paleță sf vz paliță

paliță sf [At: VARLAAM, C. 76 / V: (îrg) ~leță / Pl: ~țe / E: slv палица] 1 (Trs) Par¹. 2 (Trs) Nuia. 3 (Trs) Băț. 4 (Reg) Epitet dat unui om foarte înalt și subțire. 5 (Reg) Nărav.

pălit², ~ă a [At: ALEXANDRESCU, O. I, 90 / Pl: ~iți, ~e / E: păli²] 1 (D. oameni) Palid (1). 2 (D. surse de lumină) Lipsit de intensitate Si: estompat.

pălit¹, ~ă a [At: ECONOMIA, 32/8 / Pl: ~iți, ~e / E: păli¹] 1 (Reg; d. oameni) Bronzat. 2 (D. plante) Veștejit de arșiță, vânt, brumă etc. Si: ofilit (1), (reg) pâhăvit. 3 (Fig; d. oameni) Necăjit. 4 (Trs; d. plante) Atins de rugină sau de tăciune. 5 (Ban; Trs; d. holde) Crescut prea repede și fără rod Si: (reg) hulpit. 6 (Reg; d. semănături) Insuficient dezvoltat. 7 (Reg; d. semințe) Copt înainte de a fi ajuns la maturitate Si: chircit, sec, zbârcit. 8 (Fig; reg; d. oameni) Slab. 9 Lovit. 10 (Fig; nob) Pornit. 11 Doborât la pământ. 12 (Fig; d. oameni) Nebun.

PALIȚĂ, palițe, s. f. (Transilv.) Nuia, vargă, băț. Pentru-o mîndră ca a mea Multă cale-aș trepăda; Dară pentru maică-sa, Nici o urmă n-aș călca, Că-mi deschide portița Și mă ia cu palița. BIBICESCU, P. P. 391. ♦ Varga undiței.

PĂLIT², -Ă, păliți, -te, adj. (Despre fața omului) Palid. Socotea măria-sa că o va găsi plînsă și pălită la obraz. SADOVEANU, D. P. 99. ◊ (Poetic) Sufla un vînt iute, și luna-ngrozită... Cu stinsele-i raze, cu fața-i pălită întinse pustiuri abia luminînd. ALEXANDRESCU, M. 41.

PĂLIT¹, -Ă, păliți, -te, adj. I. 1. (Despre plante) îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vînt etc.). Sălcii cu frunzele pălite atirnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9. Ieri a suflat întîiul vînt de toamnă Ș-a doborit pălitele foi. MACEDONSKI, O. I 12. Copacii arămii și-ntindeau crengile țepene, cu frunza rară și pălită, în aerul pîclos și greu al toamnei. VLAHUȚĂ, O. A. 128. 2. (Despre țesături) Decolorat de soare, spălăcit. Lumina se cufunda și se pierdea fără urmă în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, N. 34. Își amintea ca într-un vis... de scoarțele lui cu flori pălite de soare. ANGHEL, PR. 63. ♦ îngălbenit. De fum pălite-atîrnă afișele din cuie, De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96. 3. (Despre obraji) Pîrlit de soare, bronzat. Flăcăi cu cămeși albe și briie late; fete rumene și pălite de soare cu altițe și fote colorate înfățoșau un tablou foarte natural și animat. NEGRUZZI, S. I 104. II. Care a suferit o lovitură, lovit, împins la o parte. (Fig.) Era o persoană voinică, îndrăzneață și cu nasul pălit în sus. SADOVEANU, A. L. 158.

pàliță f. prăjină. [Rus. PALIȚA].

pălit a. lovit: pălit la cap.

pălit a. uscat de arșiță sau de brumă: grâne, poame pălite.

páliță (Trans. Munt. Mold.) f., pl. e și păleáță (Olt.) f., pl. ețe (vsl. bg. sîrb. rus. pálica, rudă cu palcă, pălesc). Jerdie de bătut. – În Arg. Ml. (Cod.) peleacă, pl. ecĭ, smetie, „prăjină pentru bătaĭe”. V. beldie, nuĭa.

pălít, -ă adj. (d. pălesc). Ars de soare. Izbit, lovit. Fig. Iron. Pălit cu leŭca, țicnit, cam nebun. V. uluit.

paliță (palițe), s. f. – Par, nuia, vargă. – Var. (Olt.) păleață, (Munt.) păleacă, peleancă. Sl. palica (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 241; Conev 65), cf. sb., cr., slov., ceh., rus. palica, pol. paliczka, mag. pálcza. Var. arată o încrucișare cu a păli „a lovi”. E dubletul lui palțău, s. n. (Trans., băț) din mag. pálca (Mîndrescu 95).

PALIȚĂ subst. (ciomag). 1. Pălițiu, P., olt. (Sd VI 512). 2. Cf. Pălțea și Pîlțea (Ard II 94).

PALIȚĂ s. v. băț, coadă, nuia, par, prăjină, vargă.

PĂLIT adj. v. galben, îngălbenit, pal, palid, slab, spălăcit, stins.

PĂLIT adj. v. ofilit.

paliță s. v. BĂȚ. COADĂ. NUIA. PAR. PRĂJINĂ. VARGĂ.

pălit adj. v. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PAL. PALID. SLAB. SPĂLĂCIT. STINS.

PĂLIT adj. galben, îngălbenit, ofilit, trecut, uscat, veșted, veștejit, (pop.) gălbenit, (reg.) pîhăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o frunză ~.)

PALEȚĂ s. f. v. paliță.

PALIȚĂ s.f. (Mold., Ban., Criș.) Par; nuia, vargă, băț. A: Veni ... cu gloate multe, cu arme si cu palițe. VARLAAM. Este bîrnă lungă sau paleță lungă. URECHE; cf. DOSOFTEI, VS; NCL I, 31. C: Paliczĕ. Baculus. AC, 358; cf. C 1737, 50^v. Variante: paleță (URECHE). Etimologie: sl. palica. Cf. p o c i u m b, ș a r a m p o i; b o t ă, m a t r a c, ș t a p.

paliță, palițe, s.f. (reg.) 1. prăjină, par; nuia, vargă, băț. 2. om foarte înalt și subțire. 3. nărav, meteahnă.

pălit, pălită, adj. (pop.) 1. (despre față) pârlit, bronzat. 2. (despre plante) veștejit, ofilit, îngălbenit, uscat; pâhăvit. 3. (reg.) atins de rugină sau de tăciune. 4. (reg.; despre holde) crescut prea repede și fără rod; hulpit. 5. (reg.; despre semințe) insuficient dezvoltat; copt înainte de maturitate; sec, zbârcit, chircit. 6. (reg. și fig.; despre oameni) slab, sfrijit. 7. lovit, izbit. 8. îndreptat, pornit (într-o direcție). 9. culcat, doborât la pământ. 10. (fig.; despre oameni) nebun, aiurit, țicnit.