opțiuni
  • info

12 definiții pentru miruit (s.n.)

din care

Explicative DEX

MIRUIT1 s. n. Faptul de a mirui1; miruială. – V. mirui1.

MIRUIT1 s. n. Faptul de a mirui1; miruială. – V. mirui1.

miruit1 sn [At: CADE / Pl: (rar) ~uri / E: mirui] 1-4 Miruială (1-4). 5 Omorâre.

miruit2 sn [At: KLEIN, D. 101 / Pl: ~uri / E: mirui2] (Trs) Câștig.

miruit3, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: mirui1] 1-2 smf, a (Persoană) unsă pe frunte cu mir1 (2). 3 (Reg; d. cai) Care are o pată în frunte.

MIRUIT s. n. Acțiunea de a mirui; ungere cu mir. Minunea aceasta o trăi sufletește Popa Tonea, în răstimpul ce trecu cu miruitul a douăzeci-treizeci de creștini. GALACTION, O. I 175.

Ortografice DOOM

miruit s. n.

miruit s. n.

miruit s. n.

Sinonime

MIRUIT s. 1. v. miruire. 2. v. miruire.

MIRUIT s. 1. miruire, ungere, (înv.) pomăzanie, pomăzuire. (~ unui domn, unui episcop.) 2. (BIS.) mir, miruială, miruire. (Taina ~.)

Tezaur

MIRUÍT1 s.n. Acțiunea de a m i r u i; mir1 (3), (rar) miruire, miruială. Cf. m i r u i1 (2). Cf. CADE. Minunea aceasta o trăi sufletește Popa Tonea, în răstimpul ce trecu cu miruitul. GALACTION, O. 175, cf. DM. - V. mirui1.

MIRUlT2 s. n. (Prin Transilv.) Cîștig, agoniseală. Cf. KLEIN, D. 101. Cum ți e lucrul, așa și miruitul. ap. CIHAC, II, 515. - V. mirui2.

Intrare: miruit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miruit
  • miruitul
  • miruitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • miruit
  • miruitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

miruitsubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.