onorar², ~ă a [At: HELIADE, F. 16/7 / V: (iuz) ~iu a / Pl: ~i, ~e / E: fr honoraire, lat honorarius, -a, -um] (Iuz) Onorific.

*ONORAR² (pl. -are), ONORARIU (pl. -arii) sn. Plata, salariul unei persoane ce exercită o profesiune liberală: ~ul unui medic, unui advocat, etc.; eu... care mă rușinam cînd îmi plăteau onorariile (BR.-VN.) [fr. < lat.].

*ONORAR¹ adj. 1 Care păstrează titlul unei funcțiuni, în mod onorific, după ce a încetat de a o exercita: profesor ~ ¶ 2 Membru ~, președinte ~ al unei societăți etc., care nu e activ, care nu ia parte la lucrări, ci poartă acest titlu în mod onorific [fr.].

ONORAR², -Ă, onorari, -e, adj. (Rar) De onoare, onorific.

ONORAR, -Ă adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].

onorar a. 1. care conservă titlul și prerogativele onorifice ale unei funcțiuni, ce a încetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poartă un titlu onorific fără funcțiune: membru onorar al unei societăți. ║ n. retribuțiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.

1) onorár, -ă adj. (lat. honorarius). De onoare, onorific, care nu e efectiv, ci numaĭ cu titlu (fără a funcționa saŭ funcționînd fără leafă dacă există): prezident onorar, funcțiune onorară. Fost, dar păstrînd încă titlu: profesor onorar (V. emerit). Adv. în mod onorar: a funcționa onorar.

onorariu² a vz onorar¹

ONORARIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].

onorar (onorific) (rar) adj. m., pl. onorari; f. onorară, pl. onorare

onorar (onorific) (înv.) adj. m., pl. onorari; f. onorară, pl. onorare

onorar (de onoare) adj. m., pl. onorari; f. sg. onorară, pl. onorare

onorar, -ră adj. (profesor onorar).

ONORAR adj. v. onorific.

onorar adj. v. ONORIFIC.

ONORAR²,-Ă adj. (Ieșit din uz) Onorific. Soțietatea va putea numi și soți corespondenții sau onorari. heliade, f. 16/7. În adînci bătrînețe, conserva titlul onorar al postului său. asachi, s. l. ii, 101. Titlul onorar. calendar (1853), 60/7. Mai bine să nu facem de, loc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni. maiorescu, cr. i, 277. Am precizat mai întîi pozițiunea mea față de soțîetate... ca membru onorariu. sbiera, f. s. 385. Membrii institutului sînt: membri directori, ...protectori, onorari. lovinescu, c. v, 37. ♦ (Substantivat, ironic) Onorabil. Prea faci proașcă în averea mea, onorariule. alecsandri, t. 1258. – Pl.: onorari, -e. – Și: onorariu adj. – Din fr. honoraire, lat. honorarius, -a, -um.