7 intrări
40 de definiții

Explicative DEX

RÂCÂI, râcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.

RÂCÂIT1 s. n. Faptul de a râcâi; zgomotul produs prin râcâire. – V. râcâi.

RÂCÂIT1 s. n. Faptul de a râcâi; zgomotul produs prin râcâire. – V. râcâi.

RÂCÂIT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.

RÂCÂIT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.

răcăi vi [At: ALR SN III, 4 733/531 / Pzi: 3 ~ește / E: rac1 + -ăi] (Reg) 1 (D. broaște) A orăcăi. 2 (D. rațe) A măcăi.

răcâi v vz râcâi

râcăi1 vt [At: COD. VOR. 164/13 / V: răc~, ric~ / Pzi: ~esc / E: vsl рыкати, рикати] (Înv) A răcni.

râcăi2 vr [At: VICIU, GL. / Pzi: râcâi / E: ns cf alb rrek{em)] (Reg) 1 A se opinti. 2 A se îmbolnăvi din cauza unui efort prea mare. 3 A se zbate.

râcăi3 v vz râcâi corectat(ă)

râcâi1 vt [At: PANN, P. V. I, 129 / V: (îvr) ~căi / Pzi: răcâi / E: fo] 1 (D. păsări sau animale) A scurma pământul cu ghearele sau cu labele. 2 (D. oameni) A zgâria cu unghiile (sau cu ajutorul unui instrument) Si: (reg) a râcălui (4). 3 (Fig; d. stări sufletești, gânduri etc.) A frământa (10). 4 (Îe) A-i ~ (cuiva) inima A chinui pe cineva un gând, un sentiment etc. 5 (Îe) A(-l) ~ (pe cineva) la inimă A neliniști. 6 (Reg) A răscoli focul, jăraticul pentru a-l înviora Si: a zgândări. 7 (Reg) A scărpina. 8 A îndepărta prin radere un înveliș, un strat Si: a răzui.

râcâit1 sn [At: DL / Pl: ? / E: râcâi1] 1-6 Râcâire (1-6). 7-10 Zgomotul produs prin râcâire (1, 2, 4, 6).

râcâit2, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: râcâit1] 1 Care este scurmat cu ghearele sau cu labele. 2 Care este zgâriat cu unghiile (sau cu ajutorul unui instrument). 3 (Fig) Care este frământat de stări sufletești, gânduri etc. 4 (Reg; d. foc, jăratic) Care este răscolit Si: zgândărit. 5 (Reg) Care este scărpinat. 6 Care este îndepărtat prin radere Si: răzuit.

ricăi1 v vz râcâi1

RÂCÂI, râcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.

RÎCÎI, rîcîi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scurma sau a scormoni (pămîntul) cu ghearele sau cu labele. Lighioana începu să rîcîie țărîna cu labele. ODOBESCU, S. III 184. ◊ Expr. A rîcîi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gindul că trebuia să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ◊ Intranz. Cînii neîntrerupt se preumblau în giurul... fîntînii, rîcîind cu picioarele în pămînt. RETEGANUL, P. IV 46. Găina rîcîie cu picioarele. PANN, P. V. I 129. Vija mirosea... Și-unde-mi lătra, Și tot rîcîia, Piatra dezgropa. TEODORESCU, P. P. 417. ♦ (Despre oameni) A zgîria cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. Îl văzu pe bătrîn agitat; cu degetele descărnate făcea sforțări rîcîind plapoma. BART, E. 344. Rîcîie cu bățul... pămîntul dinaintea lui. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 11. Ideea ce turbură pe oarecari amatori de antichități că n-au decît să rîcîie pămîntul ca să găsească obiecte de artă. BOLINTINEANU, O. 306. ♦ A îndepărta prin zgîriere un înveliș, un strat. Rîcîi mușchiul care ascunsese încuietoarea. GALACTION, O. I 256. Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarța depusă. CARAGIALE, N. S. 35.

RÎCÎIT s. n. Faptul de a rîcîi; zgomotul produs prin rîcîire.

A RÂCÂI râcâi tranz. (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ◊ A-l ~ (pe cineva) la inimă a roade (pe cineva) un gând, o părere de rău, o grijă. / Onomat.

răcăì v. 1. a săpa țărâna cu unghiile, cu labele: găina la gunoiu răcăe; 2. fig. a roade: îl tot răcăe la inimă PANN. [Origină necunoscută].

răcăĭésc, V. rîcăĭesc.

rícăĭ(ésc), V. rîcăĭesc.

rîcăĭésc v. intr. (vsl. rykati. V. răcnesc). Vechĭ. Mugesc (leu). – Și răcăĭesc (Cor.).

rîcîĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (sîrb. rkati, a hîrcîi, a sforăi. V. hîrcîĭ, rîgîĭ). Scurm, scormonesc cu unghiile: găina rîcîĭe pămîntu. V. intr. Găina rîcîĭe la gunoĭ. Fig. A te rîcîi ceva la inimă, la buzunar, a nu avea liniște pînă ce nu zicĭ orĭ nu facĭ orĭ nu cheltuĭeștĭ, a te roade, a te scurma, a avea mîncărime. V. rîm, scurm.

Ortografice DOOM

râcâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. râcâi, 3 râcâie, imperf. 1 râcâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să râcâi, 3 să râcâie

râcâit s. n.

râcâi (a ~) vb., ind. prez. 3 râcâie, imperf. 3 sg. râcâia; conj. prez. 3 să râcâie

râcâit s. n.

râcâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. râcâie, imperf. 3 sg. râcâia

râcâit s. n.

rîcîi (ind. prez. 1 sg. rîcîi, 3 sg. și pl. rîcîie)

râcâiu, -câe 3.

Etimologice

rîcîi (rîcîi, rîcîit), vb. – A scormoni, a roade. – Var. rîcălui. Origine expresivă, cf. sl. rkati „a sforăi” (după Scriban, sl. ar fi etimon pentru rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a răzui”, fr. racler „a roade”. Der. din sl. ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibilă. – Der. rîcîit (var. rîcîitură, rîcîială), s. n. (răzuială).

Sinonime

RÂCÂI vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)

RÂCÂIT adj. scormonit, scurmat, (reg.) scofelit, scorbelit. (Pământ ~.)

RÂCÂIT s. v. scurmare.

RÎCÎI vb. 1. a scormoni, a scurma, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a rîcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pămîntul.) 2. a zgîria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. a (se) zgîndări, (pop.) a (se) scociorî, a (se) zădărî, (reg.) a (se) zgîncili, (Olt.) a (se) zgîmăi. (Nu-ți mai ~ rana.) 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)

RÎCÎIT adj. scormonit, scurmat, (reg.) scofelit, scorbelit. (Pămînt ~.)

RÎCÎIT s. rîcîială, rîcîitură, scormonire, scurmare, scurmătură, (înv., pop. și fam.) scociorîre, scociorît. (~ pămîntului cu ghearele.)

Arhaisme și regionalisme

râcăi, râcăiesc, vb. IV (înv.) 1. a răcni, a urla. 2. a se opinti.

râcăí, râcăiesc, v.i. (înv.) A răcni, a urla. – Din sl. rykati (Scriban, MDA).

râcăít, râcăituri, s.n. (înv.) Răcnet, urlet. – Din râcăi.

râcăi, râcăiesc, vb. intranz. – (înv.) A răcni, a urla. – Din sl. rykati (Scriban, MDA).

Intrare: răcăi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răcăi
  • răcăire
  • răcăit
  • răcăitu‑
  • răcăind
  • răcăindu‑
singular plural
  • răcăiește
  • răcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răcăiesc
(să)
  • răcăiesc
  • răcăiam
  • răcăii
  • răcăisem
a II-a (tu)
  • răcăiești
(să)
  • răcăiești
  • răcăiai
  • răcăiși
  • răcăiseși
a III-a (el, ea)
  • răcăiește
(să)
  • răcăiască
  • răcăia
  • răcăi
  • răcăise
plural I (noi)
  • răcăim
(să)
  • răcăim
  • răcăiam
  • răcăirăm
  • răcăiserăm
  • răcăisem
a II-a (voi)
  • răcăiți
(să)
  • răcăiți
  • răcăiați
  • răcăirăți
  • răcăiserăți
  • răcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • răcăiesc
(să)
  • răcăiască
  • răcăiau
  • răcăiră
  • răcăiseră
Intrare: răcăit
răcăit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răcăit
  • răcăitul
  • răcăitu‑
  • răcăită
  • răcăita
plural
  • răcăiți
  • răcăiții
  • răcăite
  • răcăitele
genitiv-dativ singular
  • răcăit
  • răcăitului
  • răcăite
  • răcăitei
plural
  • răcăiți
  • răcăiților
  • răcăite
  • răcăitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: râcăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • râcăi
  • râcăire
  • râcăit
  • râcăitu‑
  • râcăind
  • râcăindu‑
singular plural
  • râcăiește
  • râcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • râcăiesc
(să)
  • râcăiesc
  • râcăiam
  • râcăii
  • râcăisem
a II-a (tu)
  • râcăiești
(să)
  • râcăiești
  • râcăiai
  • râcăiși
  • râcăiseși
a III-a (el, ea)
  • râcăiește
(să)
  • râcăiască
  • râcăia
  • râcăi
  • râcăise
plural I (noi)
  • râcăim
(să)
  • râcăim
  • râcăiam
  • râcăirăm
  • râcăiserăm
  • râcăisem
a II-a (voi)
  • râcăiți
(să)
  • râcăiți
  • râcăiați
  • râcăirăți
  • râcăiserăți
  • râcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • râcăiesc
(să)
  • râcăiască
  • râcăiau
  • râcăiră
  • râcăiseră
Intrare: râcăit
râcăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: râcâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • râcâi
  • râcâire
  • râcâit
  • râcâitu‑
  • râcâind
  • râcâindu‑
singular plural
  • râcâie
  • râcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • râcâi
(să)
  • râcâi
  • râcâiam
  • râcâii
  • râcâisem
a II-a (tu)
  • râcâi
(să)
  • râcâi
  • râcâiai
  • râcâiși
  • râcâiseși
a III-a (el, ea)
  • râcâie
(să)
  • râcâie
  • râcâia
  • râcâi
  • râcâise
plural I (noi)
  • râcâim
(să)
  • râcâim
  • râcâiam
  • râcâirăm
  • râcâiserăm
  • râcâisem
a II-a (voi)
  • râcâiți
(să)
  • râcâiți
  • râcâiați
  • râcâirăți
  • râcâiserăți
  • râcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • râcâie
(să)
  • râcâie
  • râcâiau
  • râcâiră
  • râcâiseră
răcâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: râcâit (adj.)
râcâit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • râcâit
  • râcâitul
  • râcâitu‑
  • râcâită
  • râcâita
plural
  • râcâiți
  • râcâiții
  • râcâite
  • râcâitele
genitiv-dativ singular
  • râcâit
  • râcâitului
  • râcâite
  • râcâitei
plural
  • râcâiți
  • râcâiților
  • râcâite
  • râcâitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: râcâit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • râcâit
  • râcâitul
  • râcâitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • râcâit
  • râcâitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

râcâi, râcâiverb

  • 1. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Lighioana începu să rîcîie țărîna cu labele. ODOBESCU, S. III 184. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Cînii neîntrerupt se preumblau în giurul... fîntînii, rîcîind cu picioarele în pămînt. RETEGANUL, P. IV 46. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Găina rîcîie cu picioarele. PANN, P. V. I 129. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Vija mirosea... Și-unde-mi lătra, Și tot rîcîia, Piatra dezgropa. TEODORESCU, P. P. 417. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune (Despre oameni) A zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: zgâria
      • format_quote Îl văzu pe bătrîn agitat; cu degetele descărnate făcea sforțări rîcîind plapoma. BART, E. 344. DLRLC
      • format_quote Rîcîie cu bățul... pămîntul dinaintea lui. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 11. DLRLC
      • format_quote Ideea ce turbură pe oarecari amatori de antichități că n-au decît să rîcîie pămîntul ca să găsească obiecte de artă. BOLINTINEANU, O. 306. DLRLC
    • 1.2. A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rîcîi mușchiul care ascunsese încuietoarea. GALACTION, O. I 256. DLRLC
      • format_quote Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarța depusă. CARAGIALE, N. S. 35. DLRLC
    • chat_bubble A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

râcâit, râcâităadjectiv

etimologie:
  • vezi râcâi DEX '98 DEX '09

râcâitsubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi râcâi DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.