OASTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ Oștire. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război¹; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.

oaste¹ sf [At: GCR I, 6/5 / V: (îrg) ~tă, (reg) oaște / Pl: oști și (reg) ~, (îrg) oște / G-D: oștii / E: ml hostis, -is] 1 (Îvp) Armată. 2 (Înv; îs) Om (sau voinic) de ~ Soldat. 3 (Înv; îs) ~ de mare Flotă. 4 (Îvp; îe) A face ~ea A executa serviciul militar. 5 (Rar; îe) A pune oști tătărăști A mânca exagerat de mult. 6 (Fam, gmț și dep; îe) ~a lui Papuc Colectiv neorganizat, nedisciplinat. 7 (Înv; csc) Oșteni. 8 (Înv) Război. 9 (Înv) Bătălie. 10 (Reg; îe) De-a ~a Joc de copii în care unul dintre jucători îl prinde cu o frânghie pe un altul, astfel încât acesta să nu mai poată fugi. corectat(ă)

❍OASTE² = OSTIE².

OASTE¹ sf. 1 🎖️ Totalitatea sau o parte a puterii militare a unui Stat, oștire, armată: ~a lui sdrobită de prin văi adună (BOL.); a lua la ~, a înrola (în armată): pe bădița Vasile îl prinsese la ~ cu arcanul (CRG.) ¶ 2 Ⓕ Mulțime: fug oștile de arbori și stîncile speriate (VLAH.) ¶ 3 🎖️ ‡Războiu [lat. hostem].

OASTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război¹; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.

OASTE, oști, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Armată, oștire. Încă din zorii zilei se mișcase de deasupra Popricanilor Ștefan Tomșa, cu oastea lui amestecată. SADOVEANU, O. VII 7. Întreaga oaste a lui Tudor trecuse de Craiova și se apropia, cu mult popor după ea, de Olt. CAMIL PETRESCU, O. I 8. În sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Alah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii. EMINESCU, O. I 144. ◊ Fig. Oastea stufului se înclină muindu-și vîrfurile în apă. DUNĂREANU, N. 172. ♦ Serviciu militar. A făcut oastea doisprezece ani. REBREANU, I. 14. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. Patruzeci de mii de oaste să te-aștepte-n ascultare. HASDEU, R. V. 141. ♦ Fig. Mulțime. Pe drum se-nșiră-o oaste: e oastea proletară. Nici zăngăniri de arme, nici sarbăda fanfară... Ci ochii veseli cată. PĂUN-PINCIO, P. 93. 2. (Învechit) Război, luptă, bătălie. Eu sînt, bună maică, fiul tău dorit, Eu, și de la oaste mă întorc rănit. BOLINTINEANU, O. 33. Mihai cu Kiraly se gătiră îndată de oaste. BĂLCESCU, O. II 46.

OASTE oști f. 1) înv. Totalitate a forțelor armate ale unui stat; armată. 2) pop. Serviciu militar; cătănie. 3) pop. Mulțime de ostași. 4) fig. Mulțime de persoane. [G.-D. oștii] /<lat. hostis, ~em

oaste f. oștire, armată. [Lat. HOSTEM, străin, dușman înarmat, de unde om înarmat (sens colectiv în limbile romanice)].

oáste f., pl. oștĭ (lat. hostis, dușman [maĭ ales în războĭ]; got. gastis, gasts, oaspete; engl. *guest, germ. gast, vsl. gostĭ [V. gospod]; it. oste, pv. vfr. ost, sp. hueste, pg. hoste. V. oștire). Oștire, armată. L. V. Războĭ: avea, făcea oaste. – Gen. oștiĭ (nu oasteĭ, cum scriŭ ignoranțiĭ modernĭ!): asupra oștiĭ (Const. 1, 257, 334, 335, 336, 337, 359), duĭumu oștiĭ (Negr. 137), oștiĭ ceruluĭ (Bibl. I 819, 841), năvălirea oștiĭ (Radu Rosetti, Adev. Lit. 16 Febr. 1930; 5, 1).

oastă sf vz oaste¹

oaște sf vz oaste¹

STEAGUL SDRENȚUIT, CINSTEA OASTEI (Pr.) = Spune vitejia ei.

oaste s. f., g.-d. art. oștii; pl. oști

oaste s. f., g.-d. art. oștii; pl. oști

oaste s. f., g.-d. art. oștii; pl. oști

oaste, oștii gen. a.

oaste (oști), s. f. – 1. Armată. – 2. (Înv.) Război. – Mr. oaste, megl. ǫsti, istr. oste. Lat. hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201), cf. it. oste, prov., v. fr. ost, sp. hueste, port. hoste. – Der. ostaș, s. m. (soldat, combatant); ostășesc, adj. (militar); ostășește, adv. (militărește); ostăși, vb. (a servi în armată); ostășie, s. f. (serviciul militar); ostășime, s. f. (mulțime de ostași); oști, vb. (a servi în armată; a lupta); oștire, s. f. (oaste; înv., expediție militară); oștean, s. m. (soldat); oștenesc, adj. (militar); oștenește, adv. (militărește); oștenie, s. f. (militărie); oștime, s. f. (oaste); oștitor, s. m. (înv., soldat); oștitură, s. f. (înv., ordin de bătălie).

oaste, oști s. f. 1. (Înv.) Armată. ◊ Oaste cerească = expresie unică în Noul Testament, indicând pe îngerii buni, ființe curate, pure, spirituale. ◊ Oastea cerului = expresie folosită în legătură cu închinarea la idolii cerești, reprezentând Soarele, Luna și stele. „Oastea Domnului”, asociație religioasă în cadrul Bis. Ortodoxe Române, înființată la Sibiu în 1923 de către preotul Iosif Trifa, având ca obiectiv întărirea sufletească a credincioșilor și apărarea dreptei credințe față de prozelitismul sectelor neoprotestante. În 1948 a fost scoasă în afara legii de către regimul comunist, iar mulți dintre membrii săi au fost prigoniți și aruncați în închisori. În ianuarie 1990 și-a reluat activitatea, iar prin hotărârea Sinodului Bis. Ortodoxe Române a fost cooptată în activitatea misionară prin apostolatul laic. 2. (Înv.) Război, luptă, bătălie. – Di lat. hostis, -em „dușman”.

OÁSTE (lat. hostis) s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Armată. O. se compunea din: oastea domnului, alcătuită din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși, târgoveți, și oastea stăpânilor feudali (steagurile marilor boieri), alcătuită din slugile boierești (în Transilvania, familiares). O. era formată din călărime (în special în oastea stăpânilor feudali) și din pedestrime. 2. Oștire.

OASTE s. v. bătălie, conflict, luptă, război.

OASTE s. (MIL.) armată, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ inamică.)

oaste s. v. BĂTĂLIE. CONFLICT. LUPTĂ. RĂZBOI.

OASTE s. (MIL.) armată, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ inamică.)

OASTE¹ s. f. 1. (Învechit și popular) Armată. Sisin... multe oști birui (a. 1550 – 1580). gcr i, 6/5. Pre faraon, cu toată oastea lui, valurile măriei coperi-i. coresi, ev. 65, cf. 71, 305. Întrarmîndu-se va purta oștile înainte lui. palia (1581), 207/13. Iar de rândul celor oști de maiinte, i-au bătut moldoveanii (a. 1617). rosetti, b. 88. Să tocmești oastea toată ceelantă pregiur cetate. herodot (1645), 207. Ștefan Vodă... de războaie se găti, că au împărțit oștii sale steaguri. ureche, ap. gcr i, 70/35. Scăpîndu-se de oastea cea călărășască, Ion Vodă și-au dat glas cu cazacii să se pedestrească. simion dasc., let. 232, cf. gcr i, 191/13. Cînd au stătut a sosire steagurile oștii noastre. m. costin, let.² i, 359. Iancul Vodă... multă izbîndă făcea cu oștile împrotiva turcilor (cca 1660-1680). gcr i, 177/22, cf. anon. car., lex. mars. 228. Mulțimea împotrivnicilor... era mai multă decît oastea lui (a. 1705). gcr i, 357/33. Mazepa hatmanul... au lăsat în cetate oaste de a sa. n. costin, let.² ii, 57. Di ce merge pre acolo, că calea oștii nu-i într-acolo. neculce, l. 50. Amfilog... au gătit oștile și au plecat la Ierusalim (cca 1750). gcr ii, 55/34. Între toată oaste nu era unul cari să îndrăznească a să asămăna cu Odisef (cca 1750 – 1780). id. ib. 83/8. Domnul... ceru oaste ca să meargă asupră-le. dumitrache, ap. gcr ii, 126/33. Gătind oaste, merse împotriva lor. văcărescul, ist. 257. Nu ave nici o mie de oamini oaste regulată. ist. carol xii, 21^r/16, cf. șincai, hr. i, 117/27, clemens. Oastea ce generalul căpetenie lua cu sine era de 24 batalioane. cr (1829), 82²/2. Erea și foarte viteaz ș-avea oaste multă. gorjan, h. i, 1/17. Ea era armată cu sulițe și se rînduia în falange sau gloate... de unde a venit și expresia „a se îngloti oștile”. bălcescu, m. v. 614. Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mîndră oaste, Oaste de români! alecsandri, p. i, 52. Plînge și suspină tînăra domniță... Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. bolintineanu, o. 33. Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? eminescu, o. i, 147, cf. 144. Mai marii lui văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste. creangă, p. 297. Oastea cȋtă o putuse stringe-n grabă... era parte risipită, parte prinsă. caragiale, o. ii, 289. Pe meterezele ei au stat dîrzi în fața lui Sobiețchi cei 19 plăieși, luptînd c-o oaste-ntreagă. vlahuță, o. a. ii, 163, cf. 119. Voinicii formau cetele, cetele se grupau ȋn pȋlcuri, iar pȋlcurile, fie ele în marș, fie ȋn linie de bătaie, constituiau oastea. bogdan, o. 378. Peste cȋteva zile trebuie să plece la oaste. rebreanu, r. i, 128. Încă din zorii zilei se mișcase de deasupra Popricanilor Ștefan Tomșa, cu oastea lui amestecată. sadoveanu, o. v, 489. Întreaga oaste a lui Tudor trecuse de Craiova și se apropia, cu mult popor după ea, de Olt. camil petrescu, o. i, 8. Ce oști străine ți-au încălcat hotarele împărăției? v. rom. martie 1954, 163. Cele oști leșești. teodorescu, p. p. 49. Oștele au alergat, Porțile de-au încuiat. șez. v, 94. Trăian... o făcut poduri păstă Dunăre, o venit cu oastă, cu armade multă. densusianu, Ț. h. 163, cf. cv 1949, nr. 4, 54. La război ca să pornească La război cu oștile, Ca să-și scape țările. balade, iii, 357. N-am loc ca Drăgoi în oaste, se zice cînd cineva e gonit din toate părțile. zanne, p. iv, 531. ◊ fig. Vedea adesea cum oastea stufului se înclină muindu-și vîrfurile în apă. dunăreanu, n. 172. ◊ (Învechit) Om (sau voinic) de oaste = oștean, soldat. Voinic de oaste. st. lex. 168/2. Cȋnd s-au corunat craiul... și oameni de oaste au fost (cca 1660 – 1680). gcr i, 177/39. Să poroncească oamenilor săi celor de oaste să nu strice Țara Moldovii. neculce, l. 18. Oaste de mare = flotă. Mare oaste de mare au trimis în contra sarachinilor. șincai, hr. i, 137/2. ◊ Expr. A face oastea = a executa serviciul militar. A făcut oastea doisprezece ani. rebreanu, i. 14. (Rar) A pune oști tătărăști = a mînca exagerat de mult. cf. pamfile, j. ii, 157. (Familiar, glumeț și depreciativ) Oastea lui Papuc, se spune la adresa unui colectiv neorganizat, nedisciplinat. Harap Alb înainte și ceilalți în urmă, care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii; parcă era oastea lui Papuc. creangă, p. 249. Oastea lui Papuc: unul vine, doi se duc. pamfile, j. ii, 157. ♦ (Învechit; eliptic) Oșteni, soldați. Ș-au purces în gios cu mare gătire, cu 2 obuzuri, unul leșescu, 70, 80 de mii de oaste și mai bine. neculce, l. 139. S-au făcut mare război încît au murit 350 mii de oaste. văcărescul, ist. 253, cf. 250. Patruzeci de mii de oaste să te-aștepte-n ascultare. hasdeu, r. v. 141. ◊ (Prin analogie) Pe drum se-nșiră o oaste: e oastea proletară. păun-pincio, p. 93, cf. arh. folk. i, 229. 2. (Învechit) Război; luptă, bătălie. De unde sîntu oștile (războaie n. test. 1648, războaiele biblia 1688) și sfadele ȋntru voi? cod. vor. 128/1. Lua războiure (oștile h) pără în cumplitul pămîntului. psalt. 89. De nu-ș va cruța voinicii, la vreamea de oaste. coresi, ev. 71. Atunce se tîmplă oaste cu turcii. moxa, 379/7, cf. 387/13. Oști nu vor fi, ploi în vreame și păinile se vor mulți. paraclis (1639), 257, cf. 255, 262, prav. 290. Cînd veți auzi oști și răzmirițe nu vă spămîntareți. n. test. (1648), 97^v/30, cf. 58^v/15, anon. car., lex. mars. 190. Craiul leșescu... nu făcea oaste împotriva păgînilor. ureche, l. 100. Prea lesne au primit Mihai Vodă acest lucru, ca un om de oști purure poftitor. m. costin, let². i, 253. Au venit poroncă la Dabije Vodă, de s-au gătit de oaste. neculce, l. 33. Strălucirile unei vieți bune, neumplînd pămȋntul de oști, ...făr de rane, făr de sînge. antim, p. 4, cf. dumitrache, ap. gcr ii, 128/9. La vremi de oaste... să aibă datorie a merge și prințipul. văcărescul, ist. 255. Mihai cu Kiraly se gătiră îndată de oaste. bălcescu, m. v. 56. Eu sînt, bună maică, fiul tău dorit, Eu, și de la oaste mă întorc rănit. bolintineanu, o. 33. Se întoarse de la oaste împăratul. ispirescu, u. 16. ♦ (Regional) De-a oastea = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători caută să prindă cu o frînghie pe un altul, în așa fel încît acesta să nu mai poată fugi. cf. pamfile, J. i, 26. – pl.: oști și (regional) oaste (alr ii 4 946/36, 102, 219, 279, 316, 346, 349, 353, 362, 848, 886), (învechit și regional) oște. – gen.-dat.: oștii și oastei, (învechit) oștei (șincai, hr. ii, 62/36), oștiei (viciu, col 73). – Și: (învechit și regional) oastă, (regional) oaște (alr ii 4946/130) s. f. – lat. hostis, -em „dușman”.

OASTE² s. f. v. ostie¹.