26 de definiții pentru prieten prietin (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-.Var.: (reg.) priétin, -ă s. m. și f.] – Din sl. prijatelĩ.

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-.Var.: (reg.) priétin, -ă s. m. și f.] – Din sl. prijatelĩ.

PRIETÉN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. 1. Persoană de care cineva este strîns legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere, stimă și devotament reciproc; amic. Prietenă Elisabeta, iți înțelegem disperarea. SAHIA, N. 42. Radu a știut, într-adevăr, să-și aleagă un bun prieten printre camarazii lui. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Tîrziu de tot în noapte trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie. CARAGIALE, O. II 216. La nevoie se cunoaște prietenul. ◊ (Poetic) Tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Prieten la cataramă v. cataramă. ◊ (Adjectival, fig.) Ci-ntunerecul prieten stăpînind pînă departe Și de oameni și de patimi fericirea ne-o desparte. TOPÎRCEANU, B. 74. 2. Amant, iubit. A mințit... că bărbatul e o rudă a ai. Pe urmă... te-a informat că este vorba de prietenul ei. PAS, Z. I 93. – Pronunțat: pri-e-. – Variante: (regional) prietín,-ă (SADOVEANU, O. VII 29, DAVILA, V. V. 115, ALECSANDRI, T. I 190), pretín, -ă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244) s. m. și f.

PRIÉTEN ~ă (~i, ~e) m. și f. (folosit și ca termen de adresare) Fiecare dintre persoanele (sau colectivitățile) legate printr-un sentiment de simpatie, stimă și atașament reciproc; amic. ~ vechi. [Sil. pri-e-] /<bulg. prijateni

prieten m. amic. [Vechiu-rom.: priiaten = slav. PRIĬATELĬ].

priéten (vest) și -in (est), s. (vsl. priĭatelĭ, amic, și priĭatĭnŭ, plăcut, d. priĭati, a prii; bg. priĭatel, amic, priĭaten, plăcut; rus. priĭátelĭ, amic). Amic. – În nord prétin. Vechĭ priétel, prietnic și priátin.

PRIÉTIN, -Ă s. m. și f. v. prieten.

PRIÉTIN, -Ă s. m. și f. v. prieten.

PRIÉTIN, -Ă s. m. și f. v. prieten.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

priéten (pri-e-) s. m., pl. priéteni

priéten s. m. (sil. pri-e-), pl. priéteni

priétenă (pri-e-) s. f., g.-d. art. priétenei; pl. priétene

priétenă s. f. (sil. pri-e-), g.-d. art. priétenei; pl. priétene


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRIÉTEN s. 1. amic, (pop.) fârtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soț, soție. (S-a întâlnit cu ~ii.) 2. v. amant.

PRIÉTEN s. v. asociat, părtaș, tovarăș.

prieten s. v. ASOCIAT.PĂRTAȘ, TOVARĂȘ.

PRIETEN s. 1. amic, (pop.) fîrtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soț, soție. (S-a întîlnit cu ~ii.) 2. amant, concubin, iubit, (pop.) amorez, drăguț, ibovnic, (înv.) libovnic, (arg.) gagic, gagiu. (S-a despărțit de ~ ei.)

Prieten ≠ adversar, dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș, neprieten

PRIÉTENĂ s. 1. amică, (pop.) surată, (înv. și reg.) soață. (~ din copilărie.) 2. v. amantă.

PRIETENĂ s. 1. amică, (pop.) surată, (înv. și reg.) soață. (~ din copilărie.) 2. amantă, concubină, iubită, (livr.) metresă, (pop.) amoreză, drăguță, ibovnică, țiitoare, (Ban.) bălă, (înv.) posadnică, (grecism înv.) palachidă, (arg.) gagică. (S-a despărțit de ~ lui.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

priéten (priéteni), s. m. – Amic. – Var. înv. priiaten, Mold. prietin, Trans. pretin, Olt. preten. Sl. prijateli (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291), cf. bg. prijatel (› mr. priiatil), sb., cr. prijatelj. Alterarea consoanei finale, pe care Tiktin o explică prin analogie cu ieftin, se datorează mai curînd unei confuzii cu sl. prijętinŭ „plăcut”. – Der. prietenă, s. f. (amică); prietenesc, adj. (amical); prietenește, adv. (ca un prieten); prietenie, s. f. (amiciție); prietenos, adj. (amical, afabil); prieteșug, s. n. (prietenie); împrieteni, vb. (a se face prieten, refl., a lega prietenie); neprieten, s. m. (dușman); neprietenos, adj. (vrăjmaș).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AMICUS CERTUS IN RE INCERTA CERNITUR (lat.) prietenul sigur se cunoaște într-o împrejurare nesigură – Cicero, „De amicitia”, 17, 64, Ennius, „Fragmenta scenica”, 296. În românește îi corespunde proverbului: prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.

arată toate definițiile

Intrare: prieten
  • silabație: pri-e-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prieten
  • prietenul
  • prietenu‑
plural
  • prieteni
  • prietenii
genitiv-dativ singular
  • prieten
  • prietenului
plural
  • prieteni
  • prietenilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prietin
  • prietinul
  • prietinu‑
plural
  • prietini
  • prietinii
genitiv-dativ singular
  • prietin
  • prietinului
plural
  • prietini
  • prietinilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)