seca² [At: PSALT. 148 / V: (îrg) săca / Pzi: sec / E: ml siccare, ml seccare] 1 vtf (C. i. râuri, izvoare etc. sau cursurile, albiile lor, bălți, lacuri, fântâni etc.) A goli de apă Si: usca, (rar) a secătui (1). 2 vtf (Rar; spc; c. i. iazuri, bălți sau terenuri acoperite cu apă în exces) A deseca (1). 3 vi (Reg; spc) A micșora (mult) nivelul unei ape, bălți etc. pentru a se prinde mai ușor pește. 4 vt (Fam; fig; c. i. băuturi alcoolice) A bea mult. 5 vt (Rar; pgn; c. i. recipiente sau echivalente ale acestora) A goli (6). 6 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor) A face să ajungă la limită Si: a secătui (5). 7 vt (Pex; c. i. oameni) A obosi peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos) Si: a secătui (6), a epuiza, a extenua, a istovi, a slei, a stoarce, a suge, a vlăgui, a zdrobi, a sfărâma, (înv) a zămorî. 8 vt (Rar; fig; c. i. oameni sau mijloacele materiale ale acestora) A secătui (11). 9 vt (Fig) A face să dispară Si: (îvr) a secătui, a stârpi. 10 vt (Îvr; fig) A distruge (6). 11 vi (Îvr; fig) A izvorî. 12 vi (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor, d. bălți, lacuri, fântâni etc.) A-și pierde (total sau parțial, definitiv sau temporar) apele Si: a secătui (9). 13 vi (D. apele râurilor, izvoarelor, bălților, lacurilor, fântânilor etc.) A dispărea (1) (total sau parțial, definitiv sau temporar) Si: (rar) a secătui, a se scurge. 14 vi (Pan; d. lapte, lacrimi etc.) A înceta să mai curgă. 15 vi (Pan; d. sâni, glande etc.) A înceta să mai secreteze. 16 vi (Rar; fig; d. voce, sunete, zgomote etc.) A se pierde. 17 vi (D. plante, vegetație etc.) A-și pierde, din cauza lipsei de umiditate, seva, germenele de viață Si: a secătui (7), a se veșteji, a se usca. 18 vi (D. fructe sau d. semințe) A deveni sec (piezându-și puterea germinativă) Si: a secătui (8). 19 vi (Îvp; d. corpul omului sau d. părți ale lui) A se atrofia Si: a paraliza. 20 vt (Rar; c. i. animale, oameni sau părți ale corpului lor) A ologi. 21 vt (Reg; d. boli, bube) A dispărea (1). 22 vt (Înv) A omorî (1). 23 vt (Îvr; c. i. plante) A distruge prin tăiere. 24 vt (Fig; c. i. oameni; adesea urmat de determinări ca „la inimă”, „la ficați”) A chinui (producând o durere, o emoție etc. puternică). 25 vt (Fig; c. i. oameni) A cauza o durere (fizică) puternică. 26 vt (Fig; c. i. oameni) A pricinui o stare neplăcută. 27 vt (Fig; pex; c. i. oameni) A epuiza (sufletește). 28-29 vti (Îe) A-l ~ (pe cineva) la inimă (sau a-i ~ cuiva) inima A regreta (ceva sau pe cineva).

SECA², sec, vb. I. I. 1. Tranz. A face să dispară apa dintr-un rîu, dintr-un lac etc.; a face ca albia să devină uscată; a usca. Și din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed: Dar de seci întreg izvorul, atunci cum o să te văd? EMINESCU, O. I 83. Vin la Milcov cu grăbire, Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare. ALECSANDRI, O. 143. ♦ Intranz. (Despre fîntîni, izvoare, cursuri de apă) A-și pierde apa, a deveni uscat. Secase-orice izvor și orice talaz, Afar’ de-acel ce ochii-i scurg pe-obraz. COȘBUC, P. II 281. Tot ce-i verde s-a usca, Rîurile vor seca, Și pustiul tot mereu S-a lăți-mpregiurul meu. ALECSANDRI, P. II 13. Oltule, Oltețule, Seca-ți-ar izvoarele Și toate pîraiele, Să-ți rămîie pietrele, Să trec cu picioarele. BIBICESCU, P. P. 164. (În personificări) Și apele cu spaimă fug în pămînt și seacă. EMINESCU, O. I 95. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea, a pieri. Despre mine poate să sece rachiul. REBREANU, I. 19. Sîngele părinților, în vinele strîmte ale strănepoților, a secat... Deșteaptă-te, pămînt romîn! RUSSO, O. 147. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a istovi, a epuiza (puterile, vlaga). O mare nefericire... turburînd toate puterile sufletești, le seacă. GHEREA, ST. CR. I 356. Acuma pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată virtutea. ISPIRESCU, L. 12. Păsul avea să-l ajungă pe voinicelul nostru și cu gingașe amăgiri avea să-i sece puterile. ODOBESCU, S. III 198. ◊ Intranz. La blînda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Refl. Ca să se sece influința boierilor și să stîrpească cuiburile feudalității, îi despoiă de averi sub feluri de pretexte. NEGRUZZI, S. I 143. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva sau germenul de viață; a se veșteji, a se usca. Creșteți flori cît gardurile, Să vă bată vînturile, Ca pe mine gîndurile; Și secați din rădăcină, Cum plîng eu de la inimă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. ♦ (Despre trupul omului, mai ales despre mîini) A se atrofia, a paraliza. O, nănașă, draga mea, De ți-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa Și mi-ai ținut lumina! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. II. Tranz. 1. A chinui, producînd o durere puternică. Eu zic cucului să tacă, El se suie p-altă cracă, Cîntă, inima de-mi seacă. TEODORESCU, P. P. 345. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă, Și tot cîntă de mă seacă. ALECSANDRI, P. P. 274. 2. (Învechit) A ucide. Tu l-ai secat în codrii de la Călugăreni. ALECSANDRI, P. III 253.

A SECA sec 1. tranz. 1) (râuri, mlaștini, terenuri etc.) A face să devină sec; a asana; a usca. ◊ ~ de puteri (sau de vlagă) a face să-și epuizeze toată forța fizică; a istovi; a vlăgui; a epuiza; a extenua. 2) fig. A supune unor chinuri morale. 2. intranz. 1) (despre râuri, lacuri etc.) A deveni sec; a rămâne fără apă; a se usca. 2) fam. (despre părți ale corpului) A degrada fizic; a se usca; a se atrofia. 3) (despre rezerve) A dispărea complet; a secătui; a se epuiza. /<lat. siccare

SECA vb. (Mold.) A tăia. Să răpedziră cu obrăznicie asupră-i și le săcară mînule. DVS, 8^v. ♦ A omorî. Odinăoară au săcat pre un balaur numai cu somnul svi[n]tei cruci. DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. seccare.

secà v. 1. a scoate apa, umezeala: a seca un lac; 2. fig. a consuma, a slăbi: pierderea fiului i-a secat inima; 3. a pierde umezeala: apele au secat. [Lat. SICCARE].

2) sec, a-á v. tr. (lat. sĭccare, it. seccar, pv. sp. secar, fr. secher, pg. seccar. – Seacă, să sece. V. usuc 1, sicativ). Usuc, fac să nu maĭ fie apă (umezeală orĭ băutură): a seca o baltă, un izvor. A seca un butoĭ (Iron.), a-l bea pînă la ultima picătură. Pin ext. Zvîntez, sleĭesc, potopesc, mănînc de tot: aceștia au secat bugetu țăriĭ. Fig. Ating sufletu: eŭ zic cuculuĭ să tacă: el se suĭe pe altă cracă și tot cîntă de mă seacă (P.P.). A-țĭ seca inima (un lucru, o veste), a te mîhni adînc. V. intr. Perd apa, mă usuc: izvoarele aŭ secat.

seca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sec, 2 sg. seci, 3 seacă; conj. prez. 1 sg. să sec, 3 să sece; imper. 2 sg. afirm. seacă

seca (a ~) vb., ind. prez. 3 seacă

seca vb., ind. prez. 1 sg. sec, 3 sg. și pl. seacă; conj. prez. 3 sg. și pl. sece

seca (ind. prez. 3 sg. și pl. seacă)

sec, seacă 3, sece 3 conj.

SECA vb. v. asasina, atrofia, degenera, îngălbeni, ofili, omorî, paraliza, păli, suprima, trece, ucide, usca, veșteji.

SECA vb. 1. (pop.) a se stârpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. v. asana. 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. v. extenua.

SECA vb. 1. (pop.) a se stîrpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. a asana, a deseca, (rar) a aseca, a scurge. (Au fost ~ toate bălțile din zonă.) 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca brută l-a ~.)

seca vb. v. ASASINA. ATROFIA. DEGENERA. ÎNGĂLBENI. OFILI. OMORÎ. PARALIZA. PĂLI. SUPRIMA. TRECE. UCIDE. USCA. VEȘTEJI.

seca (-c, at), vb. – A secera, a tăia. Lat. sĕcāre (Candrea, GS, VI, 325; cf. REW 7764). S-a confundat aproape total cu seca „a usca”, atît datorită omonimiei cît și sensului destul de asemănător; este posibil să-l mai găsim în expresii ca „mă seacă la ficat, la stomac”. – Der. secătui, vb. (a defrișa, a despăduri), contaminare a lui secătui „a epuiza” cu a seca „a tăia”; secătură, s. f. (runc, teren defrișat), utilizat mai ales ca toponim (Buescu, Un nouveau toponyme latin du défrichement en Roumanie, în Actes IV Congrès Sc. onomast., Upsala 1952, p. 203-4); secator, s. n., din fr. sécateur; secantă, s. f., din fr. sécante; sector, s. n., din fr. secteur; secți(un)e, s. f., din fr. section; secționa, vb., din fr. sectionner.

seca În expresii ca mă seacă la inimă, Candrea, GS, VI, p. 325, a văzut verbul latin seco, „a tăia”, socotind că paralela a tăia la inimă constituie un puternic argument în favoarea ideii sale. A fosă urmat de acad. Iorgu Iordan, LR, XXI, p. 183, și de Ciorănescu și aprobat de Florica Dimitrescu, în volumul I.-A. Gandrea, lingvist și filolog, București, 1974, p. 44. Din punctul de vedere semantic, nu există nici o obiecție. Dar lat. seco are e scurt, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să se diftongheze, rezultatul în românește neputînd fi decît *șec-. Deoarece nu putem explica păstrarea lui s-, vom rămîne la vechea explicație: avem de-a face cu verbul a seca, paralel cu sec (lat. siccus, siccare).

a-i seca creanga / sămânța expr. (er.) a fi impotent; a fi vlăguit / epuizat.

a-l seca (pe cineva) la ficați expr. 1. a simți o durere fizică puternică. 2. (d. griji, necazuri) a necăji (pe cineva), a frământa (pe cineva), a chinui (pe cineva).