piezi vt [At: SCL 1969, 333 / Pzi: ~zesc / E: piază] (Reg) A prevesti ceva rău.

PIAZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

chează sf vz piază

piază sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 29/25 / V: (îrg) piez sm, (reg) chijă / Pl: pieze / E: nct] 1 (Îrg; îf piez) Pantă¹. 2 (Îlav) În ~ (sau, rar, în piezi) Oblic. 3 (Îal) Cruciș. 4 (Îe) A merge (sau a se duce) în ~ A colinda de Crăciun. 5 (Îe) A se uita în ~ A fi șașiu. 6 (Îe) A vorbi (a grăi) în (sau peste) ~ A vorbi cu două înțelesuri. 7 (Îal) A lua în bătaie de joc, în derâdere. 8 (Mun) Fiecare dintre elementele care alcătuiesc linia șerpuită a cusăturii de pe o cămașă țărănească, de pe o ie etc. Vz râu. 9-10 (În superstiții; îs) ~ rea (sau ~bună) Semn care prevestește (răul sau) binele Si: augur, prevestire. 11-12 (Ccr) Ființă, obiect care se crede că aduce cuiva (nenorocire sau) noroc. 13 (Mol; lpl) Dispoziție. 14 (Reg) Fel.

piaziș, ~ă a vz pieziș

piez¹ sm vz piază

piez² sm [At: DN³ / P: pi-ez / Pl: ~i / E: fr pièze] Unitate de măsură pentru presiune corespunzătoare unei forțe de un sten pe metru pătrat.

piezeaș, ~ă av, a vz pieziș

piezeș, ~ă a vz pieziș

pieziș, ~ă [At: (a. 1766) URICARIUL, XIX, 33 / V: piaz~, ~zeaș, (înv) ~zeș, pizăș, piziș / E: piez + -iș] 1-2 av, a (În mod) înclinat, oblic, diagonal față de o dreaptă sau de un plan Si: piezișat (1-2). 3-4 a, av (Pex) (Care este) strâmb Si: piezișat (3-4). 5-6 av (Îljv) În ~ și (în) curmeziș (Care se petrece) în toate părțile, în lung și în lat Si: pretutindeni. 7 av (Îe) A zâmbi ~ A zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune etc. 8 sf (Mat; înv) Diagonală. 9-10 a, av (Care se află) în sau cu pantă foarte repede Si: abrupt, prăpăstios. 11 sn (Îvr) Povârniș repede. 12-13 av, a (Fig; îoc direct, deschis) (În mod) ocolit, indirect. 14-15 a, av (Pex) (Care are loc) pe ascuns, pe furiș Si: tainic. 16-17 a, av (D. privire) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte. 18-19 a, av (D. privire) (Care este) sașiu. 20-21 a, av (Fig) (Care are loc) pe furiș. 22-23 av, a (În mod) bănuitor. 24-25 a, av (Care se face) cu răutate. 26-27 a, av (Care se face) cu dușmănie. 28-29 a, av (Care se face) cu rea-voință. 30 av (Îe) A vedea (ceva) ~ A aprecia ceva în mod subiectiv, greșit, denaturat. 31 sn (Reg) Bârnă care se pune deasupra ușorilor unei uși sau a unei ferestre, pentru a consolida peretele.

pizăș, ~ă av, a vz pieziș

piziș, ~ă av, a vz pieziș

CHEJI 👉 PIAZĂ¹.

CHEZI 👉 PIAZĂ.

PIAZĂ, pieze, s. f. 1. (În superstiții; de obicei determinat prin „rea” sau „bună”) Semn prevestitor; întâmplare, eveniment, ființă etc. care se crede că aduce cuiva nenorocire, nenoroc sau noroc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

PIAZĂ s. f. (În superstiții, determinat prin «rea») Persoană sau lucru care aduce nenorocire; semn prevestitor de rele. V. cobe. În urma multelor ponoase și clevetiri ce a atras asupră-mi acea stăruitoare îngrijire dată, în decurs de mulți ani, vestitei «Cloște cu puii de aur», aș crede că ea s-a legat de mine ca piază-rea. ODOBESCU, S. III 626. Cîrciumăreasa pui tăia, Turtă rasă că făcea Și la masă că-l punea, Pe părinte piază-rea. PĂSCULESCU, L. P. 246. – Pronunțat: pia-.

PIEZ¹ s. m. (Popular, în loc. adv.) în piez = de-a curmezișul, aplecat, povîrnit, pieziș. Pîn-oi trece Oltu-n piez. La TDRG. Drept în fața muchei cu intăriturile se destinde, în piez oblu și prelungit, un tărim. ODOBESCU, S. III 581. Peste... [oaie] în piez sărea... Și drumul în cîrd îi da. ȘEZ. IX 125.

PIEZ² s. m. Unitate de măsură a presiunii.

PIEZIȘ, -Ă, pieziși, -e, adj. 1. Aplecat într-o parte, oblic, strîmb. Soarele era sus pe cer, dincolo de amiază, și scăpa din cînd în cînd prin găurile norilor cîte un stîlp pieziș și străveziu de lumină. DUMITRIU, N. 94. În soarele pieziș scînteiau arme de fier și alămurile șelelor. SADOVEANU, O. VII 24. ◊ (Adverbial) Lumina se strecura pieziș prin ramuri verzi. SADOVEANU, O. IV 78. Mă prind cu mîna dreaptă de iarbă, înfig călcîile pieziș și tot ajung sus. CAMIL PETRESCU, U. N. 404. 2. (Despre un teren) Abrupt, înclinat, prăpăstios. Malul cobora pieziș ca o stîncă. REBREANU, R. I 70. Dealul pe care i l-a arătat baba copilei era foarte înalt și pieziș. MARIAN, O. I 150. 2. (Despre priviri, p. ext. despre ochi) Lăturalnic; p. ext. bănuitor, iscoditor, dușmănos. Guju și Oproiu aruncau cîte o privire piezișă spre Buciu, care mergea înaintea lor cu capul plecat. MIHALE, O. 175. Femeia aruncă o privire piezișă bărbatului. C. PETRESCU, C. V. 10. Te privește cu-un ochi pieziș. NEGRUZZI, S. III 461. ◊ (Adverbial) Baba se uită pieziș la moșneag. SADOVEANU, O. III 575. Spre sfîrșitul actului nu mai îndrăznea să-și întoarcă decît pieziș privirea. CAMIL PETRESCU, N. 4. (Fig.) În față, pieziș, prin sticla albastră, îl privea discul enorm, speriat și curios al lunii. REBREANU, R. I 227.

PIEZ s.m. Unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe metru pătrat. [Pron. pi-ez. / < fr. pièze, cf. gr. piezein – a presa].

PIEZ s. m. unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe m². (< fr. pièze)

PIAZĂ pieze f. (în superstiții, de obicei folosit cu determinativele rea sau bună) 1) Semn care prevestește ceva. 2) Lucru sau ființă despre care se crede că aduce nenorocire sau noroc. /Orig. nec.

PIEZ ~i m. fiz. Unitate de măsură a presiunii (egală cu presiunea produsă de forța de un sten distribuită uniform pe o suprafață de un metru pătrat). /<fr. pieze

PIEZIȘ ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care se efectuează sau se află sub un unghi față de orizontală; costiș; oblic. Perete ~. 2) (despre terenuri) Care este situat în pantă. 3) Care este sau se face lăturalnic. 4) (despre privire, ochi) Care este orientat cruciș; sașiu. 5) fig. (despre privire) Care caută să observe ceva ascuns; iscoditor; bănuitor. /piez + suf. ~iș

piază f. prevestire (bună sau rea). [Mold. pl. cheji: origină necunoscută (cf. piez)].

piez a. și adv. oblic. [Origină necunoscută].

pieziș adv. 1. oblic; 2. fig. pe de lături. [V. piez].

cheáză f., pl. cheze, V. pĭază.

pĭáză f., pl. pĭeze (d. pĭez). Vest. Pĭază rea, pĭază bună, lucru saŭ persoană care, după credința poporuluĭ, aduce nenorocire saŭ noroc. – În est chează, pl. cheze. În Nț. chijă, soĭ: chijă rea (rev. I. Gg. 2, 277).

pĭez m. (lat. pes, pĕdis, picĭoru de la gleznă’n jos; it. pie[de], pv. pe, fr. pied, sp. pie, pg. pé. Înț. de „semn răŭ” a venit din credința populară că, după cum porneștĭ cu cutare picĭor, așa-țĭ va merge. Întîĭ s’a zis *pĭed, de unde pl. pĭezĭ, și de aci un noŭ sing. piez, precum și un fem pĭază, după vĭață-vĭețĭ. V. pĭeziș). Vest. Întorsătura (cotitura) unuĭ ornament pe pînză (rev. I. Crg. 8, 344). Piez răŭ saŭ pĭezĭ răĭ, lucru de răŭ auguriŭ, semn răŭ: nu vreaŭ să se’ntîlnească nunta cu mortu, că era pĭez răŭ (Gorj. CL. 1912, 1054); care lucru (pĭerderea steaguluĭ) în loc de pĭezĭ răĭ (semn răŭ) se socotește (Cost. I, 279, și’n glosaru cron. luĭ Cant. în „Anuar de Geogr.”, Bucureștĭ, 1911, 161). În pĭez, pĭeziș. – Mold. a fi răŭ saŭ bun de chejĭ (sau cheșĭ) a avea chejĭ răĭ saŭ bunĭ, a fi norocos orĭ nu, a reuși orĭ nu; a fi în chejĭ răĭ saŭ bunĭ, a fi răŭ saŭ bine dispus. V. pĭază.

pĭezíș, -ă adj. (d. pĭez). Vest. Oblic. Adv. În mod oblic. – În est peziș.

piezi (în ~) (înv., reg.) loc. adv.

!piezi (în ~) (înv., reg.) loc. adv.

piază (pop.) (desp. pia-) s. f., g.-d. art. piezei (desp. pie-); pl. pieze

piez (unitate de măsură) s. m., pl. piezi; simb. pz

pieziș¹ (desp. pie-) adj. m., pl. pieziși; f. piezișă, art. piezișa, pl. piezișe

pieziș² (desp. pie-) adv.

!piază (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piezei; pl. pieze

piez (unitate de măsură) s. m., pl. piezi; simb. pz

pieziș adj. m., pl. pieziși; f. piezișă, art. piezișa, pl. piezișe

piază s. f. (sil. pia-), pl. pieze (și piez(i) s. m. în loc. adv. în ~)

piez (fiz.) s. m., pl. piezi; simb. pz

pieziș adj. m., pl. pieziși; f. sg. piezișă, pl. piezișe

pieziș, pl. pieziși, f. piezișă, pl. piezișe

piază sg.

piază-rea.

pieziș.

piez (piezi), s. m. – 1. (Înv.) Picior. – 2. (În expresia în piez) În curmeziș, peste. – Var. chezi, cheji. Mr. peză „glumă”. Lat. pĕdem (Pușchilă, Anuar de Geografie, II (1911), 159; Pușcariu, Dacor., I, 415; Scriban, Arhiva, XXIX, 49; Drăganu, Dacor., II, 611; Pușcariu, Lr., 199), cf. REW 6439. Sensul de „picior”, propriu tututor der. romanice, există și în rom., cf. va grăi omului cuvinte bune, și le va grăi cu hiclenșug, de-l va batjocoi, adică va grăi peste piezi (Îndreptarea Legii); unde peste piezi stă în locul expresiei actuale peste picior, cf. fr. par-dessus la jambe (Tiktin traduce rău această exprimare, cum că ar însemna „a vorbi cu dublu înțeles”). Pentru a înțelege evoluția semantică, trebuie să pornim de la ideea banală, că ziua cuiva ar fi bună sau rea după cum iese din casă cu piciorul drept sau cu cel stîng înainte; de aici în piezi „după cum iese bine sau rău, nesigur”; în piezi buni „cu piciorul drept, sub auspicii bune”; în piezi răi „fără noroc, în ceas rău”. Var. cheji, s. m. pl. (Mold., dispoziție, chef, stare de spirit) este normală fonetic și semantic. Der. pieziș, adv. (în curmeziș); împiezișat, adj. (întretăiat, oblic); piază, s. f. (șansă, noroc, dispoziție, chef, gust), sing. refăcut după pl. piezi; piezos, adj. (nefericit, de rău augur; nenorocit, fără noroc).

PIAZĂ (în mitologia românească), dualitate superstițioasă fastă și nefastă. Piaza rea este duhul rău al nenorocului întruchipat într-o ființă, sau într-un obiect (om, animal, pasăre, piatră etc.); ea poate distruge într-o clipă tot ce a adus norocul timp îndelungat; dacă pagubele se repetă des înseamnă că la casa omului s-a încuibat această piază. P.r. universală este cucuveaua, care are și un atribut oracular nefast. Leacul împotriva ei este purtarea neîncetată a unei bucăți dintr-o frânghie de spânzurat. Piaza bună este un geniu bun al omului. Apare întruchipată în șarpele casei, în câinele pripășit, în pasărea de pripas, sau chiar în omul străin, oploșit pe lângă casa cuiva.

PIAZĂ s. v. clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant.

PIAZĂ s. 1. prevestire, semn, (livr.) augur. (~ bună sau rea.) 2. piază rea v. cobe.

PIEZIȘ adj., adv. 1. adj. v. înclinat. 2. adv. oblic, (pop.) ponciș, (reg.) șoldiș, (Transilv. și Ban.) cordiș, (Olt. și Munt.) păliș. (Panta coboară ~.) 3. adj. v. abrupt. 4. adv. v. transversal. 5. adj., adv. v. diagonal. 6. adj., adv. cruciș, oblic. (Orientare ~ a unor linii.) 7. adj. v. sașiu. 8. adv. v. sașiu. 9. adj., adv. bănuitor, iscoditor. (Privire ~; privește ~.)

PIEZIȘ adv. v. chiondorâș, chiorâș, cruciș, încrucișat, sașiu, strâmb.

PIEZIȘ adj. v. dușmănos, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic.

piază s. v. CLINĂ. COASTĂ. COBORÎȘ. COSTIȘĂ. MUCHIE. PANTĂ. POVÎRNIȘ. PRIPOR. REPEZIȘ. SCOBORÎȘ. VERSANT.

PIAZĂ s. 1. prevestire, semn, (livr.) augur. (~ bună sau rea.) 2. piază rea = cobe, (prin Transilv. și Maram.) mărăsîn. (Ești o adevărată ~ pentru mine.)

pieziș adv. v. CHIONDORÎȘ. CHIORÎȘ. CRUCIȘ. ÎNCRUCIȘAT. SAȘIU. STRÎMB.

PIEZIȘ adj., adv. 1. adj. aplecat, înclinat, oblic, plecat, povîrnit, (rar) teșos, (reg.) ponciș, pravălat, prăvălatic. (Coasta ~ a dealului.) 2. adv. oblic, (pop.) ponciș, (reg.) șoldiș, (Transilv. și Ban.) cordiș, (Olt. și Munt.) păliș. (Panta coboară ~.) 3. adj. abrupt, drept, perpendicular, pieptiș, prăpăstios, priporos. rîpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporît, oblu, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic, rîpit, ripuros, țărrnuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.) 4. adv. curmeziș, oblic, transversal. (Taie ~ suprafața obiectului.) 5. adj., adv. diagonal, înclinat, oblic, (înv.) piezișat. (Linie ~.) 6. adj., adv. cruciș, oblic. (Orientare ~ a unor linii.) 7. adj. chiorîș, cruciș, încrucișat, sașiu, strabic, (pop.) șpanchiu, zbanghiu, (reg.) bazaochi, ceacîr, ceur, chior, honchiu, ponciș, (prin Transilv.) chiomb. (Ochi ~; privire ~.) 8. adj., adv. bănuitor, iscoditor. (Privire ~; privește ~.)

pieziș adj. v. DUȘMĂNOS. NEPRIETENESC. NEPRIETENOS. OSTIL. POTRIVNIC.

piezi, piezesc, vb. IV (reg.) a prevesti (mai ales ceva rău).

piéz, piezi, s.m. (înv.; în expr.) A umbla în piez = a umbla de la o casă la alta, de sărbători (Paști, Crăciun), după daruri, fără a interpreta poezie sau cântec: „Umblau în Joia Mare (de Paști) coconii în piez. Căpătau ouă, cârnați și o dărabă de slănină. Le dădeau și ouă nesfințite” (Bilțiu, 2009: 106). – Lat. pědem (Pușcariu, după DER), care a dat în rom. piez „picior”.