9 definiții pentru miruit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIRUÍT1 s. n. Faptul de a mirui1; miruială. – V. mirui1.

MIRUÍT1 s. n. Faptul de a mirui1; miruială. – V. mirui1.

miruit1 sn [At: CADE / Pl: (rar) ~uri / E: mirui] 1-4 Miruială (1-4). 5 Omorâre.

miruit2 sn [At: KLEIN, D. 101 / Pl: ~uri / E: mirui2] (Trs) Câștig.

miruit3, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: mirui1] 1-2 smf, a (Persoană) unsă pe frunte cu mir1 (2). 3 (Reg; d. cai) Care are o pată în frunte.

MIRUÍT s. n. Acțiunea de a mirui; ungere cu mir. Minunea aceasta o trăi sufletește Popa Tonea, în răstimpul ce trecu cu miruitul a douăzeci-treizeci de creștini. GALACTION, O. I 175.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIRUÍT s. 1. v. miruire. 2. v. miruire.

MIRUIT s. 1. miruire, ungere, (înv.) pomăzanie, pomăzuire. (~ unui domn, unui episcop.) 2. (BIS.) mir, miruială, miruire. (Taina ~.)

Intrare: miruit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miruit
  • miruitul
  • miruitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • miruit
  • miruitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

miruit (s.n.)

etimologie: