17 definiții pentru mirui (unge, lovi)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

mirui1 [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 54v/9 / V: (nob; cscj) ~ia / Pzi: ~esc, (reg) mirui / E: slv мировати] 1 vt A unge cu mir1 (1). 2 (Rel) A unge pe frunte cu mir1 (2). 3 (C. i. domnitori, clerici etc.) A consfinți în funcție, ungând fruntea cu mir1 (2). 4-5 vtrp (Pex) A împuternici pe cineva. 6 vt (Fig, fam) A lovi pe cineva în frunte sau la cap, pentru a-l ucide. 7 vt (Fig, fam) A omorî.

MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir1 (de obicei pe frunte). Popa Tonea a început să miruiască pe credincioși. GALACTION, O. I 174. Creștini miruiau Și blagosloveau. BIBICESCU, P. P. 243. În cel [rîu] de vin l-om boteza. Cu mirul l-om mirui. Cu vestmînt l-om premeni. TEODORESCU, P. P. 27. ◊ Refl. pas. [Caragea] s-a dus de s-a miruit în biserica Curtea-Veche, după obicei. GHICA, S. 28. 2. Fig. A lovi pe cineva în cap. Mai întîi să stingem datoriile, fraților, și să-i miruim pe ciocoi. DUMITRIU, B. F. 111. Mi se pare că le-a miruit cineva feciorul cu parul. CAMILAR, N. II 418. Prez. ind. și: mirui (EMINESCU, O. IV 48).

A MIRUÍ ~iésc tranz. 1) rel. (credincioși) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfințire în funcție. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovati

miruì v. 1. a unge cu sfântul mir: Caragea s’a miruit în biserica Curtea Veche GHICA; 2. fam. a lovi drept în frunte: l’a miruit cu ghioaga POP. [V. mir, uleiu sfințit].

1) miruĭésc v. tr. (d. mir 1 orĭ vsl. mirovati, rus. -átĭ). Ung cu mir. Fig. Iron. Lovesc în frunte (unde preutu te unge cu mir): l-a miruit cu ghĭoaga.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruí (a unge cu mir, a câștiga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miruiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIRUÍ vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)

MIRUI vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

miruí1, miruiesc, vb. tranz. – 1. (bis.) A unge (pe frunte) cu mir. 2. (fig.) A lovi pe cineva în frunte (sau în cap). 3. A omorî. – Din sl. mirovati (Scriban, DEX, MDA).

miruí1, -esc. vb. tranz. – 1. (rel.) A unge (pe frunte) cu mir. 2. (fig.) A lovi pe cineva în frunte (sau în cap). 3. A omorî. – Din sl. mirovati.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mirui, miruiesc v. t. 1. a numi într-o funcție importantă 2. a lovi (pe cineva) în cap

Intrare: mirui (unge, lovi)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mirui
  • miruire
  • miruit
  • miruitu‑
  • miruind
  • miruindu‑
singular plural
  • miruiește
  • miruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • miruiesc
(să)
  • miruiesc
  • miruiam
  • miruii
  • miruisem
a II-a (tu)
  • miruiești
(să)
  • miruiești
  • miruiai
  • miruiși
  • miruiseși
a III-a (el, ea)
  • miruiește
(să)
  • miruiască
  • miruia
  • mirui
  • miruise
plural I (noi)
  • miruim
(să)
  • miruim
  • miruiam
  • miruirăm
  • miruiserăm
  • miruisem
a II-a (voi)
  • miruiți
(să)
  • miruiți
  • miruiați
  • miruirăți
  • miruiserăți
  • miruiseți
a III-a (ei, ele)
  • miruiesc
(să)
  • miruiască
  • miruiau
  • mirui
  • miruiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mirui
  • miruire
  • miruit
  • miruitu‑
  • miruind
  • miruindu‑
singular plural
  • miruie
  • miruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mirui
(să)
  • mirui
  • miruiam
  • miruii
  • miruisem
a II-a (tu)
  • mirui
(să)
  • mirui
  • miruiai
  • miruiși
  • miruiseși
a III-a (el, ea)
  • miruie
(să)
  • miruie
  • miruia
  • mirui
  • miruise
plural I (noi)
  • miruim
(să)
  • miruim
  • miruiam
  • miruirăm
  • miruiserăm
  • miruisem
a II-a (voi)
  • miruiți
(să)
  • miruiți
  • miruiați
  • miruirăți
  • miruiserăți
  • miruiseți
a III-a (ei, ele)
  • miruie
(să)
  • miruie
  • miruiau
  • mirui
  • miruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mirui (unge, lovi)

  • 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir (pe frunte).
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Popa Tonea a început să miruiască pe credincioși. GALACTION, O. I 174.
      surse: DLRLC
    • Creștini miruiau Și blagosloveau. BIBICESCU, P. P. 243.
      surse: DLRLC
    • În cel [râu] de vin l-om boteza. Cu mirul l-om mirui. Cu vestmînt l-om premeni. TEODORESCU, P. P. 27.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv [Caragea] s-a dus de s-a miruit în biserica Curtea-Veche, după obicei. GHICA, S. 28.
      surse: DLRLC
  • 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir.
    surse: DEX '09
  • 3. figurat familiar A lovi pe cineva la cap.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Mai întîi să stingem datoriile, fraților, și să-i miruim pe ciocoi. DUMITRIU, B. F. 111.
      surse: DLRLC
    • Mi se pare că le-a miruit cineva feciorul cu parul. CAMILAR, N. II 418.
      surse: DLRLC

etimologie: