onorare sf [At: POLIZU / Pl: ~rări / E: onora] 1 (Rar) Fălire. 2 Cinstire. 3 Achitare la timp a unei datorii.

ONORÁRE s.f. (Rar) Faptul de a onora. [< onora].

onora [At: TEODOROVICI, I. 329/4 / S și: onno~ / Pzi: ~rez / E: lat honorare, fr honorer, it onoare] 1 vt A acorda cuiva respect Si: a cinsti, a respecta. 2 vt (Reg) A felicita pe cineva. 3 vt (Pop) A găzdui. 4 vt (C. i. o datorie bănească etc.) A achita în termen. 5 vt A retribui. 6 vr (Rar) A se lăuda.

onorar², ~ă a [At: HELIADE, F. 16/7 / V: (iuz) ~iu a / Pl: ~i, ~e / E: fr honoraire, lat honorarius, -a, -um] (Iuz) Onorific.

onorariu² a vz onorar¹

ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A acorda cuiva respect, considerație, stimă. Tînără persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57. Au nu știu c-al nostru nume Onorat de toți e-n lume? ALECSANDRI, P. I 207. ◊ (Ironic) Ruda dumneavoastră de altfel m-a onorat cu un foc de pușcă. DUMITRIU, B. F. 38. 2. (Cu privire la.o sumă de bani, la o poliță etc.) A achita, a plăti (în termen). Onorează nota de plată.

ONORÁR², -Ă, onorari, -e, adj. (Rar) De onoare, onorific.

ONORÁ vb. I. tr. 1. A acorda cuiva o considerație deosebită. 2. A achita, a plăti (o datorie, o sumă de bani etc.). ♦ A retribui, a remunera. [Cf. lat. honorare, fr. honorer, it. onorare].

ONORÁR, -Ă adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].

ONORÁRIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].

ONORÁ vb. tr. 1. a acorda cuiva o considerație deosebită. 2. a face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. a achita, a plăti (o datorie). ◊ a remunera. (< lat. honorare, fr. honorer)

A ONORÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A înconjura cu onor; a trata cu mult respect și considerație (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu considerație de pe o poziție de superioritate (recurgând la un gest sau act care subliniază atitudinea respectivă față de inferiori). L-a ~at cu o strângere de mână. Ne ~ează cu (sau prin) prezența sa. 3) A umple de onoare; a face să se bucure de onoare. Această sinceritate vă ~ează. 4) A trata cu multă considerație; a prețui în mod deosebit. A-și ~ profesia. 5) (datorii bănești) A achita la termen. 6) fig. (obligații, angajamente etc.) A îndeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare

onorà v. 1. a cinsti, a da onoare și respect: onorați pe părinții voștri; 2. a avea multă stimă: a onora meritul, virtutea; 3. a face onoarea: el onorează patria sa; 4. a acorda ceeace se consideră ca o favoare: încrederea voastră m’onorează; 5. a se făli: el se onorează a fi amicul vostru.

onorar a. 1. care conservă titlul și prerogativele onorifice ale unei funcțiuni, ce a încetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poartă un titlu onorific fără funcțiune: membru onorar al unei societăți. ║ n. retribuțiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.

1) onorár, -ă adj. (lat. honorarius). De onoare, onorific, care nu e efectiv, ci numaĭ cu titlu (fără a funcționa saŭ funcționînd fără leafă dacă există): prezident onorar, funcțiune onorară. Fost, dar păstrînd încă titlu: profesor onorar (V. emerit). Adv. în mod onorar: a funcționa onorar.

*onoréz v. tr. (lat. honóro, -áre). Cinstesc, arăt cuĭva considerațiune și respect: a-țĭ onora părințiĭ, a onora virtutea. Fac onoare: oameniĭ marĭ onorează țara lor, încrederea luĭ te onorează. Acord ca o distincțiune, ca o favoare: a onora o reuniune cu prezența ta. V. refl. Am onoare, mă simt onorat.

onora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. onorez, 3 onorează; conj. prez. 1 sg. să onorez, 3 să onoreze

onorar (onorific) (rar) adj. m., pl. onorari; f. onorară, pl. onorare

onora (a ~) vb., ind. prez. 3 onorează

onorar (onorific) (înv.) adj. m., pl. onorari; f. onorară, pl. onorare

onorá vb., ind. prez. 1 sg. onoréz, 3 sg. și pl. onoreáză

onorár (de onoare) adj. m., pl. onorári; f. sg. onoráră, pl. onoráre

onorar, -ră adj. (profesor onorar).

ONORÁRE s. v. achitare.

ONORARE s. achitare, lichidare, plată, plătire, (înv.) răspundere. (~ unei datorii bănești.)

Onorare ≠ dezonorare

ONORÁ vb. 1. v. aprecia. 2. v. cinsti. 3. v. respecta. 4. v. achita. 5. v. retribui.

ONORÁR adj. v. onorific.

ONORA vb. 1. a aprecia, a cinsti, a considera, a prețui, a respecta, a stima, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.) 2. a cinsti. (Îl ~ această comportare.) 3. a îndeplini, a respecta, a ține, (pop.) a păzi. (Și-a ~ învoiala.) 4. a achita, a lichida, a plăti, (înv. și pop.) a număra, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a răfui, a răspunde, (grecism înv.) a exoflisi. (Și-a ~ întreaga datorie.) 5. a plăti, a remunera, a retribui. (A ~ o muncă prestată.)

onorar adj. v. ONORIFIC.

A onora ≠ a dezonora