3 intrări

82 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

romấn adj. m., s. m., pl. romấni; adj. f. romấnă, pl. romấne

român s. m., adj. m., pl. români; f. sg. română, pl. române

ROMÂN s., adj. 1. s. (în evul mediu) valah. 2. adj. românesc, (în evul mediu) valah.

ROMÂN s. v. bărbat, sătean, soț, țăran.

român (români), s. m.1. Locuitor al României; valah. – 2. Persoană, creștin. – 3. Țăran. – 4. (Înv.) Iobag, vecin. – Var. înv. și pop. rumîn. Mr. ar(u)mîn, istr. rumăr. Lat. romanus (Pușcariu 1474; Șeineanu, Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner, Ueber den Volksnamen der Rumänen, Cernăuți 1893). Este dubletul lui roman, s. m., neol.; al lui roman, s. n. (nuvelă), din fr. roman; al lui roman, s. m. (mușețel-prost, Anthemis cotula; crizantemă, Crysanthemum leucanthemum), prin filieră sl., cf. sb. raman, rus. roman (Tiktin), cf. romaniță; și al lui rom, s. m. (țigan), probabil mgr. ’Pωμιός „grec”, cf. fr. romanichel „țigan”. Fonetic, forma rumîn este corectă, în timp ce romîn se datorează analogiei cu roman, fiind forma neol. de la sfîrșitul sec. XVI. Cf. și Cancel, Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-române, București 1921. Rumîn „iobag” (cu acest sens nu se folosește forma român) s-a spus numai în vechea organizare socială din Munt. (în Mold. vecin, în Trans. iobag); obligațiile lui erau legarea de pămînt, dijma și slujba la proprietar, cf. Giurescu, Despre rumîni, București 1916. Nuanța de inferioritate socială legată de noțiunea de romanus apare încă din legile francilor, cf. Julien Havet, R. hist., II, 120-36. În limba modernă s-a șovăit mult în scrierea lui român cu î, și s-a preferat sistematic român, chiar și de către acei autori care au adoptat suprimarea lui â. Der. româncă, s. f.; românesc, adj. (român); românește, adv. (în română; clar, creștinește); românică, s. f. (român), cuvînt care se pune numai în gura țiganilor; românime, s. f. (neam românesc); românism, s. n. (ceea ce este tipic românesc); româniza, vb. (a deveni român); români (var. rumîni), vb. (a se boteza); străromân, adj. (preromân), format după germ. ur-; rumînie, s. f. (iobăgie). Din rom. provin alb. rëmër „păstor”, țig. sp. rumano „argou” (Besses 145) și natural numele etnic al românilor în toate limbile. Der. neol. (din fr.) romanic, adj.; romanesc, adj.; romancier, s. m.; romanist, s. m.; romanitate, s. f.; romaniza, vb.; romantic, adj.; romantism, s. n.; romanț, s. n. (nuvelă), înv., din it. romanzo; romanță, s. f.; romanțios, adj.

ROMÂN1 ~ă (~i, ~e) Care aparține României sau populației ei; din România. /<lat. romanus

ROMÂN2 ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. /<lat. romanus

român m. 1. născut din părinți români; 2. locuitor sau originar din România; 3. om (ca individualitate etnică): se tocmia bietul român. ISP. [Și rumân = lat. ROMANUS]. ║ a. românesc: poporul român. V. rumân.

Român și Rumân, -că s. (lat. Rômanus, Roman [subst.], roman [adj.]). Locuitor din Dacia saŭ din peninsula Balcanică a căruĭ limbă se derivă din latină. Locuitor din România de origine latină saŭ împămîntenit. În vechime, în Țara Românească, șerb, clăcaș, vecin, țăran alipit pămîntuluĭ. Pop. Țăran, om, persoană: se plătește un franc de fiecare rumân. Întemeĭetoriĭ Țăriĭ Româneștĭ fiind originarĭ din Ardeal și avînd o pozițiune socială maĭ înaltă, numele indigen de Rumân a ajuns să se aplice moșnenilor saŭ micilor proprietarĭ liberĭ care, cu timpu, de pin [!] seculu [!] 16, silițĭ de nevoĭ, începură să se vîndă domnuluĭ, boĭerilor marĭ și mînăstirilor. Astfel, nobilu nume de Roman ajunsese să însemne „rob legat de pămînt”, pînă cînd, astăzĭ, a revenit la vechea onoare. – Forma Român e întrebuințată de lumea cultă și de poporu din nord și est și de pin alte ținuturĭ vecine. Ĭa [!] nu e o scornitură a latiniștilor ! Forma Rumân e întrebuințată în vest și sudu Moldoveĭ. Ca adjectiv, e fals a zice român. Adevărat românește e limba românească, Academia Românească, nu limba română, Academia Română ! De altfel, poporu nicĭ nu știe de român ca adj., ci numaĭ de românesc. Cp. cu păgîn, creștin). – Româniĭ îs urmașiĭ vechilor Romanĭ contopițĭ cu indigeniĭ (Dacĭ, Tracĭ). La 106 după Hristos, Traĭan, cucerind Dacia, a adus colonĭ din tot imperiu roman. La 274 o parte din aceștĭ colonĭ, cînd Aurelian1 a retras armata din Dacia, a trecut în Moesia. De atuncĭ, pînă în secolu 13, Româniĭ aŭ trăit adăpostițĭ în munțĭ, codri și zăvoaĭe, și de aceĭa nu se maĭ pomenește de eĭ în acest timp în istorie. În fine, la 1290 s'a întemeĭat Țara Românească, și la 1355 Țara Moldoveĭ. Număru lor trece de 16,000,000 în România, afară de vre-o cîteva sute de miĭ peste Nistru și chear [!] peste Bug, cîte-va zecĭ de miĭ peste hotaru de vest (în Ungaria), vre-o 2-3 sute de miĭ în Macedonia, 30,000 în Tesalia, vre-o 80,000 în Bulgaria peste 2000,000 în nordu SerbiiV și 2000 în Istria, afară de ceĭ emigrațĭ în America (doŭă sute de miĭ). – Religiunea lor e cea ortodoxă (greco-orientală), afară de vre-un milion din ceĭ din Ardeal (numițĭ unițĭ), care, în 1700, s'aŭ închinat Romeĭ. – Străiniĭ, după Germanĭ, le zic Românilor Valahĭ (V. valah).

1. În original greșit: Adrian (după îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului). - LauraGellner

RUMẤN s. m. v. român1.

ROMÎ́N1, -Ă, romîni, -e, adj. Propriu romînilor, al romînilor, de romîn; romînesc. Limba romînă este continuarea limbii latine vorbite acum peste un mileniu și jumătate în părțile de răsărit ale imperiului roman. IORDAN, L. R. 199. A trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877. VLAHUȚĂ, R. P. 15. Atît de pariziană în spiritul său, atît de romînă în inima sa. ALECSANDRI, O. P. 128. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de romîni ca limbă maternă. Profesor de romînă.

ROMÎ́N2, romîni, s. m. 1. Bărbat aparținînd populației de bază a Republicii Populare Romîne. 2. (Popular) Țăran. Oh ! va plînge obștea-ntreagă-a țării noastre, din romîn pîn' la boier. DAVILA, V. V. 187. Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp.Oare ? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. ALECSANDRI, T. I 249. Noroc bun ! pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri ! id. P. III 41. ♦ (Popular) Bărbat, soț. (Atestat în forma rumîn) Femeia zice: rumînu meu (bărbatul meu), rumîne hăi ! (măi bărbate !). I. CR. III 53. ♦ Om (în general). Am intrat în vorbă cu unul din cărăuși, un romîn oacheș și sprinten. SADOVEANU, E.103. De la deal un romîn c-o traistă-n băț, scobora la vale pe poteca strîmtă. HOGAȘ, M. N. 73. 3. (În forma rumîn, în orînduirea feudală a Țării Romînești) Șerb, iobag, vecin, clăcaș. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui... că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. – Variantă: rumî́n s. m.

romấnă (limbă) s. f., g.-d. art. romấnei

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

română (limba) s. f., g.-d. art. românei

rumân (iobag) s. m., pl. rumâni

Intrare: Român
Român
Intrare: român (adj.)
român (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular român românul româ româna
plural români românii române românele
genitiv-dativ singular român românului române românei
plural români românilor române românelor
vocativ singular
plural
Intrare: român (s.m.)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular român românul
plural români românii
genitiv-dativ singular român românului
plural români românilor
vocativ singular românule, române
plural românilor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rumân rumânul
plural rumâni rumânii
genitiv-dativ singular rumân rumânului
plural rumâni rumânilor
vocativ singular rumânule, rumâne
plural rumânilor

român rumân

  • 1. substantiv masculin admite vocativul Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: românaș
  • exemple
    • Oh ! va plînge obștea-ntreagă-a țării noastre, din romîn pîn' la boier. DAVILA, V. V. 187.
      surse: DLRLC
    • Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp. – Oare ? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. ALECSANDRI, T. I 249.
      surse: DLRLC
    • Noroc bun ! pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri ! ALECSANDRI, P. III 41.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Femeia zice: rumînu meu (bărbatul meu), rumîne hăi ! (măi bărbate !). I. CR. III 53.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Om (în general), bărbat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Am intrat în vorbă cu unul din cărăuși, un romîn oacheș și sprinten. SADOVEANU, E.103.
        surse: DLRLC
      • De la deal un romîn c-o traistă-n băț, scobora la vale pe poteca strîmtă. HOGAȘ, M. N. 73.
        surse: DLRLC
  • 3. substantiv masculin admite vocativul (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clăcaș iobag șerb vecin (iobag) un exemplu
    exemple
    • Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui... că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139.
      surse: DLRLC
  • 4. adjectiv Care aparține României sau românilor, referitor la România ori la români.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: românesc 3 exemple
    exemple
    • Limba romînă este continuarea limbii latine vorbite acum peste un mileniu și jumătate în părțile de răsărit ale imperiului roman. IORDAN, L. R. 199.
      surse: DLRLC
    • A trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877. VLAHUȚĂ, R. P. 15.
      surse: DLRLC
    • Atît de pariziană în spiritul său, atît de romînă în inima sa. ALECSANDRI, O. P. 128.
      surse: DLRLC

etimologie: