2 intrări

Articole pe această temă:

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sfei v vz sfii

SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen.

SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen.

ȘFEI, șfei, s. m. (Iht.) Boarță. – Et. nec.

ȘFEI, șfei, s. m. (Iht.) Boarță. – Et. nec.

sfii vr [At: PSALT. HUR. 59V/6 / V: (îrg) sfei, sii, sâi, (înv) svii, (reg) shii, fii, hii / Pzi: ~iesc / E: vsl свѣнити сѧ] 1 (Asr; d. oameni) A se teme2 (1). 2 (Udp „de” care indică ființe sau manifestări ale lor) A se reține de la ceva. 3 (Înv; îe) A-și ~ cuvântul A se teme să spună în mod deschis ceea ce gândește. 4 (D. oameni) A avea un sentiment de reținere (din cauza absenței îndrăznelii, a încrederii în sine, a îngâmfării, sau de teamă etc.) față de cineva sau de ceva (mai ales față de o persoană care se impune prin vârstă, prin prestigiu, prin funcții etc.) Si: a se jena, a se rușina, (îrg) a se stânjeni (5), (înv) a se stidi, (îvr) a se scandalisi, (reg) a se teși. 5 (Înv; îe) A-și ~ inima A se simți rușinat. 6 (Asr) A se îndoi. 7 (Îvr) A se abate2 (1). 8 (Îrg) A se feri (19). 9 (Mol; d. cai; îf sâi) A se speria. 10 (Îrg) A se zgârci. 11 (Pex) A-și târî picioarele din cauza durerii. 12 (Reg; îf shii) A se dezgusta (de un anumit fel de mâncare).

șfei sm [At: BĂCESCU, P. 54 / V: (reg) șfoi / Pl: ~ / E: nct] (Iht; Mol) Boarță (Rhodeus sericeus).

SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine rezervată sau șovăielnică, impusă de timiditate, de nesiguranță, de teamă sau de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală, a se jena să... Trage cu urechea și Alexandru Glanetașu... sfiindu-se totuși să se vîre între bogătași. REBREANU, I. 14. [Cei trei frați] s-au sfiit să meargă mai departe. SBIERA, P. 5. [Boierii] sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa, cerură voie [lui Lăpușneanu] să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd persoana care impune rezerva) Oamenii se cam sfiau de Filoftei Romanov. DUMITRIU, P. F. 3. Veneam de la țară. Mă sfiam de toată lumea, de colegii cutezători și guralivi. GALACTION, O. I 14. Mă rătăcisem căscînd gura în toate părțile... și ascultînd la miile de păsărele ce cîntau pe rămurele și fără a se sfii de mine. ISPIRESCU, L. 244. ♦ Tranz. fact. (Astăzi numai popular) A intimida, a înfricoșa. Gîra-mîra nu-l sfiește. PANN, la TDRG. (În forma sii) Ce-l tremură, ce-l siește? I. CR. III 144. – Variante: (astăzi numai popular) sîí (DRĂGHICI, R. 239, ȘEZ. VII 142), sií vb. IV.

ȘFEI, șfei, s. m. Pește mic de apă dulce, cu corpul scurt și lat (Rhodeus sericeus).

A SFIÍ ~ésc tranz. A face să se sfiască; a rușina; a jena. /<sl. svĕniti sen

A SE SFIÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de rușine; a se rușina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<sl. svĕniti sen

sfiì v. 1. a se teme: s’a sfiit să meargă în pădure; 2. a fi sfios: nu te sfii să vorbești. [Vechiu-rom. sfiì = slav. SŬVITI SĒ, a se strânge la sine].

siì v. Mold. a se sfii: de ce vă siiți de noi? AL. [V. sfiì].

sfiésc (mă) v. refl. (vsl. sŭviti și svĭenitĭ sen, a te abține1; bg. svĭenĭy se, îs timid, mă sfiesc). Mă cam tem, daŭ semne de frică: acest cal se sfieșie de automobil. Simt respect orĭ frică: copiiĭ se sfiesc de părințĭ, s’a sfiit să vorbească. – În est și sfĭesc. Vechĭ siesc (ca la Dos. V. S. 24 Fb.).[1]

  1. 1. În original greșit: a te obține (după îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului). — LauraGellner

arată toate definițiile

Intrare: sfii
verb (V409)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfii
  • sfiire
  • sfiit
  • sfiitu‑
  • sfiind
  • sfiindu‑
singular plural
  • sfiește
  • sfiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfiesc
(să)
  • sfiesc
  • sfiam
  • sfiii
  • sfiisem
a II-a (tu)
  • sfiești
(să)
  • sfiești
  • sfiai
  • sfiiși
  • sfiiseși
a III-a (el, ea)
  • sfiește
(să)
  • sfiască
  • sfia
  • sfii
  • sfiise
plural I (noi)
  • sfiim
(să)
  • sfiim
  • sfiam
  • sfiirăm
  • sfiiserăm
  • sfiisem
a II-a (voi)
  • sfiiți
(să)
  • sfiiți
  • sfiați
  • sfiirăți
  • sfiiserăți
  • sfiiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfiesc
(să)
  • sfiască
  • sfiau
  • sfii
  • sfiiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • i
  • ire
  • it
  • itu‑
  • ind
  • indu‑
singular plural
  • sâiește
  • iți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sâiesc
(să)
  • sâiesc
  • sâiam
  • ii
  • isem
a II-a (tu)
  • sâiești
(să)
  • sâiești
  • sâiai
  • iși
  • iseși
a III-a (el, ea)
  • sâiește
(să)
  • sâiască
  • sâia
  • i
  • ise
plural I (noi)
  • im
(să)
  • im
  • sâiam
  • irăm
  • iserăm
  • isem
a II-a (voi)
  • iți
(să)
  • iți
  • sâiați
  • irăți
  • iserăți
  • iseți
a III-a (ei, ele)
  • sâiesc
(să)
  • sâiască
  • sâiau
  • i
  • iseră
sfei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
shii
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sii
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șfei
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șfei
  • șfeiul
  • șfeiu‑
plural
  • șfei
  • șfeii
genitiv-dativ singular
  • șfei
  • șfeiului
plural
  • șfei
  • șfeilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șfei

etimologie: