musica poetica (loc. lat.), noțiune a tratatelor de compoziție din sec. 16, care ordonează muzica printre „artele vorbirii” (gramatica, retorica și dialectica), rupând cu vechea concepție med. a quadrivium*-ului. M. a pus accentul pe conținutul pământean-uman al muzicii, pe capacitatea expresivă a acesteia. V.: afectelor, teoria; etos (1); figură (2). Ant.: musica mathematica.