pleașcă (plești), s. f. – 1. Pradă. – 2. Chilipir. – Mr. pleașcă, pleacică. Dublet al lui plașcă; pentru semantism ct. it. sacco „sac” și „jaf”. Mai puțin probabil din sb., cr. pljačka (Cihac, II, 262; Skok, REB, II, 31-42), tc. plaçka (Lokotsch 1665), ngr. πλαϰώνω „a oprima” (Vasmer, Gr., 119). – Der. pleșcan (var. pleșcar), s. m. (oportunist; persoană care umblă după chilipiruri); pleșcui, vb. (a jefui; a umbla după chilipiruri); pleșcuitor, adj. (înv., jefuitor).