puvoi² v vz puhoi^2[1] corectat(ă)

puvoi sn vz puhoi¹

PUVOI s. n. v. puhoi.

PUHOI¹, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohoi, povoi s. n.] – Din sl. povonĩ.

hopoi sn vz puhoi

opovon s vz puhoi¹ corectat(ă)

pâhoi^[1] sn vz puhoi¹ corectat(ă)

poghoi sn vz puhoi¹

pohoi² v vz puhoi²

pohoi¹ sn vz puhoi¹

povoi¹ sn vz puhoi¹

povon sn vz puhoi¹

puhăi⁶ v vz puhoi²

puhoi² [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 369 / V: (reg) poh~, ~hăi, (cscj) ~ia, (înv) puvoi / Pzi: ~ește / E: puhoi¹] 1 vi (D. ape curgătoare) A curge în cantitate mare, năvalnic. 2 vi (Pex) A inunda cu forță, luând totul în cale Si: a se revărsa. 3 vt(a) (Rar; d. oameni) A invada. 4 vi (Reg; d. pământ) A se prăvăli (1).

puhoi¹ sn [At: URECHE, L. 112 / V: (reg) covoi, hopoi (Pl: ~uri), opovon, păvoi, pâh~, povon, puvoi, (îvr) pogh~, (pop) poh~, (îrg) povoi / Pl: ~oaie, (rar) ~uri / E: slv повонь] 1 Cantitate foarte mare de apă, formată de ploi sau de zăpezile topite, care curge cu repeziciune și forță. 2 Apă curgătoare umflată de ploi care iese din matcă și se revarsă cu forță Si: șuvoi, torent. 3 Ploaie mare, torențială Si: potop. 4 (Reg; îf hopoi) Picătură mare de ploaie. 5 (Pan; cu determinări care arată felul, natura) Cantitate imensă de ființe sau de lucruri în mișcare năvalnică, în agitație etc. Si: mulțime, potop. 6 (Reg; îf povoi) Cărare făcută în pădure de animalele sălbatice. 7 (Trs) Îngrămădire de lemne, crengi etc., blocate pe cursul unei ape, formând un stăvilar.

puhoia v vz puhoi²

PUHOI¹, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează năvalnic în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) În cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohoi, povoi s. n.] – Din sl. povonĩ.

POVOI s. n. v. puhoi.

PUHOI¹, puhoaie, s. n. 1. Torent vijelios de apă; apă curgătoare umflată de ploi, care iese din matcă și se revarsă, producînd inundații; șuvoi. La viituri mari puhoiul rupea și surpa ogoarele din coasta satului. SADOVEANU, M. C. 5. Apa venise mare în munte se topeau încă nămeții... Pluteau rădăcini, bucăți de garduri împletite, strujeni smulși de undeva, unde puhoiul a inundat. C. PETRESCU, Î. II 174. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie. VLAHUȚĂ, O. A. II 155. ◊ Fig. Așezările de la Timiș rămaseră ca-ntr-o destindere leneșă sub puhoiul de soare al primăverii. SADOVEANU, F. J. 86. Se tîngui și se revoltă, revărsîndu-și durerile și zbuciumul într-un puhoi de fraze. REBREANU, P. S. 148. Cînd am zărit ursul, deodată am simțit, frate... un puhoi de sloiuri curgîndu-mi ici, în spate. ALECSANDRI, T. II 77. ◊ (În metafore și comparații) întunericul veni puhoi. CAMILAR, N. I 46. Ura creștea, ca puhoiul turbat al unui Șiret milos, vînăt, în creșterea zăporîtă a ploilor turburi și năprasnice. POPA, V. 332. ◊ Loc. adv. În puhoaie = ca un puhoi; mult, îmbelșugat. Ploaia cădea în puhoaie: deasă, repede, cu bășici. DELAVRANCEA, S. 151. 2. Fig. Mulțime mare, val de oameni (sau de alte ființe), care se scurge sau năvălește undeva. Împărăția ridica alte puhoaie de oști din Rumelia și Anadol, îmbulzindu-le la noi în Țara de Jos. SADOVEANU, N. P. 11.. – Pl. și: puhoiuri. - Variante: pohoi (RUSSO, S. 17), povoi (NEGRUZZI, S. III 346), puvoi (SADOVEANU, O. A. II 202) s. n.

PUHOI², puhoiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre ape curgătoare) A curge în cantitate mare, năvalnic, ca un puhoi; a se revărsa, a inunda. Pîrîul din zăvoiul cu plopi și cu sălcii... a puhoit peste țărmuri, s-a revărsat în cartierele calice, a măturat cîteva coșare, bojdeuci, pătule și garduri. C. PETRESCU, O. P. II 157. ◊ Fig. Au puhoit oameni streini și s-a lățit mare zvon și mare frămîntare și mare uimire. C. PETRESCU, R. DR. 238.

PUHOI ~oaie n. 1) Curs vijelios de apă format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; torent; șuvoi. 2) Ploaie torențială. 3) fig. Mulțime nenumărată (de oameni sau de alte ființe) care se îndreaptă năvalnic în aceeași direcție. /<sl. povoni

A PUHOI pers. 3 ~iește intranz. 1) (mai ales despre ape) A curge puhoaie. 2) fig. rar (despre persoane) A da năvală; a veni puhoi. /Din puhoi

pohoiu n. Mold. V. povoiu: pohoiu fără obârșie AL.

povoiu n. 1. torent: 2. ploaie torențială. [Slav. POVONĬ, inundare].

pohóĭ, V. povoĭ.

povóĭ, pohóĭ și (est) puhóĭ n., pl. oaĭe (vsl. povonĭ, potop, inundațiune, povodĭnŭ, inundațiune, d. voda, apă. V. adăpoĭ). Torent, șivoĭ, apă impetuoasă de rîŭ saŭ de ploaĭe.

puhóĭ, V. povoĭ.

puhoi² s. n., pl. puhoaie

puhoi¹ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiește, 3 pl. puhoiesc, imperf. 3 sg. puhoia; conj. prez. 3 să puhoiască

puhoi s. n., pl. puhoaie

puhoi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiește, imperf. 3 sg. puhoia; conj. prez. 3 să puhoiască

puhoi s. n., pl. puhoaie

puhoi vb., ind. prez. 3 sg. puhoiește, imperf. 3 sg. puhoia; conj. prez. 3 sg. și pl. puhoiască

puhoi, pl. puhoaie

PUHOI s. 1. v. torent. 2. râu, șiroi, șuvoi, torent. (~ de vin.) 3. v. mulțime.

PUHOIA vb. v. deborda, revărsa.

PUHOI s. 1. șuvoi, torent, (pop.) noian, zăpor, (înv. și reg.) năboi, (reg.) șușoi, (prin Dobr. și Munt.) sel. (~ de ape.) 2. rîu, șiroi, șuvoi, torent. (~ de vin.) 3. duium, grămadă, mulțime, potop, puzderie, sumedenie, (înv. și pop.) mare, poiede, (înv. și reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. și Mold.) silă, (înv.) mulțit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (Un ~ de trupe inamice.)

puhoia vb. v. DEBORDA. REVĂRSA.

puhoi (puhoaie), s. n. – Torent, șuvoi. – Var. pohoi, povoi. Sl. povonĭ (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 284). – Der. puhoială (var. pohoială, povoială), s. f. (torent); puhoier, s. m. (uliu, Milvus regalis).