ramet sn vz freamăt

FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite^[1] sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreamăt s. n.] – Lat. fremitus.

freamăt sn [At: DOSOFTEI, V. S. 79/2 / V: (reg) hr~, hremet, re~, remet, (Mun) ra~ / S și: (îrg) ghr~ / Pl: ~e, (nob) ~emete / E: ml fremitus] 1 Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc. Si: fremătare (2). 2 Zgomot confuz de voci Si: murmur. 3 (Mai ales îf hreamăt, ramăt) Vacarm. 4 (Fig) Fior¹. 5 (Fig) Înfiorare. 6 (Îla) În ~ Neliniștit. 7 (Îal) Emoționat.

ghreamăt sn vz freamăt

hreamăt sn vz freamăt

hremet sn vz freamăt

ramăt sn vz freamăt

ramât sn vz freamăt

rămăt sn vz freamăt

reamăt sn vz freamăt

remet sn vz freamăt

FREAMĂT (pl. ‼ fremete) sn. 1 Mișcarea sgomotoasă a frunzelor care foșnesc, a apelor care curg, a vîntului cînd vîjîe; foșnet, fîșîit, vîjîit: numai din cînd în cînd străbătea cîte un ~ printre frunzele copacilor SLV.; ce dulce-i cînta ~ul codrilor întunecați VLAH. ¶ 2 Sgomot surd, nedeslușit: un ~ se ridică în tăcerea nopții VLAH.; ca prin vis auzeam un ~ în tot palatul DLVR. ¶ 3 Murmur: Ce ~ de suspinuri, de glasuri nădușite ALECS. ¶ 4 Fior: un ~ trecu prin rîndurile fraților GN. [lat. frĕmĭtus].

FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite^[1] sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreamăt s. n.] – Lat. fremitus. modificată

HREAMĂT s. n. V. freamăt.

FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vînt, de valurile mării etc. Vîntul sufla mai cu putere, aducînd în odaie suspine și freamătul copacilor. DUNĂREANU, CH. 10. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. Freamătul frunzelor avea un sunet misterios care da fiori. ALECSANDRI, C. 41. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. Erau mulți acuma și plutea deasupra lor un freamăt de glasuri. DUMITRIU, N. 253. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit; Ard galbene flacări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc. COȘBUC, P. I 142. ♦ Zgomot, larmă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? COȘBUC, P. II 46. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. Scot paloșele-n soare cu-n freamăt de oțel. ALECSANDRI, P. A. 146. 2. Fig. Fior, înfiorare. În rîndurile mulțimii începu să crească un freamăt de bucurie. SAHIA, N. 107. Aceste cuvinte, așa dulce șoptite, deșteptară în inima voinicului un freamăt necunoscut. ODOBESCU, S. III 199. Deodat-un freamăt zboară De-a lungul prin oștime și-n gloată se străcoară. ALECSANDRI, P. III 337. – Variantă: hreamăt (LESNEA, I. 8, TOPÎRCEANU, S. A. 106) s. n.

FREAMĂT ~e n. 1) Zgomot ușor și monoton produs de unele fenomene naturale (frunze, valuri etc). ~ul codrului. 2) Zgomot surd și confuz de voci; murmur; rumoare. 3) fig. Emoție puternică cauzată de o zguduire nervoasă; fior. /<lat. fremitus

freamăt n. 1. mișcare sgomotoasă (în special vorbind de frunzele agitate de vânt); 2. fig. freamăt de suspine AL. [Lat. FREMITUS].

freámăt n., pl. fremete, ca gemete (lat. frémitus, it. sp. pg. frémito, vfr. friente). Foșnet, zgomotu frunzelor bătute de vînt: freamătu plopilor. – Vechĭ (Nec. Let. 2, 261) hreámăt, la Dos. ghreámăt, la Stam. 336 vreámăt, în sud reámăt și rámăt, hărmălaĭe, tumult.

hreámăt, V. freamăt.

rámăt, V. freamăt.

reámăt, V. freamăt.

freamăt s. n., pl. freamăte

freamăt s. n., pl. freamăte

freamăt s. n. (sil. frea-), pl. freamăte

freamăt, pl. freamăte

freamăt.

freamăt (-emete), s. m. – 1. Înfiorare, fior. – 2. Murmur, zvon. – 3. Zgomot, rumoare. – Var. (Mold.) hreamăt. Lat. frĕmĭtus (Pușcariu 645; Candrea-Dens., 636; REW 3492; DAR; Byck-Graur, BL, I, 19), cf. it., sp., port. (frémito), v. fr. friente, gal. fremido. – Der. fremăta, vb. (a se înfiora; a vibra), care ar putea reprezenta și lat. frĕmĭtāre (Pușcariu 646), cf. v tosc. fremitare, cors. frumita „a necheza”; fremătător, adj. (agitat, care freamătă).

Ghelasie de la Râmeț (sec. 14), sfânt, primul arhiepiscop al Transilvaniei, fost monah în m-rea Râmeț, jud. Alba, cinstit ca sfânt de credincioșii locului până în zilele noastre. În 1978 s-a descoperit în bis. m-rii o inscripție din 1377 care-i consemnează numele. Prin sfintele sale moaște s-au făcut multe minuni în rândurile credincioșilor. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române la 20 iunie 1992. Este sărbătorit la 30 iunie.

Râmeț, schit în com. cu același nume din jud. Alba, întemeiat în sec. 14. Biserica păstrează valoroase picturi din 1483 și din 1741 în stil postbrâncovenesc, executate de o echipă de zugravi în frunte cu Grigore Ranite. În 1978, pe un al doilea strat de zugrăveală, s-a descoperit în bis. m-rii o inscripție care consemnează numele arhiepiscopului Ghelasie, al zugravului Mihul de la Crișul Alb, precum și anul 1377. În clădirea arhondaricului, datând din sec. 16, a funcționat prima școală românească din jud. Alba.

RÂMEȚ, com. în jud. Alba, situată în NE m-ților Trascău, pe cursul mijlociu al râului Stremț (Geoagiu), în zona în aceasta formează cheile Râmețului; 687 loc. (2005). Cheiele Râmețului (3 km lungime) și Cheile Mănăstirii cu versanții abrupți, la baza cărora apar mai multe guri de peșteri, au fost declarate rezervații naturale. Aici se întâlnesc o serie de plante rare ca cetina de negi (Juniperus sabina), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), tămâița (Daphne cneorum) ș.a. Satul R. apare menționat documentar în 1441. În satul Valea Mănăstirii se află mănăstirea Râmeț (de maici), cu biserica Izvorul Tămăduirii (1214, una dintre cele mai vechi din Transilvania). În anii 1987-1988 au fost identificate mai multe straturi de picturi pe pereții interiori, datând din anii 1300, 1310, 1377, 1450, 1483, 1600, 1741 și 1809. La 20 aug. 1762, așezământul monahal a fost distrus din ordinul generalului austriac Adolf Buccow. Refăcut ulterior, ansamblul monastic a fost din nou distrus de armata habsburgică la 23 dec. 1785. În 1826, așezământul a rămas doar ca biserică de mir, redevenind mănăstire în 1932. Desființată în 1960, mănăstirea a fost transformată în centru turistic, iar în 1982 a fost reînființată, când a început și construirea unei noi biserici cu dublu hram – Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sfințită la 3 iun. 1992 (picturile murale interioare au fost executate în anii 1990-1992). Biserica veche a fost restaurată în perioada 1987-1989, iar celelalte clădiri ale ansamblului monahal în 1998. Muzeu cu colecții de icoane pe lemn și pe sticlă, obiecte de cult, cărți vechi, numismatică, piese de etnografie etc.

FREAMĂT s. 1. v. agitație. 2. v. foșnet. 3. șuierat, vâjâit, (fig.) geamăt. (~ul vântului.) 4. v. zgomot. 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.) 6. palpitare, palpitație, pulsație, trepidație. (~ul vieții.)

FREAMĂT s. 1. agitație, clocot, frămîntare, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.) 2. fîșîit, foșnet, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ de frunze.) 3. vîjîit, (fig.) geamăt. (~ vîntului.) 4. gălăgie, larmă, tumult, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?) 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.) 6. palpitare, palpitație, pulsație, trepidație. (~ vieții.)