Tablou în care sunt date valorile unei funcții pentru anumite valori ale argumentelor. 9 sn (Mat; îs) ~ă de logaritmi (Carte cuprinzând) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. 10 sn (Mat; îs) ~ă trigonometrică Tabel care conține valorile funcțiilor trigonometrice elementare pentru anumite argumente ale acestora. 11 sf (Reg; șîf tabelă) Carte funciară. 12 sn (Înv) Tablou (5). 13 sn (Înv) Planșă. 14 sn (Înv) Peisaj. 15 sn (Îrg; îf tabelă) Tablă¹ (9) (școlară). 16 sn (Îrg) Tăbliță (6) (pentru școlari).

taberă sf vz tabără

taboare sf vz tabără

taboră sf vz tabără

tabore s vz tabără

tabură sf vz tabără

tăbără sf vz tabără

tăbări v vz tăbărî

tăbărî [At: BIBLIA (1688), 18²/30 / V: (înv) ~ri / Pzi: tabăr, ~răsc / E: tabără] 1 vi (îvp) A-și așeza tabăra (1). 2 vi (înv; d. oastea sultanului) A se instala pentru un timp oarecare în casele locuitorilor Si: a cantona. 3 vi (Îrg) A se așeza vremelnic într-un loc, în corturi, în barăci etc. 4 vi (Reg) A poposi (în grabă). 5 vi (Ban) A cădea de oboseală. 6 vi (Reg) A îmbătrâni, devenind neputincios. 7 vr (Înv) A porni cu oaste împotriva cuiva Si: a invada. 8 vz A se repezi la cineva (pentru a-l imobiliza, pentru a-l lovi etc.) Si: a năpădi, a se năpusti. 9 vi (Pfm; fig) A se adresa cuiva în mod insistent. 10 vz (Pfm;fig) A apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos.

TABĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

TABĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează oastea (în corturi sau sub cerul liber) un timp mai îndelungat. V. bivuac, lagăr, cantonament. După ce ajunseră a doua-zi la tabăra Nohailor [prietenii] căzură la hodină. SADOVEANU, O. VII 145. Se trimiseră mulțime de deputați în tabăra turcească. BOLINTINEANU, O. 262. ◊ Expr. A lega tabără v. lega (I 5). A înfige tabăra v. înfige (1). ♦ (Cu sens colectiv) Tot ce ține de o oaste (oameni, corturi, care, animale etc.) care poposește într-un loc. Tabăra întinsă, plină de murmur greu și de furnicar pestriț, se liniștea încet-încet în soarele fierbinte. SADOVEANU, O. VII 16. Toată tabăra cu bogățiile sale, cu o sută de steaguri picară în mînele moldovenilor. ARHIVA R. I 99. ◊ Expr. A lăsa totul (sau toate) tabără = a lăsa toate claie peste grămadă, în dezordine, unul peste altul. ♦ Popas; etapă. Drumul cotea în valea Șomuzului, într-un loc unde se mai cunoștea urmă de tabără a oștilor ce dăduseră zdruncin craiului Matiaș. SADOVEANU, F. J. 104. [Amiralul Cicala] își urmă calea... făcînd cinsprezece tabere din Constantinopol pînă în cîmpiile Dobrogii. BĂLCESCU, O. II 79. 2. Așezare vremelnică în corturi; campament. Se afla în popas, în laturea șoselii, la intrarea satului, o tabără de nomazi. SADOVEANU, E. 45. Vin de-mi vezi țara de atîtea minuni plină, arabii cum stau în taberi cu-a lor femei și copii. NEGRUZZI, S. II 131. 3. Așezare situată în cîmp sau în pădure, pentru adăpostirea (în corturi) a copiilor, elevilor, muncitorilor aflați la odihnă sau pentru antrenamentul sportivilor. Copii ai ceferiștilor au petrecut zile plăcute în coloniile și taberele de la munte sau mare. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2902. 4. (De obicei determinat prin «de care») Grup de care în mers sau în popas. V. caravană. Tabăra de cară a poposit în Poiana Țiganului. SADOVEANU, P. 46. Focul taberii s-a stins, Neagra umbră s-a întins. ALECSANDRI, P. A. 95. O tabără de care mergea la tîrg cu oale. DONICI, F. 105. 5. Oaste; ceată; p. ext. mulțime, gloată. Avea și dînsul trei feciori Și i-au plecat toți trei deodată La tabără. COȘBUC, P. I 99. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să stee înainte-mi ca și zidul neînvins. EMINESCU, O. I 147. ◊ (În metafore și comparații) De s-ar rîndui [diavolii] asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea. STĂNOIU, C. I. 157. ◊ Fig. Ridică tu tabăra ta, Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. 6. Grup opus altui grup; grupare, partid sau front politic, asociație formată din mai multe partide sau chiar națiuni și state, care luptă pentru o cauză comună. V. lagăr. Aș fi răbdat să fii din tabăra cealaltă, te-aș fi admirat chiar... văzînd cum renunți la tot pentru religia ta nouă. DEMETRIUS, C. 54. (Glumeț) N-apucasem încă bine să mă așez pe spetele Pisicuții, cînd sosiră și cînii și lupta se începu crîncenă între cele două tabere dușmane. HOGAȘ, M. N. 186. – Pl. și: taberi (SADOVEANU, O. VIII 219, BOLINTINEANU, O. 34, NEGRUZZI, S. II 131).

TĂBĂRÎ, tabăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (pentru a-l imobiliza, a-l lovi); a da năvală, a se năpusti. Au tăbărît dorobanții pe el să-l lege. STANCU, D. 46. Cînd auzeam noi de masă, tăbăram pe dînsa ș-apoi aține-te gură! CREANGĂ, O. A. 37. Un găligan de școlar, cît un bivol de mare, tăbărîse pe un băiat slab și pirpiriu. GHICA, S. 676. ♦ Fig. A apostrofa (pe cineva), a se adresa (cuiva) în mod insistent; a sări cu gura (la cineva). Prietinii tăbărau cu întrebările pe capul orheianului. SADOVEANU, O. VII 57. Popii tăbărîră pe capul nevestii lui. O îngroziră cu iadul. VLAHUȚĂ, O. A. 114. ♦ Tranz. (Rar) A doborî; a imobiliza. Șerpele se zvîrcolea... Și pe loc se-mpleticea Și d-a lungul se lungea. Atunci el mi-l tăbăra, Bucățele că-l făcea. TEODORESCU, P. P. 443. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. Parcă-l zărește pe moș Gavril cum dă cu fuga spre dînsul... tăbărînd cu grabă, ca să-i dea ajutor la bagaje. MIRONESCU, S. A. 132. 2. A-și așeza tabăra; a poposi, a cantona. De cinci zile-acu, toată oastea lui Sobiețki tabără în valea Neamțului. ALECSANDRI, T. II 19. Sinan venise de tăbărî nu departe de strîmtoarea în care sta Mihai. BĂLCESCU, O. II 101. Oștile au tăbărît, mîndre cete-au poposit. TEODORESCU, P. P. 477. 3. (Învechit) A cădea de oboseală, a se prăbuși la pămînt. Ticălosul măgar, fiind împovărat preste măsură, au început supt sarcină a tăbărî. ȚICHINDEAL, F. 118.

TĂBĂRÎ, tabăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. 3. (Înv.) A cădea de oboseală. Ticălosul măgar... au început supt sarcină a tăbărî. (ȚICHINDEAL). – Din tabără.

tabără-curs s. f. Tabără în care se țin cursuri de specializare ◊ „În această vară Societatea de științe naturale și geografie va organiza pentru profesorii care predau geografia și științele naturii în școlile generale și licee tabere-curs, cu program de geografie și biologie.” I.B. 28 II 67 p. 2; v. și Sc. 8 III 67 p. 4, 16 VII 68 p. 2 (din tabără + curs)

TABĂRĂ² ~ere f. 1) Grup de persoane, partide sau state, aflat în opoziție cu alt grup. 2) pop. Grup mare de oameni. [G.-D. taberei] /<sl. taboru

TABĂRĂ¹ ~ere f. 1) Popas al unor grupe de oameni (turiști, sportivi); campament. ◊ A lăsa toate (sau totul) ~ a lăsa toate (sau totul) în dezordine. 2) Popas al unor trupe în marș; lagăr; campament; bivuac; cantonament. 3) Grup de care în mers sau în popas; convoi. [G.-D. taberei] /<sl. taboru

A TĂBĂRÎ tabăr intranz. 1) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a se năpusti; a se repezi; a năpădi; a năvăli. ~ asupra mâncării. ◊ ~ cu gura a se adresa cuiva cu o avalanșă de mustrări și de reproșuri. 2) înv. A se așeza cu tabăra pentru popas; a-și face tabără. ~ la marginea unui râu. /Din tabără

tabără f. 1. lagăr: a așeza, a ridica tabără; 2. ceată numeroasă: locustele merg în tabere; 3. stațiune militară: făcând 25 tabere din Constantinopole până în câmpiile Dobrogei BĂLC. [Slav. TABORŬ].

tăbărî v. 1. a așeza tabăra: oștirea tabără la munte; 2. a da năvală, a ataca: un școlar tăbărîse un băiat CR.; 3. a veni cu grămada: furnicile tabără la stejar; 4. fig. a stărui: au tăbărît cu toții pe dânsul. [Tras din tabără: termen primitiv militar cu sensul generalizat].

tábăr și tăbărăsc, a -î v. intr. (d. tabără; sîrb. taboriti, taborovati, rus. tabóriti-sĕa. – Tabăr, taberĭ, tabără; să tabere). Mă așez. îmĭ ĭaŭ loc pe maĭ mult timp, cantonez orĭ bivuachez: oastea a tăbărit pe deal. Daŭ năvală, atac, năpădesc (cu bătaĭa, cu vorba saŭ cu cererile): tăbărise cu cĭomegele pe el, caliciĭ tăbărîse la pomană. Ban. Ostenesc. V. tr. Cantonez orĭ bivuachez.

tábără f., pl. ere și erĭ (vsl. taborŭ, rus. pol. sîrb. tabór; ung. tábor, turc. tabur). Vechĭ. Oprire, popas, etapă militară. Maram. Oaste. Arm. Lagăr, bivuac permanent în barace p. exercițiu trupelor. Ceată, partid. Convoĭ. Adv. Grămadă, claĭe peste grămadă: a lăsa lucrurile tabără.

tăbărăsc, V. tabăr.

tabar (înv.) s. n., pl. tabare

tabar (înv.) s. n., pl. tabare

tabar s. n., pl. tabare

tabără s. f., g.-d. art. taberei; pl. tabere

tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tabăr, 2 sg. taberi, 3 tabără, imperf. 1 tăbăram; conj. prez. 1 sg. să tabăr, 3 să tabere; imper. 2 sg. afirm. tabără

tabără s. f., g.-d. art. taberei; pl. tabere

tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tabăr, 2 sg. taberi, 3 tabără, imperf. 3 sg. tăbăra, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărâră; conj. prez. 3 să tabere; ger. tăbărând; part. tăbărât

tabără s. f., g.-d. art. taberei; pl. tabere

tăbărî vb., ind. prez. 1 sg. tabăr, 2 sg. taberi, 3 sg. tabără, imperf. 3 sg. tăbăra; conj. prez. 3 sg. și pl. tabere

tabără, -beri.

tăbărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rîi 1 aor., -rît prt.

TABĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagăr, (înv.) sălaș, tabie. (~ unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) staniște. (~ oștilor.) 4. v. castru. 5. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 6. grupare, partidă, (înv.) parte, partid. (Fruntaș al ~erei unioniste.) 7. ceată, grup. (S-au împărțit în două ~ere.) 8. parte. (Ce se aude din ~ adversă?)

TABĂRĂ s. v. armată, gloată, oaste, oștire, popas, putere, trupe.

TĂBĂRÎ vb. v. cantona, obosi, osteni.

TĂBĂRÎ vb. v. năpusti.

TABĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagăr, (înv.) sălaș, tabie. (~ a unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) staniște. (~ a oștilor.) 4. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 5. grupare, partidă, (înv.) parte, partid. (Fruntaș al ~ unioniste.) 6. ceată, grup. (S-au împărțit în două ~.) 7. parte. (Ce se aude din ~ adversă?)

tabără s. v. ARMATĂ. GLOATĂ. OASTE. OȘTIRE. POPAS. PUTERE. TRUPE.

TĂBĂRÎ vb. a se arunca, a se azvîrli, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvîrli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (Au ~ asupra dușmanului.)

tăbărî vb. v. CANTONA. OBOSI. OSTENI.

tabără (-bere), s. f. – 1. Cantonament, campare. – 2. Armată, forță. – 3. Partidă, grupare. – 4. Mulțime, cantitate mare. – 5. Convoi, grup de care. – Mr. tăbure „batalion”, megl. tăbur. Tc. sau mai probabil tăt. tabur (J. Melich, Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parțial prin intermediul sl. taborŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea), cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. tabor, mag. tabór. – Der. tăbăraș, s. m. (soldat care aparține unei tabere); tăbărî, vb. (a face tabără; a împresura, a asedia; a se repezi la, a se năpusti).

TABĂRĂ DE AVIAȚIE cantonament de pregătire cu scopul de a învăța pilotaj sau parașutism în regim de campanie, pentru recunoașterea unor zone, fotografiere aeriană etc.

tabără, tabere s. f. (intl.) închisoare.