secat², ~ă a [At: (cca 1792) N. A. BOGDAN, C. M. 70 / V: (îrg) săc~ / Pl: ~ați, ~e / E: seca²] 1 (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor, d. bălți, lacuri, fântâni etc.) Care a fost golit de apă Si: (rar) secătuit (1), uscat. 2 (Rar; spc) Desecat² (1). 3 (Rar; pgn) Golit² (5). 4 (Fig; d. posibilitățile, capacitățile, disponibilitățile etc. fizice, intelectuale, afective ale oamenilor) Care a ajuns la limită Si: secătuit (3). 5 (D. oameni) Care a obosit peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos etc.) Si: secătuit (4), epuizat, extenuat, istovit, sfârșit, sleit², stors², supt², vlăguit, zdrobit, (înv) zămorât. 6 (Rar; fig) Secătuit (9). 7 (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor, d. bălți, lacuri, fântâni etc.) Care și-a pierdut (total sau parțial, definitiv sau temporar) apa Si: (reg) secătos , secătuit (5). 8 (D. apele râurilor, izvoarelor, bălților, lacurilor, fântânilor etc.) Care a dispărut (total sau parțial, definitiv sau temporar) Si: (rar) secătuit (6). 9 (Rar; d. plante, vegetație etc.) Care și-a pierdut germenele de viață din cauza lipsei de umezeală Si: secătuit (7), veștejit, uscat. 10 (Rar; d. fructe sau d. semințe) Care a devenit sec (pierzându-și puterea germinativă) Si: secătuit (8). 11 (Înv; d. fructe) Deshidratat² (1). 12 (D. oameni, d. corpul sau părți ale corpului lor) Paralizat. 13 (Pgn; d. oameni) Infirm. 14 (D. ființe) Care este chinuit de o durere (fizică) puternică, insuportabilă. 15 (D. oameni) Care este epuizat suletește.

secat¹ sn [At: CADE / Pl: ? / E: seca²] 1-14 Secare (1-4, 6-15).

SECAT, -Ă, secați, -te, adj. 1. Fără apă, lipsit de umezeală; uscat. (Fig.) Armonie! Limbă sfîntă, care e ș-a ta putere Dacă faci să curgă lacrimi ca o dulce mîngîiere Chiar din ochii ce de ele se arată mai secați? MACEDONSKI, O. I 88. 2. Atrofiat, paralizat. Mă vezi prăpădit, dar altfel această mînă secată Tot ar mai putea trimite dușmanului o săgeată. HASDEU, R. V. 60.

secat a. 1. din care s’a scos apa: baltă secată; 2. fig. slăbit: secat de puteri. [Lat. SICCATUS].

săcat², ~ă a vz secat²

seca² [At: PSALT. 148 / V: (îrg) săca / Pzi: sec / E: ml siccare, ml seccare] 1 vtf (C. i. râuri, izvoare etc. sau cursurile, albiile lor, bălți, lacuri, fântâni etc.) A goli de apă Si: usca, (rar) a secătui (1). 2 vtf (Rar; spc; c. i. iazuri, bălți sau terenuri acoperite cu apă în exces) A deseca (1). 3 vi (Reg; spc) A micșora (mult) nivelul unei ape, bălți etc. pentru a se prinde mai ușor pește. 4 vt (Fam; fig; c. i. băuturi alcoolice) A bea mult. 5 vt (Rar; pgn; c. i. recipiente sau echivalente ale acestora) A goli (6). 6 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor) A face să ajungă la limită Si: a secătui (5). 7 vt (Pex; c. i. oameni) A obosi peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos) Si: a secătui (6), a epuiza, a extenua, a istovi, a slei, a stoarce, a suge, a vlăgui, a zdrobi, a sfărâma, (înv) a zămorî. 8 vt (Rar; fig; c. i. oameni sau mijloacele materiale ale acestora) A secătui (11). 9 vt (Fig) A face să dispară Si: (îvr) a secătui, a stârpi. 10 vt (Îvr; fig) A distruge (6). 11 vi (Îvr; fig) A izvorî. 12 vi (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor, d. bălți, lacuri, fântâni etc.) A-și pierde (total sau parțial, definitiv sau temporar) apele Si: a secătui (9). 13 vi (D. apele râurilor, izvoarelor, bălților, lacurilor, fântânilor etc.) A dispărea (1) (total sau parțial, definitiv sau temporar) Si: (rar) a secătui, a se scurge. 14 vi (Pan; d. lapte, lacrimi etc.) A înceta să mai curgă. 15 vi (Pan; d. sâni, glande etc.) A înceta să mai secreteze. 16 vi (Rar; fig; d. voce, sunete, zgomote etc.) A se pierde. 17 vi (D. plante, vegetație etc.) A-și pierde, din cauza lipsei de umiditate, seva, germenele de viață Si: a secătui (7), a se veșteji, a se usca. 18 vi (D. fructe sau d. semințe) A deveni sec (piezându-și puterea germinativă) Si: a secătui (8). 19 vi (Îvp; d. corpul omului sau d. părți ale lui) A se atrofia Si: a paraliza. 20 vt (Rar; c. i. animale, oameni sau părți ale corpului lor) A ologi. 21 vt (Reg; d. boli, bube) A dispărea (1). 22 vt (Înv) A omorî (1). 23 vt (Îvr; c. i. plante) A distruge prin tăiere. 24 vt (Fig; c. i. oameni; adesea urmat de determinări ca „la inimă”, „la ficați”) A chinui (producând o durere, o emoție etc. puternică). 25 vt (Fig; c. i. oameni) A cauza o durere (fizică) puternică. 26 vt (Fig; c. i. oameni) A pricinui o stare neplăcută. 27 vt (Fig; pex; c. i. oameni) A epuiza (sufletește). 28-29 vti (Îe) A-l ~ (pe cineva) la inimă (sau a-i ~ cuiva) inima A regreta (ceva sau pe cineva).

SECA², sec, vb. I. I. 1. Tranz. A face să dispară apa dintr-un rîu, dintr-un lac etc.; a face ca albia să devină uscată; a usca. Și din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed: Dar de seci întreg izvorul, atunci cum o să te văd? EMINESCU, O. I 83. Vin la Milcov cu grăbire, Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare. ALECSANDRI, O. 143. ♦ Intranz. (Despre fîntîni, izvoare, cursuri de apă) A-și pierde apa, a deveni uscat. Secase-orice izvor și orice talaz, Afar’ de-acel ce ochii-i scurg pe-obraz. COȘBUC, P. II 281. Tot ce-i verde s-a usca, Rîurile vor seca, Și pustiul tot mereu S-a lăți-mpregiurul meu. ALECSANDRI, P. II 13. Oltule, Oltețule, Seca-ți-ar izvoarele Și toate pîraiele, Să-ți rămîie pietrele, Să trec cu picioarele. BIBICESCU, P. P. 164. (În personificări) Și apele cu spaimă fug în pămînt și seacă. EMINESCU, O. I 95. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea, a pieri. Despre mine poate să sece rachiul. REBREANU, I. 19. Sîngele părinților, în vinele strîmte ale strănepoților, a secat... Deșteaptă-te, pămînt romîn! RUSSO, O. 147. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a istovi, a epuiza (puterile, vlaga). O mare nefericire... turburînd toate puterile sufletești, le seacă. GHEREA, ST. CR. I 356. Acuma pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată virtutea. ISPIRESCU, L. 12. Păsul avea să-l ajungă pe voinicelul nostru și cu gingașe amăgiri avea să-i sece puterile. ODOBESCU, S. III 198. ◊ Intranz. La blînda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Refl. Ca să se sece influința boierilor și să stîrpească cuiburile feudalității, îi despoiă de averi sub feluri de pretexte. NEGRUZZI, S. I 143. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva sau germenul de viață; a se veșteji, a se usca. Creșteți flori cît gardurile, Să vă bată vînturile, Ca pe mine gîndurile; Și secați din rădăcină, Cum plîng eu de la inimă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. ♦ (Despre trupul omului, mai ales despre mîini) A se atrofia, a paraliza. O, nănașă, draga mea, De ți-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa Și mi-ai ținut lumina! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. II. Tranz. 1. A chinui, producînd o durere puternică. Eu zic cucului să tacă, El se suie p-altă cracă, Cîntă, inima de-mi seacă. TEODORESCU, P. P. 345. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă, Și tot cîntă de mă seacă. ALECSANDRI, P. P. 274. 2. (Învechit) A ucide. Tu l-ai secat în codrii de la Călugăreni. ALECSANDRI, P. III 253.

A SECA sec 1. tranz. 1) (râuri, mlaștini, terenuri etc.) A face să devină sec; a asana; a usca. ◊ ~ de puteri (sau de vlagă) a face să-și epuizeze toată forța fizică; a istovi; a vlăgui; a epuiza; a extenua. 2) fig. A supune unor chinuri morale. 2. intranz. 1) (despre râuri, lacuri etc.) A deveni sec; a rămâne fără apă; a se usca. 2) fam. (despre părți ale corpului) A degrada fizic; a se usca; a se atrofia. 3) (despre rezerve) A dispărea complet; a secătui; a se epuiza. /<lat. siccare

SECA vb. (Mold.) A tăia. Să răpedziră cu obrăznicie asupră-i și le săcară mînule. DVS, 8^v. ♦ A omorî. Odinăoară au săcat pre un balaur numai cu somnul svi[n]tei cruci. DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. seccare.

secà v. 1. a scoate apa, umezeala: a seca un lac; 2. fig. a consuma, a slăbi: pierderea fiului i-a secat inima; 3. a pierde umezeala: apele au secat. [Lat. SICCARE].

2) sec, a-á v. tr. (lat. sĭccare, it. seccar, pv. sp. secar, fr. secher, pg. seccar. – Seacă, să sece. V. usuc 1, sicativ). Usuc, fac să nu maĭ fie apă (umezeală orĭ băutură): a seca o baltă, un izvor. A seca un butoĭ (Iron.), a-l bea pînă la ultima picătură. Pin ext. Zvîntez, sleĭesc, potopesc, mănînc de tot: aceștia au secat bugetu țăriĭ. Fig. Ating sufletu: eŭ zic cuculuĭ să tacă: el se suĭe pe altă cracă și tot cîntă de mă seacă (P.P.). A-țĭ seca inima (un lucru, o veste), a te mîhni adînc. V. intr. Perd apa, mă usuc: izvoarele aŭ secat.

seca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sec, 2 sg. seci, 3 seacă; conj. prez. 1 sg. să sec, 3 să sece; imper. 2 sg. afirm. seacă

seca (a ~) vb., ind. prez. 3 seacă

seca vb., ind. prez. 1 sg. sec, 3 sg. și pl. seacă; conj. prez. 3 sg. și pl. sece

seca (ind. prez. 3 sg. și pl. seacă)

sec, seacă 3, sece 3 conj.

SECAT adj. 1. sec, uscat, (înv. și reg.) sterp. (Albia ~ a unui râu.) 2. v. asanat. 3. gol, golit, secătuit, (astăzi rar) sleit. (O vistierie ~.) 4. v. extenuat.

SECAT adj. v. deșert, gol, paralizat, vid.

SECAT adj., s. v. incapabil, infirm, invalid, necapabil, neputincios, prăpădit, schilod, slăbănog.

SECAT adj. 1. sec, uscat, (înv. și reg.) sterp. (Albia ~ a unui rîu.) 2. asanat, desecat. (Terenuri băltoase ~.) 3. gol, golit, secătuit, (astăzi rar) sleit. (O vistierie ~.) 4. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la antrenament.)

secat adj. v. DEȘERT. GOL. PARALIZAT. VID.

secat adj., s. v. INCAPABIL. INFIRM. INVALID. NECAPABIL. NEPUTINCIOS. PRĂPĂDIT. SCHILOD. SLĂBĂNOG.

SECA vb. v. asasina, atrofia, degenera, îngălbeni, ofili, omorî, paraliza, păli, suprima, trece, ucide, usca, veșteji.

SECA vb. 1. (pop.) a se stârpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. v. asana. 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. v. extenua.

seca vb. v. ASASINA. ATROFIA. DEGENERA. ÎNGĂLBENI. OFILI. OMORÎ. PARALIZA. PĂLI. SUPRIMA. TRECE. UCIDE. USCA. VEȘTEJI.

SECA vb. 1. (pop.) a se stîrpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. a asana, a deseca, (rar) a aseca, a scurge. (Au fost ~ toate bălțile din zonă.) 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca brută l-a ~.)

seca (-c, at), vb. – A secera, a tăia. Lat. sĕcāre (Candrea, GS, VI, 325; cf. REW 7764). S-a confundat aproape total cu seca „a usca”, atît datorită omonimiei cît și sensului destul de asemănător; este posibil să-l mai găsim în expresii ca „mă seacă la ficat, la stomac”. – Der. secătui, vb. (a defrișa, a despăduri), contaminare a lui secătui „a epuiza” cu a seca „a tăia”; secătură, s. f. (runc, teren defrișat), utilizat mai ales ca toponim (Buescu, Un nouveau toponyme latin du défrichement en Roumanie, în Actes IV Congrès Sc. onomast., Upsala 1952, p. 203-4); secator, s. n., din fr. sécateur; secantă, s. f., din fr. sécante; sector, s. n., din fr. secteur; secți(un)e, s. f., din fr. section; secționa, vb., din fr. sectionner.

seca În expresii ca mă seacă la inimă, Candrea, GS, VI, p. 325, a văzut verbul latin seco, „a tăia”, socotind că paralela a tăia la inimă constituie un puternic argument în favoarea ideii sale. A fosă urmat de acad. Iorgu Iordan, LR, XXI, p. 183, și de Ciorănescu și aprobat de Florica Dimitrescu, în volumul I.-A. Gandrea, lingvist și filolog, București, 1974, p. 44. Din punctul de vedere semantic, nu există nici o obiecție. Dar lat. seco are e scurt, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să se diftongheze, rezultatul în românește neputînd fi decît *șec-. Deoarece nu putem explica păstrarea lui s-, vom rămîne la vechea explicație: avem de-a face cu verbul a seca, paralel cu sec (lat. siccus, siccare).

a-i seca creanga / sămânța expr. (er.) a fi impotent; a fi vlăguit / epuizat.

a-l seca (pe cineva) la ficați expr. 1. a simți o durere fizică puternică. 2. (d. griji, necazuri) a necăji (pe cineva), a frământa (pe cineva), a chinui (pe cineva).