2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pomăzuire sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 247/25 / Pl: ~ri / E: pomăzui] (Înv) 1 Miruire. 2 (Pex) Botezare. 3 Consfințire.

pomăzui vt [At: CORESI, L. 412/3 / Pzi: ~esc / E: slv помазати] (Înv) 1 A mirui1 clerici, domnitori etc. 2 (Pex) A boteza. 3 A consfinți.

POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501.

pomăzuĭésc v. tr. (vsl. po-mazati, a unge, d. mazati, a unge; bg. po-mazvam, rus. po-mázatĭ, a unge la botez, mázatĭ, a unge, mazĭ, unsoare. V. mînjesc). Rar. Ung pe cap. Fig. Consacrez, confirm, întăresc. V. miruĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă

pomăzuí (a învesti în funcție, a boteza) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pomăzuiáscă

pomăzuesc, -uiască 3 conj., -iuam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POMĂZUÍRE s. v. miruire, miruit, ungere.

pomăzuire s. v. MIRUIRE. MIRUIT. UNGERE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pomăzuí (-uiésc, pomăzuít), vb.1. A unge. – 2. A consacra, a unge. Sl. pomazati (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 88), cf. maslu.Der. pomazanic, adj. (înv., închinat), din sl. pomazanikŭ; pomazanie, s. f. (consacrare), din sl. pomazanije; pomăzuitură, s. f. (înv., pămătuf de bumbac pentru uns).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pomăzuí, pomăzuiésc, vb. IV (înv.) 1. (despre clerici, domnitori etc.) a mirui, a boteza. 2. a consfinți, a consacra.

Intrare: pomăzuire
pomăzuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pomăzuire
  • pomăzuirea
plural
  • pomăzuiri
  • pomăzuirile
genitiv-dativ singular
  • pomăzuiri
  • pomăzuirii
plural
  • pomăzuiri
  • pomăzuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: pomăzui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pomăzui
  • pomăzuire
  • pomăzuit
  • pomăzuitu‑
  • pomăzuind
  • pomăzuindu‑
singular plural
  • pomăzuiește
  • pomăzuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pomăzuiesc
(să)
  • pomăzuiesc
  • pomăzuiam
  • pomăzuii
  • pomăzuisem
a II-a (tu)
  • pomăzuiești
(să)
  • pomăzuiești
  • pomăzuiai
  • pomăzuiși
  • pomăzuiseși
a III-a (el, ea)
  • pomăzuiește
(să)
  • pomăzuiască
  • pomăzuia
  • pomăzui
  • pomăzuise
plural I (noi)
  • pomăzuim
(să)
  • pomăzuim
  • pomăzuiam
  • pomăzuirăm
  • pomăzuiserăm
  • pomăzuisem
a II-a (voi)
  • pomăzuiți
(să)
  • pomăzuiți
  • pomăzuiați
  • pomăzuirăți
  • pomăzuiserăți
  • pomăzuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pomăzuiesc
(să)
  • pomăzuiască
  • pomăzuiau
  • pomăzui
  • pomăzuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pomăzuire

etimologie:

pomăzui învechit

etimologie: