poetec sm vz poetic

poetic, ~ă [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI 212 / A și: poetic / V: (înv) ~etec sm, ~iatic sm / Pl: ~ici, ~ice / E: lat poeticus, it poetico, fr poétique, ger Poetik] 1 sm (Înv) Poet (1). 2 a Care aparține poeziei (1) Si: (înv) poeticesc (1). 3 a Care se referă la poezie (1) Si: (înv) poeticesc (2). 4 a Care este specific poeziei (1) Si: (înv) poeticesc (3). 5-6 sf, a (Șîs artă ~ă) Ansamblu de reguli care servesc pentru alcătuirea operelor literare. 7-8 sf, a (Pex; îas) (Tratat) care indică aceste norme. 9 a (Îas) Poem în care un scriitor își exprimă concepția sa asupra creației poeziei. 10 a De poet (1). 11 a Care este specific poetului (1). 12 a (Fig) Care poate inspira pe poeți (1). 13 a (Fig) Demn de a servi ca motiv de inspirație. 14 a (Fig; pex) Frumos. 15 a (Fig) Expresiv. 16 a (Fig) Plastic. 17 a (Fig) Atrăgător. 18 a (Fig) Fermecător. 19 a (Fig) Impresionant. 20 a (Fig) Sensibil. 21 a Liric. 22-23 sf (Sistem de) reguli privitoare la creația poetică. 24 sf Ramură a teoriei literare care tratează despre creația poetică Si: (înv) poezie (4). 25 sf Sistem de forme și de principii poetice caracteristice unei epoci, unui curent etc. 26 sf Manieră de a crea caracteristică unui poet. 27 sf (Înv; pex) Vers.

poiatic sm vz poetic

POETIC, -Ă, poetici,-e, adj. 1. Care e propriu poeziei, care ține de poezie sau se referă la poezie. În opera sa poetică, Șevcenko a cîntat deseori la început slava de odinioară a căzăcimii libere de la Nipru. SADOVEANU, B. 248. Versul iubirii duios străbate, Focul poetic e răpitor. ALECSANDRI, P. A. 90. Ne-au mai rămas de la Miron [Costin] și niște încercări poetice, cele dintîi de acest fel ce cunoaștem în limba romînească. BĂLCESCU, O. I 187. ◊ Licență poetică v. licență. Artă poetică = ansamblu de reguli pentru alcătuirea operelor literare; poemă în care un scriitor își expune concepția sa asupra creației poetice. Figură poetică v. figură (5). 2. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi cîntat de poeți; frumos, încîntător, minunat. O toamnă blîndă. învăluia poeticele ținuturi ale Moldovei de sus. SADOVEANU, O. VI 525. Poziția Petrii e foarte poetică. NEGRUZZI, S. I 196. ◊ (Adverbial) Casa în care locuiesc e poetic așezată deasupra unui pîrău, la marginea satului. SADOVEANU, O. VIII 176.

POETICĂ s. f. 1. Ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică. Sîntem mulțumiți... că aducem un serviciu poeticei romîne. MACEDONSKI, O. IV 53. 4 Tratat despre creația poetică. Sistem de forme și principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. Poetica romantismului. Poetica lui Shakespeare.

POETIC, -Ă adj. 1. Propriu, caracteristic poeziei, de poezie. ◊ Artă poetică v. artă; licență poetică v. licență. 2. (Fig.) Propriu a inspira un poet; (p. ext.) încîntător, minunat. // s.n. Categorie estetică desemnînd genul poetic. [Pron. po-e-, pl. -ci, -ce. / < lat. poeticus, cf. fr. poétique].

POETICĂ s.f. 1. Ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică. ♦ Tratat despre creația poetică. 2. Sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. Parte constitutivă a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului. [< lat., it. poetica, cf. fr. poétique].

POETIC, -Ă I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) încântător, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetică desemnând genul poetic. III. s. f. 1. ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică. ◊ tratat despre creația poetică. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului. (< fr. poétique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)

POETIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de poezie; propriu poeziei. Imagine ~că. ◊ Licență ~că v. LICENȚĂ. 2) fig. Care este plin de poezie; care încântă prin frumusețe și prin farmec. /<ngr. poiitikós, lat. poeticus, poetica, fr. poétique

POETICĂ f. 1) Ramură a teoriei literaturii care se ocupă cu studiul creației poetice. 2) Tratat de poezie. 3) Teorie generală despre esența și istoria poeziei. 4) Ansamblu de principii ale versificației, caracteristice unui poet, unui curent literar sau unei epoci. /<ngr. poiitilkós, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique

poetic a. care privește poezia, care e propriu poeziei: stil poetic.

poetică f. tractat despre arta poeziei.

*poétic, -ă adj. (lat. poéticus, d. vgr. poietikós). Relativ la poezie: formă poetică. Frumos par’c’ar fi în poezie: descriere poetică. Licență poetică, abatere de la regulele limbiĭ saŭ versurilor. S. f. Știința care arată regulele poeziiĭ. Carte în care-s scrise aceste regule; poetica luĭ Aristotele, Orațiŭ, Boileau. Adv. În mod poetic: a scris poetic. La Cant. poétic (subst.), poet.

poetic adj. m., pl. poetici; f. poetică, pl. poetice

!poetică s. f., g.-d. art. poeticii; (tratate) pl. poetici

poetic adj. m., pl. poetici; f. poetică, pl. poetice

poetică s. f., g.-d. art. poeticii

poetic adj. m., pl. poetici; f. sg. poetică, pl. poetice

poetică s. f., g.-d. art. poeticii

poetic

LICENȚĂ POETICĂ s. (STILISTICĂ) (înv.) slobozenie.

POETIC s. v. poet.

POETIC adj. (înv.) poeticesc. (O imagine ~.)

POETICĂ s. (înv.) poezie. (Studii de ~.)

LICENȚĂ POETICĂ s. (STILISTICĂ) (înv.) slobozenie.

poetic s. v. POET.

POETIC adj. (înv.) poeticesc. (O imagine ~.)

POETICĂ s. (înv.) poezie. (Studii de ~.)

Poetic ≠ apoetic

musica poetica (loc. lat.), noțiune a tratatelor de compoziție din sec. 16, care ordonează muzica printre „artele vorbirii” (gramatica, retorica și dialectica), rupând cu vechea concepție med. a quadrivium*-ului. M. a pus accentul pe conținutul pământean-uman al muzicii, pe capacitatea expresivă a acesteia. V.: afectelor, teoria; etos (1); figură (2). Ant.: musica mathematica.

POETIC, -Ă adj. (< lat. poeticus, cf. fr. poétique): în sintagmele cuvânt poetic, limbaj poetic, plural poetic, stil poetic și text poetic (v.).

definiție oratorică (sau poetică), figură de stil care constă în definirea obiectului cu ajutorul unor imagini poetice; în primul rând: omeoza sau comparația (P): „Sănătatea e ca o iapă albă, trece dealul n-o mai vezi.” (Pop). D. oratorică este o formă scurtă, lapidară, ca o maximă sau sentință: „E jertfa lui de sine, aprinsă de-o idee. Ideea, ca și lupta și pâinea,-i tot femeie.” (T. Arghezi) Definiția poetică a stilului lui Rebreanu, care se datorește lui G. Călinescu: „Frazele, considerate singure, sunt incolore ca apa de mare ținută în palmă; câteva sute de pagini au tonalitatea neagră-verde și urletul mării.” D. oratorică poate îmbrăca și o formă compozițională, cum ar fi schița-anecdotă: „- Cum vi se pare Schönberg – a fost întrebat autorul lui Pygmalion cu ocazia unui concert al Filarmonicii din Londra. – Un imens frig polar, care amintește de primele sau, dacă vreți, de ultimele dimineți ale lumii, a răspuns Shaw. – Dar Debussy? – Urma vântului care a trecut peste tărâmuri îndepărtate, a furat ce-a putut din palmieri și din porturile meridionale, risipindu-le esențele în arpegii și pianissime lunare.” (G. Sbârcea)

LICENȚĂ POETICĂ (< după fr. licence poétique ; cf. lat. licentia < licere, a fi îngăduit) Nerespectarea de către unii poeți a regulilor gramaticale, literare, topice, nerespectare determinată de anumite cerințe de rimă sau ritm. Licențe gramaticale caracteristice prin lipsa acordului între subiect și predicat apar deseori în poezia populară. Ex. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa, Și mereu lucra, Zidul ridica. (Mănăstirea Argeșului) Licențe poetice datorită abaterii de la cerințele topice se întîlnesc și în poezia cultă. Mai departe, lucrînd iute, un flăcău și-o fată mare De tot snopul își dau gingaș o furișă sărutare. (V. ALECSANDRI, Secerișul)

POETICĂ (< fr. poétique < lat. poetica < gr. poietiki) Tratat cu privire la poezie, care cu vremea s-a extins la literatură în general, cuprinzînd reguli privitoare la tehnica literaturii, la principiile și normele fundamentale ale artei literare (stilistică, prozodie, genuri și specii literare etc.). Teorie generală a poeziei, prin poetică se mai înțelege sistemul de principii poetice, caracteristice unei epoci literare, precum și felul propriu de a crea al unui scriitor. Poeticele apărute de-a lungul vremurilor (ex. Poetica lui Aristotel, Ars poetica lui Horațiu, Lart poétique a lui Boileau etc.) includ în fond norme și concepții literare specifice epocii în care au apărut, poetica devenind astfel o disciplină normativă. În literatura noastră veche, încercări în acest domeniu pot fi socotite scrierile Meșteșugul stihurilor românești de C. Conachi, Regulile sau Gramatica poeziei de I.H. Rădulescu, iar mal apropiate secolului nostru: Retorica și stilistica de Cristu S. Negoescu (1896), Poetica de Gh. Adamescu (1898) etc. La dezvoltarea poeticei românești au contribuit în mod esențial G. Călinescu și T. Vianu.

POETICĂ MODERNĂ (< fr. poétique moderne < lat. poetica < gr. poiitiki) Știință interdisciplinară care s-a constituit din interferența lingvisticii și criticii literare, ambele aplicate la textul literar, considerat limbaj; știință al cărei obiect este limbajul literar. Poetica modernă nu se poate confunda cu stilistica – disciplină a expresivității stilului – deoarece ea se constituie ca o descriere de structuri verbale, de contexte de opere literare întregi, pe cînd stilistica studiază opera doar ca unități verbale ale operei (cuvînt, frază). S-a dezvoltat în perioada de după primul război mondial, dar s-a făcut cunoscută și s-a impus după cel de al doilea război mondial, datorită progresului înregistrat de structuralism (v.) în lingvistică și științele umane, de aceea mai este numita și poetica modernă, considerată drept cadru general al cercetării literare, o fază modernă a criticii de limbaj. Poetica modernă și-a constituit o serie de procedee și metode care-i permit să descrie legăturile dintre semnificant și semnificat (v.), dar și corelațiile specifice stabilite între ele de opera poetică.