SURGHIUNIT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.

surghiunit, ~ă [At: IST. Ț. R. 123 / V: (înv) ~gunit / Pl: ~iți, ~e / E: surghiuni] 1-2 a, smf Exilat (3-4). 3-4 a, smf (Pex) Deportat² (1-2). 5 a (Fig) Alungat² (3).

SURGHIUNIT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. Persoană exilată; proscris. – V. surghiuni.

SURGHIUNIT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și f. (Astăzi rar) Persoană exilată. Surghiuniții din 1848.

SURGHIUNIT ~tă (~ți, ~te) m. și f. înv. Persoană supusă surghiunului; exilat; deportat. [Sil. -ghiu-] /v. a surghiuni

SURGHIUNI, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun.

surghini v vz surghiuni

surghiuni [At: NECULCE, L. 91 / V: (rar) ~iri, (îrg) ~guni / Pzi: ~nesc / E: surghiun] 1 vt (Îvp; c.i. oameni) A exila (4). 2 vt (Pex) A deporta. 3 vr A (se) izola. 4 vt (Îvp; fig; c.i. ființe, creații ale lor etc.) A alunga (5). 5 vt (Îvr) A interzice.

surguni v vz surghiuni

surgunit, ~ă a vz surghiunit

SURGHIUNI, surghiunesc, vb. IV. Tranz. A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun.

SURGHIUNI, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi rar) A exila, a deporta. Poruncește mai bine să-mi taie capul sau surghiunește-mă ca pe atîți alți boieri pămînteni ai țării. FILIMON, C. 63. ◊ Fig. Aici în strada Țicău numărul 4, nu era numai o locuință mizerabilă într-o margine umilită de tîrg. Era mai cu samă un exil. Surghiunit de împrejurările vieții se afla aici Ion Creangă în calitatea lui de cărturar. SADOVEANU, E. 94. ◊ Refl. pas. Lala-Mahomet ce se numise vizir, surghiunindu-se Sinan, murise trei zile după aceea. BĂLCESCU, O. II 166. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. Dacă adevărul ar fi surghiunit de pre pămînt, numai în vorba a doi șireți s-ar putea afla. NEGRUZZI, S. III 293. – Variantă: surguni (HOGAȘ, M. N. 13, HASDEU, I. V. 229) vb. IV.

SURGUNI vb. IV v. surghiuni.

SURGUNI vb. IV. v. surghiuni.

SURGUNIT, -Ă s. m. și f. v. surghiunit.

A SURGHIUNI ~esc tranz. înv. 1) A trimite în surghiun; a exila; a deporta. 2) fig. A sili să trăiască printre străini; a izgoni; a alunga. /Din surghiun

surghiunì (surgunì) v. 1. a exila: mai bine surghiunește-mă FIL.; 2. a proscrie: teama de a fi surguniți pe la mănăstiri AL.

surghiunésc v. tr. (d. surghiun, ca și sîrb. surgunisati și ngr. surgunévo). Rar. Azĭ. Exilez. – În Mold. și surgunesc.

surghiuni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunesc, 3 sg. surghiunește, imperf. 1 surghiuneam; conj. prez. 1 sg. să surghiunsc, 3 să surghiunească

surghiuni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunesc, imperf. 3 sg. surghiunea; conj. prez. 3 să surghiunească

surghiuni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunesc, imperf. 3 sg. surghiunea; conj. prez. 3 sg. și pl. surghiunească

SURGHIUNIT adj., s. (JUR.) 1. adj., s. v. exilat. 2. s. v. deportat.

SURGHIUNIT adj. v. alungat, gonit, izgonit.

SURGHIUNIT adj., s. (JUR.) 1. adj., s. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, (livr.) relegat, (înv.) surghiun. 2. s. deportat.

surghiunit adj. v. ALUNGAT. GONIT. IZGONIT.

SURGHIUNI vb. (JUR.) 1. a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 2. v. deporta.

SURGHIUNI vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îndepărta.

surghiuni vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA.

SURGHIUNI vb. (JUR.) 1. a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 2. a deporta. (Condamnatul a fost ~.)