PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, surse de lumină sau corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

pal² sn [At: DEX – S / Pl: ~uri / E: p(lacă) + a(glomerată din) + l(emn)] Material lemnos sub formă de placă obținut prin presarea de așchii de lemn în combinație cu diferiți lianți.

pal³, pală a [At: EMINESCU, O. IV, 18 / Pl: ~i, ~e / E: fr pâle] 1-5 (Asr) Palid (1-3, 5-6). 6 (D. momente ale zilei) Cu insuficientă luminozitate Vz întunecat, mohorât. 7 (D. ochi) Cu o privire ștearsă, inexpresivă. 8 (Fig; rar; d. sunete) Lipsit de intensitate.

pal¹ s vz pală¹

PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PAL, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid. Se uită lung la bani, și pal Se clatină, ca dus de-un val. COȘBUC, P. I 110. Am văzut fața ta pală. EMINESCU, O. I 29. ♦ Fig. Fără strălucire, șters; (despre lumină) lipsit de intensitate. Mă scol... Pe cer o semilună pală Și în ogradă numai fesuri roșii. ANGHEL-IOSIF, M. II 15. Luna aruncă o pală lumină Prin merii-n floare. EMINESCU, O. IV 18.

PAL, -Ă adj. Palid. ♦ (Fig.) Fără strălucire, șters; searbăd; (despre lumină) slab. [< fr. pale].

PAL², -Ă adj. 1. palid. 2. (fig.) fără strălucire; searbăd; (despre lumină) slab. (< fr. pâle)

PAL¹ s. n. material lemnos, placă, prin presarea rumegușului de lemn cu diferiți lianți. (< p/lacă/ + a/glomerată din/ + l/emn/)

PAL ~ă (~i, ~e) v. PALID. /<fr. pâle

pal a. (poetic) palid: fața ta pală de o bolnavă beție EM. (= fr. pâle).

PÁLĂ², pale, s. f. 1. Element activ al unei elice sau al unui rotor de mașină ori de turbină, încastrat sau articulat la un capăt în butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele textile au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine. – Din fr. pale.

PÁLĂ¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură mișcare de tragere cu coasa sau care poate fi luată o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Cf. alb. palë.

PALÍE, palii, s. f. (Înv.) Carte care conține Vechiul Testament [Acc. și: pálie] – Din ngr. paleá.

pală⁵ sf [At: PANN, P. V. II, 99/8 / Pl: ~le / E: cf paliu³] (Îrg; mpl; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a apuca”) Capriciu.