16 definiții pentru rușina

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUȘINA, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

RUȘINA, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

rușina [At: PSALT. HUR. 8721 / V: (înv) ~șna / Pzi: ~nez, (îrg) rușin / E: rușine] 1 vr A-i fi cuiva rușine1 (1) Si: a se jena. 2 vtf A face pe cineva să-i fie rușine1 (1) 3 vr A se simți stingherit Si: a se sfii. 4 vt (Înv) A umili. 5 vt (Rar) A mustra. 6 vt (Îrg) A viola.

RUȘINA, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a fi cuprins de rușine, a se jena. Ș-atîta mă laudă, că foarte mă rușinez și mă doare-n suflet că nu sînt așa cum spune mămuca. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Se rușina să-și spună pățania. RETEGANUL, P. I 63. ◊ Fig. Satul Broștenii fiind împrăștiat mai ca toate satele de la munte, nu se rușina lupul și ursul a se arăta ziua mare prin el. CREANGĂ, A. 26. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-i fie rușine. Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cucoanelor.Rezon! ca să nu le rușinezi. CARAGIALE, O. I 46. ♦ A se simți stingherit, încurcat; a se sfii (în fața cuiva). Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele. REBREANU, R. I 264. Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. COȘBUC, P. I 239. 2. Tranz. (Învechit șl arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. ISPIRESCU, L. 311. Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo. ALECSANDRI, T. I 46. ♦ A necinsti, a dezonora. A cunoscut... pe boierul care-i rușinase logodnica în tinereță. SADOVEANU, O. VII 367.

A SE RUȘINA mă ~ez intranz. A fi cuprins de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din rușine

A RUȘINA ~ez tranz. 1) A face să se rușineze. 2) înv. A face de rușine; a acoperi de rușine; a necinsti; a dezonora. /Din rușine

rușinà v. 1. a da de rușine; 2. a avea rușine.

rușinéz v. tr. (d. rușine). Daŭ de rușine, fac să se rușineze: eŭ vream să mă laud cu tine, dar tu m’aĭ rușinat! V. refl. Simt rușine: a te rușina de faptele tăle. – Vechĭ și înr-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rușina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rușinez, 3 rușinea; conj. prez. 1 sg. să rușinez, 3 să rușineze

rușina (a ~) vb., ind. prez. 3 rușinea

rușina vb., ind. prez. 1 sg. rușinez, 3 sg. și pl. rușinea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RUȘINA vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.

RUȘINA vb. a se jena, a se sfii, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

rușina vb. v. BATJOCORI. ÎNJOSI. NECINSTI. SILUI. UMILI. VIOLA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rușina (rușinez, rușinat), vb.1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăticlătina, tîmpi(în)tîmpina, hîțîihîțîna, împopoțaîmpopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic).

Intrare: rușina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rușina
  • rușinare
  • rușinat
  • rușinatu‑
  • rușinând
  • rușinându‑
singular plural
  • rușinea
  • rușinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rușinez
(să)
  • rușinez
  • rușinam
  • rușinai
  • rușinasem
a II-a (tu)
  • rușinezi
(să)
  • rușinezi
  • rușinai
  • rușinași
  • rușinaseși
a III-a (el, ea)
  • rușinea
(să)
  • rușineze
  • rușina
  • rușină
  • rușinase
plural I (noi)
  • rușinăm
(să)
  • rușinăm
  • rușinam
  • rușinarăm
  • rușinaserăm
  • rușinasem
a II-a (voi)
  • rușinați
(să)
  • rușinați
  • rușinați
  • rușinarăți
  • rușinaserăți
  • rușinaseți
a III-a (ei, ele)
  • rușinea
(să)
  • rușineze
  • rușinau
  • rușina
  • rușinaseră
rușena
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rușina, rușinezverb

  • 1. reflexiv A-i fi cuiva rușine, a se jena. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: jena
    • format_quote Ș-atîta mă laudă, că foarte mă rușinez și mă doare-n suflet că nu sînt așa cum spune mămuca. VLAHUȚĂ, O. A. 428. DLRLC
    • format_quote Se rușina să-și spună pățania. RETEGANUL, P. I 63. DLRLC
    • format_quote figurat Satul Broștenii fiind împrăștiat mai ca toate satele de la munte, nu se rușina lupul și ursul a se arăta ziua mare prin el. CREANGĂ, A. 26. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv factitiv A face pe cineva să-i fie rușine. DLRLC
      • format_quote Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cucoanelor. – Rezon! ca să nu le rușinezi. CARAGIALE, O. I 46. DLRLC
    • 1.2. A se simți stingherit, a se sfii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: sfii
      • format_quote Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele. REBREANU, R. I 264. DLRLC
      • format_quote Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. COȘBUC, P. I 239. DLRLC
  • 2. tranzitiv A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. ISPIRESCU, L. 311. DLRLC
    • format_quote Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo. ALECSANDRI, T. I 46. DLRLC
    • 2.1. învechit popular Dezonora, necinsti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A cunoscut... pe boierul care-i rușinase logodnica în tinereță. SADOVEANU, O. VII 367. DLRLC
etimologie:
  • rușine DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.