3 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

onorare sf [At: POLIZU / Pl: ~rări / E: onora] 1 (Rar) Fălire. 2 Cinstire. 3 Achitare la timp a unei datorii.

ONORARE s.f. (Rar) Faptul de a onora. [< onora].

ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

ONORAR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.

ONORAR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.

onora [At: TEODOROVICI, I. 329/4 / S și: onno~ / Pzi: ~rez / E: lat honorare, fr honorer, it onoare] 1 vt A acorda cuiva respect Si: a cinsti, a respecta. 2 vt (Reg) A felicita pe cineva. 3 vt (Pop) A găzdui. 4 vt (C. i. o datorie bănească etc.) A achita în termen. 5 vt A retribui. 6 vr (Rar) A se lăuda.

onorar2, ~ă a [At: HELIADE, F. 16/7 / V: (iuz) ~iu a / Pl: ~i, ~e / E: fr honoraire, lat honorarius, -a, -um] (Iuz) Onorific.

ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A acorda cuiva respect, considerație, stimă. Tînără persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57. Au nu știu c-al nostru nume Onorat de toți e-n lume? ALECSANDRI, P. I 207. ◊ (Ironic) Ruda dumneavoastră de altfel m-a onorat cu un foc de pușcă. DUMITRIU, B. F. 38. 2. (Cu privire la.o sumă de bani, la o poliță etc.) A achita, a plăti (în termen). Onorează nota de plată.

ONORAR2, -Ă, onorari, -e, adj. (Rar) De onoare, onorific.

ONORA vb. I. tr. 1. A acorda cuiva o considerație deosebită. 2. A achita, a plăti (o datorie, o sumă de bani etc.). ♦ A retribui, a remunera. [Cf. lat. honorare, fr. honorer, it. onorare].

ONORAR, -Ă adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].

ONORARIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].

ONORA vb. tr. 1. a acorda cuiva o considerație deosebită. 2. a face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. a achita, a plăti (o datorie). ◊ a remunera. (< lat. honorare, fr. honorer)

A ONORA ~ez tranz. 1) (persoane) A înconjura cu onor; a trata cu mult respect și considerație (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu considerație de pe o poziție de superioritate (recurgând la un gest sau act care subliniază atitudinea respectivă față de inferiori). L-a ~at cu o strângere de mână. Ne ~ează cu (sau prin) prezența sa. 3) A umple de onoare; a face să se bucure de onoare. Această sinceritate vă ~ează. 4) A trata cu multă considerație; a prețui în mod deosebit. A-și ~ profesia. 5) (datorii bănești) A achita la termen. 6) fig. (obligații, angajamente etc.) A îndeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare

onorà v. 1. a cinsti, a da onoare și respect: onorați pe părinții voștri; 2. a avea multă stimă: a onora meritul, virtutea; 3. a face onoarea: el onorează patria sa; 4. a acorda ceeace se consideră ca o favoare: încrederea voastră m’onorează; 5. a se făli: el se onorează a fi amicul vostru.

onorar a. 1. care conservă titlul și prerogativele onorifice ale unei funcțiuni, ce a încetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poartă un titlu onorific fără funcțiune: membru onorar al unei societăți. ║ n. retribuțiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.

1) onorár, -ă adj. (lat. honorarius). De onoare, onorific, care nu e efectiv, ci numaĭ cu titlu (fără a funcționa saŭ funcționînd fără leafă dacă există): prezident onorar, funcțiune onorară. Fost, dar păstrînd încă titlu: profesor onorar (V. emerit). Adv. în mod onorar: a funcționa onorar.

*onoréz v. tr. (lat. honóro, -áre). Cinstesc, arăt cuĭva considerațiune și respect: a-țĭ onora părințiĭ, a onora virtutea. Fac onoare: oameniĭ marĭ onorează țara lor, încrederea luĭ te onorează. Acord ca o distincțiune, ca o favoare: a onora o reuniune cu prezența ta. V. refl. Am onoare, mă simt onorat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

onora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. onorez, 3 onorea; conj. prez. 1 sg. să onorez, 3 să onoreze

onorar (onorific) (rar) adj. m., pl. onorari; f. onora, pl. onorare

onora (a ~) vb., ind. prez. 3 onorea

onorar (onorific) (înv.) adj. m., pl. onorari; f. onorară, pl. onorare

onora vb., ind. prez. 1 sg. onorez, 3 sg. și pl. onorea

onorar (de onoare) adj. m., pl. onorari; f. sg. onorară, pl. onorare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ONORARE s. achitare, lichidare, plată, plătire, (înv.) răspundere. (~ unei datorii bănești.)

ONORA vb. 1. v. aprecia. 2. v. cinsti. 3. v. respecta. 4. v. achita. 5. v. retribui.

ONORA vb. 1. a aprecia, a cinsti, a considera, a prețui, a respecta, a stima, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.) 2. a cinsti. (Îl ~ această comportare.) 3. a îndeplini, a respecta, a ține, (pop.) a păzi. (Și-a ~ învoiala.) 4. a achita, a lichida, a plăti, (înv. și pop.) a număra, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a răfui, a răspunde, (grecism înv.) a exoflisi. (Și-a ~ întreaga datorie.) 5. a plăti, a remunera, a retribui. (A ~ o muncă prestată.)

Intrare: onorare
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onorare
  • onorarea
plural
  • onorări
  • onorările
genitiv-dativ singular
  • onorări
  • onorării
plural
  • onorări
  • onorărilor
vocativ singular
plural
Intrare: onora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • onora
  • onorare
  • onorat
  • onoratu‑
  • onorând
  • onorându‑
singular plural
  • onorea
  • onorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • onorez
(să)
  • onorez
  • onoram
  • onorai
  • onorasem
a II-a (tu)
  • onorezi
(să)
  • onorezi
  • onorai
  • onorași
  • onoraseși
a III-a (el, ea)
  • onorea
(să)
  • onoreze
  • onora
  • onoră
  • onorase
plural I (noi)
  • onorăm
(să)
  • onorăm
  • onoram
  • onorarăm
  • onoraserăm
  • onorasem
a II-a (voi)
  • onorați
(să)
  • onorați
  • onorați
  • onorarăți
  • onoraserăți
  • onoraseți
a III-a (ei, ele)
  • onorea
(să)
  • onoreze
  • onorau
  • onora
  • onoraseră
Intrare: onorar (adj.)
onorar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onorar
  • onorarul
  • onoraru‑
  • onora
  • onorara
plural
  • onorari
  • onorarii
  • onorare
  • onorarele
genitiv-dativ singular
  • onorar
  • onorarului
  • onorare
  • onorarei
plural
  • onorari
  • onorarilor
  • onorare
  • onorarelor
vocativ singular
plural
onorariu2 (adj.) adjectiv
  • pronunție: onorarĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onorariu
  • onorariul
  • onorariu‑
  • onorarie
  • onoraria
plural
  • onorarii
  • onorariii
  • onorarii
  • onorariile
genitiv-dativ singular
  • onorariu
  • onorariului
  • onorarii
  • onorariei
plural
  • onorarii
  • onorariilor
  • onorarii
  • onorariilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

onorare, onorărisubstantiv feminin

etimologie:
  • onora DN

onora, onorezverb

  • 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Tînăra persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57. DLRLC
    • format_quote Au nu știu c-al nostru nume Onorat de toți e-n lume? ALECSANDRI, P. I 207. DLRLC
    • format_quote ironic Ruda dumneavoastră de altfel m-a onorat cu un foc de pușcă. DUMITRIU, B. F. 38. DLRLC
    • 1.1. familiar A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. DEX '09 DEX '98
  • 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Onorează nota de plată. DLRLC
etimologie:

onorar, onoraadjectiv

  • 1. învechit Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; de onoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: onorific
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.