poetic, ~ă [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI 212 / A și: poetic / V: (înv) ~etec sm, ~iatic sm / Pl: ~ici, ~ice / E: lat poeticus, it poetico, fr poétique, ger Poetik] 1 sm (Înv) Poet (1). 2 a Care aparține poeziei (1) Si: (înv) poeticesc (1). 3 a Care se referă la poezie (1) Si: (înv) poeticesc (2). 4 a Care este specific poeziei (1) Si: (înv) poeticesc (3). 5-6 sf, a (Șîs artă ~ă) Ansamblu de reguli care servesc pentru alcătuirea operelor literare. 7-8 sf, a (Pex; îas) (Tratat) care indică aceste norme. 9 a (Îas) Poem în care un scriitor își exprimă concepția sa asupra creației poeziei. 10 a De poet (1). 11 a Care este specific poetului (1). 12 a (Fig) Care poate inspira pe poeți (1). 13 a (Fig) Demn de a servi ca motiv de inspirație. 14 a (Fig; pex) Frumos. 15 a (Fig) Expresiv. 16 a (Fig) Plastic. 17 a (Fig) Atrăgător. 18 a (Fig) Fermecător. 19 a (Fig) Impresionant. 20 a (Fig) Sensibil. 21 a Liric. 22-23 sf (Sistem de) reguli privitoare la creația poetică. 24 sf Ramură a teoriei literare care tratează despre creația poetică Si: (înv) poezie (4). 25 sf Sistem de forme și de principii poetice caracteristice unei epoci, unui curent etc. 26 sf Manieră de a crea caracteristică unui poet. 27 sf (Înv; pex) Vers.

POETIC, -Ă, poetici,-e, adj. 1. Care e propriu poeziei, care ține de poezie sau se referă la poezie. În opera sa poetică, Șevcenko a cîntat deseori la început slava de odinioară a căzăcimii libere de la Nipru. SADOVEANU, B. 248. Versul iubirii duios străbate, Focul poetic e răpitor. ALECSANDRI, P. A. 90. Ne-au mai rămas de la Miron [Costin] și niște încercări poetice, cele dintîi de acest fel ce cunoaștem în limba romînească. BĂLCESCU, O. I 187. ◊ Licență poetică v. licență. Artă poetică = ansamblu de reguli pentru alcătuirea operelor literare; poemă în care un scriitor își expune concepția sa asupra creației poetice. Figură poetică v. figură (5). 2. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi cîntat de poeți; frumos, încîntător, minunat. O toamnă blîndă. învăluia poeticele ținuturi ale Moldovei de sus. SADOVEANU, O. VI 525. Poziția Petrii e foarte poetică. NEGRUZZI, S. I 196. ◊ (Adverbial) Casa în care locuiesc e poetic așezată deasupra unui pîrău, la marginea satului. SADOVEANU, O. VIII 176.

POETIC, -Ă adj. 1. Propriu, caracteristic poeziei, de poezie. ◊ Artă poetică v. artă; licență poetică v. licență. 2. (Fig.) Propriu a inspira un poet; (p. ext.) încîntător, minunat. // s.n. Categorie estetică desemnînd genul poetic. [Pron. po-e-, pl. -ci, -ce. / < lat. poeticus, cf. fr. poétique].

POETIC, -Ă I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) încântător, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetică desemnând genul poetic. III. s. f. 1. ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică. ◊ tratat despre creația poetică. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului. (< fr. poétique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)

POETIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de poezie; propriu poeziei. Imagine ~că. ◊ Licență ~că v. LICENȚĂ. 2) fig. Care este plin de poezie; care încântă prin frumusețe și prin farmec. /<ngr. poiitikós, lat. poeticus, poetica, fr. poétique

poetic a. care privește poezia, care e propriu poeziei: stil poetic.

*poétic, -ă adj. (lat. poéticus, d. vgr. poietikós). Relativ la poezie: formă poetică. Frumos par’c’ar fi în poezie: descriere poetică. Licență poetică, abatere de la regulele limbiĭ saŭ versurilor. S. f. Știința care arată regulele poeziiĭ. Carte în care-s scrise aceste regule; poetica luĭ Aristotele, Orațiŭ, Boileau. Adv. În mod poetic: a scris poetic. La Cant. poétic (subst.), poet.

poetec sm vz poetic

poiatic sm vz poetic

poetic adj. m., pl. poetici; f. poetică, pl. poetice

poetic adj. m., pl. poetici; f. poetică, pl. poetice

poetic adj. m., pl. poetici; f. sg. poetică, pl. poetice

poetic

POETIC adj. (înv.) poeticesc. (O imagine ~.)

POETIC s. v. poet.

poetic s. v. POET.

POETIC adj. (înv.) poeticesc. (O imagine ~.)

Poetic ≠ apoetic

LICENȚĂ POETICĂ s. (STILISTICĂ) (înv.) slobozenie.

LICENȚĂ POETICĂ s. (STILISTICĂ) (înv.) slobozenie.

POETIC, -Ă adj. (< lat. poeticus, cf. fr. poétique): în sintagmele cuvânt poetic, limbaj poetic, plural poetic, stil poetic și text poetic (v.).

definiție oratorică (sau poetică), figură de stil care constă în definirea obiectului cu ajutorul unor imagini poetice; în primul rând: omeoza sau comparația (P): „Sănătatea e ca o iapă albă, trece dealul n-o mai vezi.” (Pop). D. oratorică este o formă scurtă, lapidară, ca o maximă sau sentință: „E jertfa lui de sine, aprinsă de-o idee. Ideea, ca și lupta și pâinea,-i tot femeie.” (T. Arghezi) Definiția poetică a stilului lui Rebreanu, care se datorește lui G. Călinescu: „Frazele, considerate singure, sunt incolore ca apa de mare ținută în palmă; câteva sute de pagini au tonalitatea neagră-verde și urletul mării.” D. oratorică poate îmbrăca și o formă compozițională, cum ar fi schița-anecdotă: „- Cum vi se pare Schönberg – a fost întrebat autorul lui Pygmalion cu ocazia unui concert al Filarmonicii din Londra. – Un imens frig polar, care amintește de primele sau, dacă vreți, de ultimele dimineți ale lumii, a răspuns Shaw. – Dar Debussy? – Urma vântului care a trecut peste tărâmuri îndepărtate, a furat ce-a putut din palmieri și din porturile meridionale, risipindu-le esențele în arpegii și pianissime lunare.” (G. Sbârcea)

LICENȚĂ POETICĂ (< după fr. licence poétique ; cf. lat. licentia < licere, a fi îngăduit) Nerespectarea de către unii poeți a regulilor gramaticale, literare, topice, nerespectare determinată de anumite cerințe de rimă sau ritm. Licențe gramaticale caracteristice prin lipsa acordului între subiect și predicat apar deseori în poezia populară. Ex. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa, Și mereu lucra, Zidul ridica. (Mănăstirea Argeșului) Licențe poetice datorită abaterii de la cerințele topice se întîlnesc și în poezia cultă. Mai departe, lucrînd iute, un flăcău și-o fată mare De tot snopul își dau gingaș o furișă sărutare. (V. ALECSANDRI, Secerișul)