ochire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: ochi²] 1 Observare. 2 Privire. 3 Urmărire cu privirea Si: ochit¹ (3), ocheală (1). 4 Remarcare. 5 Scrutare. 6 Cercetare rapidă, sumară Si: ochit¹ (6), ocheală (2). 7 Țintire cu arma Si: ochit¹ (7). 8 Lovire a țintei Si: ochit¹ (8). 9 (Reg) Topire pe alocuri a zăpezii Si: ochit¹ (9). 10 (Reg) Înseninare a cerului Si: ochit¹ (10). 11 (Reg) Apariție a unor fenomene naturale Si: ochit¹ (11). 12 (Reg) Dospire a cașului, aluatului etc. Si: ochit¹ (12). 13 (Îrg; îe) A face (sau întoarce) ~ea roată A privi în jur. 14 (Pop; îe) A arunca o ~ A privi rapid. 15 Ocheadă (1). 16 (Îlav) Dintr-o ~ sau cu o (singură) ~ sau (de) la prima ~ Foarte repede.

OCHIRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi. 1. Cercetare rapidă, sumară. Ale-mpărăției venituri, cheltuiele C-o singură ochire să poată lămuri. NEGRUZZI, S. II 262. ♦ Privire. Ochii săi șerpii și crunți, Cu ochirea-i să zărească pre o pradă sufletească. ALECSANDRI, P. II 33. ◊ Expr. A arunca o ochire v. arunca. ♦ Ocheadă. [Cavalerii] se luptau ca să capete o ochire de la dama inimei lor. NEGRUZZI, S. I 36. Cele mai de soi cocoane se sfădeau pentr-o singură ochire a lui. id. ib. 86. 2. Luare a unei ținte, pentru ca proiectilul să nimerească unde voim. Generalul intră în cupolă și controlă ochirea tunului. SANDU-ALDEA, U. P. 134. Linie de ochire = rază vizuală care pornește din ochiul unui trăgător, trece prin crestătura înălțătorului și prin vîrful cătării, pentru a ajunge la baza punctului ochit.

OCHIRE ~i f. v. A OCHI. ◊ Linie de ~ linie imaginară care unește ochiul trăgătorului cu punctul ochit. Dintr-o ~ dintr-o privire. ~ retrospectivă privire în trecut. /v. a ochi

ochire f. 1. aruncătură de ochiu, privire: ți-am urmărit ochirea AL.; 2. ochiadă: ochirile-ți murdare EM.

ochíre f. Acțiunea de a ochi. Aruncătură de ochĭ, privire generală: a arunca o ochire într’o carte (saŭ pe un cîmp de luptă), a pricepe tot dintr’o ochire.

ochea v vz ochi²

ochi² [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ochea / Pzi: ochesc / E: ochi¹] 1 vt A distinge cu privirea Si: a observa, a zări. 2 vi A privi. 3 vt A urmări cu privirea pe cineva dintr-un grup, cu o anumită intenție. 4 vt A remarca dintr-un grup mai mare un obiect, pentru a și-l însuși sau a se folosi de el. 5 vt A cerceta insistent cu privirea pe cineva sau ceva Si: a scruta. 6 (Înv) vi A face cuiva semn cu ochiul. 7 vi A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta Si: a ținti. 8 vt A ținti un obiectiv cu o armă. 9 vt A lovi ținta. 10 vi (Reg) A picoti de somn Si: a moțăi, (reg) a miji. 11 vru (Mol; Trs; d. zăpadă) A se topi treptat, scoțând la iveală pete de pământ sau de verdeață. 12 vru (Reg; d. cer) A se însenina parțial Si: (îvp) a se răzbuna. 13 vi (Reg; d. fenomene naturale) A apărea. 14 vru (D. caș, aluat etc.) A face găuri. Si: a dospi.

OCHI², ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a lua ținta. Un bun trăgător nu ochește atît de lung la șapte pași. CAMIL PETRESCU, U. N. 280. Iar cînd ochesc, cu hohot Tu rîzi căci plumbii moi S-au dus în piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi! COȘBUC, P. I 217. Comandantul smuci arma din mîna unui soldat și ochi. VLAHUȚĂ, O. A. 156. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», arătînd ținta urmărită) Am ochit adesea și «în ciocîrlia cea voioasă». ODOBESCU, S. III 23. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă (sau cu un proiectil); a lua la ochi cu arma. Andrei, pe dinaintea căruia trecu animalul sălbatic, îl ochi. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ A lovi cu un proiectil, a nimeri ținta urmărită. Pe Turcalete și porcii lui n-ar fi putut să-i ochească turcii. GALACTION, O. I 295. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi (printre mai multe persoane) o ființă dorită sau plăcută; a-și pune ochii pe cineva, li era dragă Tudora... pe care-o ochise într-o zi la adunatul finului. MIRONESCU, S. A. 89. Pe coasta unei stînci, se mișcă un șarpe lung, pe care îl ochește de sus un vultur. ALECSANDRI, O. P. 350. Ce feată pe drum vedea, Cu privirea mi-o ochea. TEODORESCU, P. P. 578. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. El, Ponici, ochise o cameră tare bună. GALAN, B. I 408. Ochi un scaun, îl trase cu hotărîre în fața biroului și se instală nepoftit. C. PETRESCU, C. V. 146. Ochea un loc unde să se facă nevăzut o clipă, ca să poată ajunge pînă la Manolache. POPA, V. 176. Ioane, eu ți-am și ochit un potcapic, zise moș Vasile. CREANGĂ, 109. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes, a cerceta. Oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. ♦ A zări, a distinge cu privirea. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. ♦ A descoperi pe cineva care deșteaptă bănuieli, a lua la ochi, a suspecta. Domnule șef, îi știu, i-am ochit eu pe toți. DUMITRIU, B. F. 79. Dar dacă mă ochește comandantul? CAMILAR, N. I 363. ♦ Intranz. A cerceta cu privirea, a scruta. Îi mai spuse să ochească prin polițele cu haine. ISPIRESCU, L. 163. Și cum sta și cum ochea, Iată, nene, că zărea Un corb mare și rotat. ALECSANDRI, P. P. 198. 3. Refl. (Neobișnuit, despre întinderi acoperite cu zăpadă) A se acoperi cu petice de verdeață, a căpăta ochiuri (II 2). În poienile sorite pămîntul se ochise bine și înverzeau pajiști. SADOVEANU, B. 222.

A OCHI ochesc 1. intranz. A potrivi din ochi ținta pentru a putea nimeri; a ținti. 2. tranz. 1) A lua ca țintă; a lua la ochi; a ținti. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a lovi drept în țintă; a ținti. 3) A fixa cu privirea ca pe ceva foarte dorit; a pune ochii. 4) A privi cu interes. /Din ochi

A SE OCHI pers.3 se ochește intranz. (despre suprafețe de teren înzăpezite) A se acoperi cu ochiuri negre sau ochiuri de verdeață (în urma topirii zăpezii); a face ochiuri. /Din ochi

ochì v. 1. a pune ochii pe cineva: se vede că el o ochise ISP.; 2. a lua la ochiu, a ținti.

ochésc v. tr. (d. ochĭ). Ĭaŭ la ochĭ, îndrept pușca (tunu) spre o țintă, țintesc: a ochi un lup. Fig. Îmĭ aleg, caut să obțin: a ochi un post. V. intr. Îmĭ îndrept lovitura armeĭ de foc: a ochi la inimă. Fig. Îmĭ îndrept silințele spre: a ochi la efect.

ochire s. f., g.-d. art. ochirii; pl. ochiri

ochire s. f., g.-d. art. ochirii; pl. ochiri

ochire s. f., g.-d. art. ochirii; pl. ochiri

ochi¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochesc, 3 sg. ochește, imperf. 1 ocheam; conj. prez. 1 sg. să ochesc, 3 să ochească

ochi³ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochesc, imperf. 3 sg. ochea; conj. prez. 3 să ochească

ochi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochesc, imperf. 3 sg. ochea; conj. prez. 3 sg. și pl. ochească

ochi (conj. ochească)

ochesc, -chiască 3 conj., -chiam 1 imp.

OCHIRE s. v. ocheadă.

OCHIRE s. 1. privire, uitătură. (Dintr-o ~.) 2. v. țintire. 3. v. lovire.

OCHIRE s. 1. privire, uitătură. (Dintr-o ~.) 2. ochit, țintire, vizare. (~ unui obiectiv de atins.) 3. atingere, lovire, ochit. (~ țintei.)

ochire s. v. OCHEADĂ.

OCHI vb. 1. v. ținti. 2. v. îndrepta. 3. v. lovi.

OCHI vb. v. ațipi, dormita, moțăi, picoti, piroti.

ochi vb. v. AȚIPI. DORMITA. MOȚĂI. PICOTI. PIROTI.

OCHI vb. 1. a ținti, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. a îndrepta, a întinde, a întoarce, a ținti. (A ~ arma spre...) 3. a ajunge, a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.)