9 intrări

Articole pe această temă:

144 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

ROMÁNI s. f. limba țiganilor. (< fr. romani)

greco-roman, ~ă a [At: DIONISIE, C. 211 / Pl: ~i, ~e / E: grec + roman] 1 Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman Si : (îvr) greco-romeu (1). 2 Privitor la epoca vechii Grecii și la Imperiul Roman (2) Si: (Îvr) greco-romeu (1-2). 3 (Îs) Lupte ~e Luptă în care este permisă doar apucarea de deasupra centurii și în care sunt interzise procedeele făcute cu picioarele.

greco-român, ~ă a [At: ODOBESCU, II 195 / Pl: ~i, ~e / E: grec + român] Care ține de civilizația greacă și totodată de cea românească.

GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

RUMẤN s. m. v. român1.

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

GRECO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. – Din fr. gréco-romain.

GRECO-ROMÁN, -Ă, greco-romani,-e, adj. Care se referă la epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman. Civilizația greco-romană.

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma. Ard albastrele armure ale zeilor romani. EMINESCU, O. IV 136. ◊ Cifre romane (spre deosebire de cifre arabe) – cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin (și folosite astăzi mai ales pentru redarea numeralelor ordinale). Biserică romană = biserică catolică; catolicism. Balanță romană v. balanță.

ROMÁN3, -Ă, romani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația statului roman și care se bucura de drepturile de cetățenie. Cucerirea Daciei de către romani.Sînt roman din Dacia Transcarpatină. ALECSANDRI, T. I 247. 2. Locuitor al Romei (antice sau moderne).

ROMÎ́N2, romîni, s. m. 1. Bărbat aparținînd populației de bază a Republicii Populare Romîne. 2. (Popular) Țăran. Oh! va plînge obștea-ntreagă-a țării noastre, din romîn pîn’ la boier. DAVILA, V. V. 187. Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp.Oare? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. ALECSANDRI, T. I 249. Noroc bun! pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri! id. P. III 41. ♦ (Popular) Bărbat, soț. (Atestat în forma rumîn) Femeia zice: rumînu meu (bărbatul meu), rumîne hăi! (măi bărbate!). I. CR. III 53. ♦ Om (în general). Am intrat în vorbă cu unul din cărăuși, un romîn oacheș și sprinten. SADOVEANU, E.103. De la deal un romîn c-o traistă-n băț, scobora la vale pe poteca strîmtă. HOGAȘ, M. N. 73. 3. (În forma rumîn, în orînduirea feudală a Țării Romînești) Șerb, iobag, vecin, clăcaș. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui... că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. – Variantă: rumî́n s. m.

ROMÎ́N1, -Ă, romîni, -e, adj. Propriu romînilor, al romînilor, de romîn; romînesc. Limba romînă este continuarea limbii latine vorbite acum peste un mileniu și jumătate în părțile de răsărit ale imperiului roman. IORDAN, L. R. 199. A trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877. VLAHUȚĂ, R. P. 15. Atît de pariziană în spiritul său, atît de romînă în inima sa. ALECSANDRI, O. P. 128. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de romîni ca limbă maternă. Profesor de romînă.

ROMÎNÍ, romînesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A face să adopte obiceiurile, caracterul, limba romînilor; a romîniza. Spre a plăcea romînilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia... Toate acestea dovedeau la Mihai planul de a romîni cu încetul Ardealul. BĂLCESCU, O. II 296. ◊ Refl. [Se temeau ca] cei mai mulți dintr-înșii... să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor și a se romîni. BĂLCESCU, O. II 296. 2. A traduce în romînește. Ne este oare permis... a cere de la scriitorii romîni... o perfecțiune de stil clasică, totdauna în raport cu aceea a autorului pe care ei au a-l romîni? ODOBESCU, S. II 360.

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

arată toate definițiile

Intrare: romani
romani
invariabil (I1)
  • romani
Intrare: greco-roman
greco-roman adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • greco-roman
  • greco-romanul
  • greco-roma
  • greco-romana
plural
  • greco-romani
  • greco-romanii
  • greco-romane
  • greco-romanele
genitiv-dativ singular
  • greco-roman
  • greco-romanului
  • greco-romane
  • greco-romanei
plural
  • greco-romani
  • greco-romanilor
  • greco-romane
  • greco-romanelor
vocativ singular
plural
Intrare: roman (din Roma) (adj.)
roman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • roman
  • romanul
  • romanu‑
  • roma
  • romana
plural
  • romani
  • romanii
  • romane
  • romanele
genitiv-dativ singular
  • roman
  • romanului
  • romane
  • romanei
plural
  • romani
  • romanilor
  • romane
  • romanelor
vocativ singular
plural
Intrare: roman (din Roma) (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • roman
  • romanul
  • romanu‑
plural
  • romani
  • romanii
genitiv-dativ singular
  • roman
  • romanului
plural
  • romani
  • romanilor
vocativ singular
  • romanule
  • romane
plural
  • romanilor
Intrare: romano-catolic (adj.)
romano-catolic adjectiv admite vocativul
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • romano-catolic
  • romano-catolicul
  • romano-catolicu‑
  • romano-catolică
  • romano-catolica
plural
  • romano-catolici
  • romano-catolicii
  • romano-catolice
  • romano-catolicele
genitiv-dativ singular
  • romano-catolic
  • romano-catolicului
  • romano-catolice
  • romano-catolicei
plural
  • romano-catolici
  • romano-catolicilor
  • romano-catolice
  • romano-catolicelor
vocativ singular
  • romano-catolicule
  • romano-catolice
  • romano-catolică
  • romano-catolico
plural
  • romano-catolicilor
  • romano-catolicelor
roman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • roman
  • romanul
  • romanu‑
  • roma
  • romana
plural
  • romani
  • romanii
  • romane
  • romanele
genitiv-dativ singular
  • roman
  • romanului
  • romane
  • romanei
plural
  • romani
  • romanilor
  • romane
  • romanelor
vocativ singular
plural
catolic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catolic
  • catolicul
  • catolicu‑
  • catolică
  • catolica
plural
  • catolici
  • catolicii
  • catolice
  • catolicele
genitiv-dativ singular
  • catolic
  • catolicului
  • catolice
  • catolicei
plural
  • catolici
  • catolicilor
  • catolice
  • catolicelor
vocativ singular
plural
Intrare: romano-catolic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • romano-catolic
  • romano-catolicul
  • romano-catolicu‑
plural
  • romano-catolici
  • romano-catolicii
genitiv-dativ singular
  • romano-catolic
  • romano-catolicului
plural
  • romano-catolici
  • romano-catolicilor
vocativ singular
  • romano-catolicule
  • romano-catolice
plural
  • romano-catolicilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • roman
  • romanul
  • romanu‑
plural
  • romani
  • romanii
genitiv-dativ singular
  • roman
  • romanului
plural
  • romani
  • romanilor
vocativ singular
  • romanule
  • romane
plural
  • romanilor
catolic2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catolic
  • catolicul
  • catolicu‑
plural
  • catolici
  • catolicii
genitiv-dativ singular
  • catolic
  • catolicului
plural
  • catolici
  • catolicilor
vocativ singular
plural
Intrare: român (adj.)
român1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • român
  • românul
  • românu‑
  • româ
  • româna
plural
  • români
  • românii
  • române
  • românele
genitiv-dativ singular
  • român
  • românului
  • române
  • românei
plural
  • români
  • românilor
  • române
  • românelor
vocativ singular
plural
Intrare: român (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • român
  • românul
  • românu‑
plural
  • români
  • românii
genitiv-dativ singular
  • român
  • românului
plural
  • români
  • românilor
vocativ singular
  • românule
  • române
plural
  • românilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rumân
  • rumânul
  • rumânu‑
plural
  • rumâni
  • rumânii
genitiv-dativ singular
  • rumân
  • rumânului
plural
  • rumâni
  • rumânilor
vocativ singular
  • rumânule
  • rumâne
plural
  • rumânilor
Intrare: români
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • români
  • românire
  • românit
  • românitu‑
  • românind
  • românindu‑
singular plural
  • românește
  • româniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • românesc
(să)
  • românesc
  • româneam
  • românii
  • românisem
a II-a (tu)
  • românești
(să)
  • românești
  • româneai
  • româniși
  • româniseși
a III-a (el, ea)
  • românește
(să)
  • românească
  • românea
  • români
  • românise
plural I (noi)
  • românim
(să)
  • românim
  • româneam
  • românirăm
  • româniserăm
  • românisem
a II-a (voi)
  • româniți
(să)
  • româniți
  • româneați
  • românirăți
  • româniserăți
  • româniseți
a III-a (ei, ele)
  • românesc
(să)
  • românească
  • româneau
  • români
  • româniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

greco-roman

  • 1. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 Șăineanu, ed. VI Scriban un exemplu
    exemple
    • Civilizația greco-romană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 Șăineanu, ed. VI Scriban
    • 1.1. Lupte (4.) greco-romane = varietate de lupte care nu admit prinderea, decât de sub centură, și exclud loviturile la judo sau catch.
      surse: DEX '09 MDN '00

etimologie:

roman (din Roma) romană

  • 1. substantiv masculin și feminin Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Cucerirea Daciei de către romani.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • Sînt roman din Dacia Transcarpatină. ALECSANDRI, T. I 247.
      surse: DLRLC
  • 2. substantiv masculin și feminin admite vocativul Locuitor al Romei (antice sau moderne).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. adjectiv Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Ard albastrele armure ale zeilor romani. EMINESCU, O. IV 136.
      surse: DLRLC
    • 3.1. (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte.
      surse: DN
    • 3.2. Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin (și folosite astăzi mai ales pentru redarea numeralelor ordinale).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.3. Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între secolele IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată.
      surse: DN
    • 3.4. Biserica romană = Biserica catolică.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: catolicism
    • 3.5. Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit.
      surse: DLRLC DN
    • 3.6. Limbă romană = limbă romanică populară vorbită de vechii francezi (înainte de secolul IX).
      surse: MDN '00

etimologie:

romano-catolic catolic (2) catolică roman (2) romană romano-catolică

etimologie:

român rumân

  • 1. substantiv masculin admite vocativul Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: românaș
  • exemple
    • Oh! va plînge obștea-ntreagă-a țării noastre, din romîn pîn’ la boier. DAVILA, V. V. 187.
      surse: DLRLC
    • Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp. – Oare? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. ALECSANDRI, T. I 249.
      surse: DLRLC
    • Noroc bun! pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri! ALECSANDRI, P. III 41.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Femeia zice: rumînu meu (bărbatul meu), rumîne hăi! (măi bărbate!). I. CR. III 53.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Om (în general), bărbat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Am intrat în vorbă cu unul din cărăuși, un romîn oacheș și sprinten. SADOVEANU, E.103.
        surse: DLRLC
      • De la deal un romîn c-o traistă-n băț, scobora la vale pe poteca strîmtă. HOGAȘ, M. N. 73.
        surse: DLRLC
  • 3. substantiv masculin admite vocativul (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clăcaș iobag vecin (iobag) șerb un exemplu
    exemple
    • Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui... că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139.
      surse: DLRLC
  • 4. adjectiv Care aparține României sau românilor (1.), referitor la România ori la români.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: românesc 3 exemple
    exemple
    • Limba romînă este continuarea limbii latine vorbite acum peste un mileniu și jumătate în părțile de răsărit ale imperiului roman. IORDAN, L. R. 199.
      surse: DLRLC
    • A trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877. VLAHUȚĂ, R. P. 15.
      surse: DLRLC
    • Atît de pariziană în spiritul său, atît de romînă în inima sa. ALECSANDRI, O. P. 128.
      surse: DLRLC

etimologie: