POMĂZUI, pomăzuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F. J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VI_I 501.