POETIC, -Ă, poetici,-e, adj. 1. Care e propriu poeziei, care ține de poezie sau se referă la poezie. În opera sa poetică, Șevcenko a cîntat deseori la început slava de odinioară a căzăcimii libere de la Nipru. SADOVEANU, B. 248. Versul iubirii duios străbate, Focul poetic e răpitor. ALECSANDRI, P. A. 90. Ne-au mai rămas de la Miron [Costin] și niște încercări poetice, cele dintîi de acest fel ce cunoaștem în limba romînească. BĂLCESCU, O. I 187. ◊ Licență poetică v. licență. Artă poetică = ansamblu de reguli pentru alcătuirea operelor literare; poemă în care un scriitor își expune concepția sa asupra creației poetice. Figură poetică v. figură (5). 2. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi cîntat de poeți; frumos, încîntător, minunat. O toamnă blîndă. învăluia poeticele ținuturi ale Moldovei de sus. SADOVEANU, O. VI 525. Poziția Petrii e foarte poetică. NEGRUZZI, S. I 196. ◊ (Adverbial) Casa în care locuiesc e poetic așezată deasupra unui pîrău, la marginea satului. SADOVEANU, O. VIII 176.