pleste sfp vz plăsea

PLEAȘCĂ, plești, s. f. 1. (Pop. și fam.) Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., sb. pljačka.

fleașcă³ sf vz pleașcă⁴

plasa¹ sf vz plăsea

plasă³ sf vz plăsea

plașcă⁴ sf vz pleașcă¹

plăsa¹ sf vz plăsea

plăsală sf vz plăsea

plăsea sf [At: IORGA, S. D. IV, 69 / V: pră~, (îvr) plasă, (reg) plasa, ~sa, ~sală, pleasă, plesă, pleste sfp, prăsa, prăsauă, prăsă, presauă, presea / Pl: ~ele, (reg) ~săli / E: plasă¹ + -ea] (Mpl) 1 Înveliș de lemn, de os, de baga etc. care acoperă mânerul unui cuțit, briceag, pumnal etc. 2 Fiecare dintre cele două părți din care se compune mânerul unui cuțit, briceag etc. 3 (Pgn) Mâner al cuțitului, briceagului, pumnalului etc. 4 (Rar; îlv) A i se mișca (cuiva) ~elele A muri. 5 (Dlg) Matcă. 6 (Reg; îf pleasă) Fiecare dintre cei doi montanți ai unei scări. 7 (Reg) Braț al vatalei la războiul de țesut. 8 (Îvr) Placă mică de metal sau de material plastic, care se fixează în dreptul mânerelor și broaștelor la uși, ferestre, sertare etc. pentru a proteja gaura cheii Si: (reg) șild. 9 (Nob) Ramă la ochelari. 10 (Gmț; îf prăsea) Dinte.

pleasă² sf vz plăsea

plească¹ sf vz pleașcă¹

pleașcă² sf [At: CHEST. II, 125/110, 182 / Pl: ? / E: cf plașcă¹] (Mol) Bucată de lemn sau de fier cu care se umple o scobitură a unei bârne strâmbe sau care se adaugă pentru a întări o grindă slabă ori pentru a prelungi o bârnă scurtă.

pleașcă¹ [At: BOLLIAC, ap. TDRG / V: (înv) plașcă, plească / Pl: plășci, plașce / E: bg плячка] 1 sf (Înv) Captură de război Si: jaf, pradă. 2 sf (Înv) Rechiziție. 3 sf (Înv; pex) Ceea ce se ia prin rechiziție. 4 sf (Înv; îlv) A face ~ A jefui. 5 sf (Pfm) Noroc neașteptat Si: chilipir. 6 sf (Pfm; ccr) Ceea ce se obține prin noroc, prin chilipir, pe gratis sau extrem de convenabil. 7 sf (Îe) A umbla în (sau cu, după) ~ ori a căuta ~ A umbla după situații avantajoase. 8 av (Înv) Pe nemuncite Si: degeaba, gratis. 9 av (Înv) În schimbul unui preț extrem de convenabil. 10 av (Pex) Aproape pe gratis.

plesă sf vz plăsea

prăsa sf vz plăsea

prăsauă sf vz plăsea

prăsă sf vz plăsea

prăsea sf vz plăsea

presauă sf vz plăsea

presea sf vz plăsea

PLEAȘCĂ s. f. 1. Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., scr. pljačka.

PLĂSEA, plăsele, s. f. 1. (Și în forma prăsea; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două părți (de metal, de os, de lemn) care acoperă mînerul unui cuțit, al unei săbii, mai rar al altor obiecte; p. ext. mîner. I-am dăruit un briceag... cu prăseaua de sidef. GALACTION, O. 67. În coarne de cerb atîrnă carabine... și pistoale cu plăsele de argint și de sidef. DELAVRANCEA, V. V. 196. C-un braț în șold și pe plăsea Cu celălalt. COȘBUC, P. I 56. Mînile-i albe și slabe netezesc inconștient penele de struț ale unui evantai cu plăsele de baga. VLAHUȚĂ, O. A. III 7. 2. (Neobișnuit) Placă mică de metal. Broasca acelor uși, cu plăsele mari de aramă gravate cu chipuri, poartă încă inscripțiunea numelui său. ODOBESCU, S. I 459. – Variantă: prăsea s. f.

PLEAȘCĂ s. f. 1. (Mai ales în construcție cu verbele «a cădea», «a da») Cîștig neașteptat (de obicei nemeritat, obținut fără osteneală); chilipir. Tu ce-ai făcut, năucule, cînd ți-a căzut pe cap atîta pleașcă? GALAN, Z. R. 39. Asta-i o avere. Tocmai lor să le cadă așa pleașcă! SADOVEANU, P. M. 302. Auzind că dă o așa pleașcă peste el... pornește cu finu-său spre comoară. ȘEZ. IV 2. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani, în cinste. Cei care au băut pe pleașcă de la mine se vor fi gîndind: bre! cumplit s-a îmbătat Luca Stroescu! SADOVEANU, O. I 397. ◊ Expr. A căuta (sau a umbla după) pleașcă = a căuta o afacere bună, a umbla după chilipir. 2. (Învechit și arhaizant) Acțiune de jaf (în timp de război); jefuire, pradă. Apoi se risipiră pe plaiul romînesc după haraci și după pleașcă. GALACTION, O. I 276. Libertatea de pleașcă de care se bucurau. căpitanii din oștirea lui Ipsilante. GHICA, S. 107.

PLĂSEA ~ele f. Placă de metal, de os sau de lemn care acoperă mânerul unui cuțit (sau al unei unelte). /plasă + suf. ~ea

PLEAȘCĂ f. 1) Câștig nemeritat obținut fără muncă; chilipir. * De (sau pe) ~ fără plată; de pomană. 2) înv. Pradă de război; captură; trofeu. /<bulg., sb. pljațka

plăseà (prăsea) f. mâner de cuțit, de sabie. [V. plaz].

pleașcă f. V. plașcă.

pleașcă m. (ironic) om chel. [V. pleș].

pleașcă f. 1. pradă luată dela vrăjmaș; 2. jaf, chilipir: caută pleașcă; 3. Zool. plevușcă. [Bulg. PLĬAČKĂ, jaf].

prăsea f. V. plăsea.

plăseá (est) și prăseá (vest) f., pl. ele (dim. d. plasă). Fie-care din cele doŭă bucățĭ de lemn (os, baga, metal), care formează mîneru cuțituluĭ. (Plăselele pot fi din maĭ multe bucățĭ saŭ și dintr’una singură). Cuțitu a intrat pînă’n plăsele, a intrat tot.

2) pleáșcă f., pl. pleștĭ și pleșcĭ (met. din șleapcă). Mold. sud. Iron. Pălărie orĭ bonetă moale și turtită (V. tîrchilă). Cataplazmă din cîlț și gălbenuș care se pune pe la țară în capu copiilor, se toarnă spirt deasupra și se dă foc în credință că se vor vindeca de boala de stomah (V. moxă).

1) pleáșcă f., pl. pleștĭ și (sud) pleșcĭ (bg. sîrb. pljačka, turc. plačla, pradă). Fam. Pradă. Chilipir, cîștig fără muncă: leneșiĭ umblă după pleașcă.

prăseá, V. plăsea.

plăsea s. f., art. plăseaua, g.-d. art. plăselei; pl. plăsele

pleașcă (pradă, chilipir) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pleștii; pl. plești

plăsea s. f., g.-d. art. plăselei; pl. plăsele, art. plăselele

!pleașcă (pradă, chilipir) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pleștii; pl. plești

plăsea s. f., pl. plăsele

pleașcă (pradă, chilipir) s. f.

plăsea, pl. plăsele

plăsea, -sele.

pleașcă, plește.

PLĂSEA s. 1. mâner, (înv. și reg.) mănunchi, plasă. (~ de cuțit, de pumnal, de briceag.) 2. v. clește.

PLEAȘCĂ s. v. captură, chilipir, pradă.

PLĂSEA s. 1. mîner, (înv. și reg.) mănunchi, plasă. (~ de cuțit, de pumnal, de briceag.) 2. (TEHN.; la pl.) capră, clește, locaș, matcă. (~ dulgherului.)

pleașcă s. v. CAPTURĂ. CHILIPIR. PRADĂ.

pleașcă (plești), s. f. – 1. Pradă. – 2. Chilipir. – Mr. pleașcă, pleacică. Dublet al lui plașcă; pentru semantism ct. it. sacco „sac” și „jaf”. Mai puțin probabil din sb., cr. pljačka (Cihac, II, 262; Skok, REB, II, 31-42), tc. plaçka (Lokotsch 1665), ngr. πλαϰώνω „a oprima” (Vasmer, Gr., 119). – Der. pleșcan (var. pleșcar), s. m. (oportunist; persoană care umblă după chilipiruri); pleșcui, vb. (a jefui; a umbla după chilipiruri); pleșcuitor, adj. (înv., jefuitor).

pleașcă³ s.f. sg. (reg.) om chel.

pleașcă² s.f. (reg.) bucată de lemn sau de fier cu care se umple scobitura unei bârne strâmbe, cu care se întărește o grindă slabă sau se prelungește o bârnă scurtă.

pleașcă s. f. sg. câștig neașteptat, obținut fără muncă; chilipir; pomană