OBSERVAȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio.

observat, ~ă [At: DLR / Pl: ~ați, ~e / E: observa] 1 Remarcat. 2 Constatat. 3 (Prc) Supravegheat. 4 Privit. 5 Scrutat. 6 Studiat. 7 Cercetat în scopuri militare.

observație sf [At: ȘINCAI, ÎNV. 10 / V: (iuz) ~iune, oservăciune / Pl: ~ii / E: ger Observation, fr observation, lat observatio, -onis] 1 Constatare. 2 Cercetare. 3 Remarcă. 4-5 Supraveghere (medicală). 6 (Îs) Foaie de ~ Formular pe care se notează zilnic evoluția bolii și fazele tratamentului aplicat unui bolnav. 7 Obiecție. 8 (Pex) Mustrare. 9 (Mil; îvr) Observare (9). 10 (Îvr) Iscodire.

observațiune sf vz observație

oservăciune sf vz observație

OBSERVA, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi. 4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare.

OBSERVAȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio.

OBSERVAȚIE, observații, s. f. 1. Cercetare, examinare, observare (1); studiu. Orice creațiune presupune o îndelungată observație. IBRĂILEANU, SP. CR. 226. Cînd făceam observațiile aceste fiziologice, înaintam încet. NEGRUZZI, S. I 308. Știința nouă întemeindu-se... pe observație, experiență, calcul, a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. 2. Remarcă, constatare, observare (2). Mi-a făcut o serie de observații extrem de juste. BARANGA, I. 160. În capul lui... ciocnirile cu lumea, încercările vieții au lăsat o comoară de observații. VLAHUȚĂ, O. A. 391. 3. Obiecție, critică; p. ext. mustrare, dojana, reproș. Aceste cîteva cuvinte pot să arate. cît de binevenită socotesc orice critică, orice observație făcută scrierilor mele. GHEREA, ST. CR. II 8. Domnilor, nu primesc acasă la mine astfel de observații, pe care... le consider ca niște insulte. CARAGIALE, O. I 116. Să urmez eu cum îmi place, Fără a putea guvernul observație a face. ALEXANDRESCU, M. 171. 4. (În legătură cu verbele «a pune», «a ține», «a sta i), «a fi», «a se afla» etc., precedat totdeauna de prep. «sub») Supraveghere, pază. Bolnavul e ținut sub observație. Foaie de observație = formular pe care se notează zilnic evoluția bolii și -fazele tratamentului unui bolnav. Vardaru citi inscripțiile foii de observație. C. PETRESCU, Î. II 46.

OBSERVA vb. I. tr. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. A cerceta, a examina atent. ♦ A supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. A pîndi, a iscodi. [P.i. observ, 3,6 -vă. / < cf. fr. observer, lat. observare].

OBSERVAȚIE s.f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice constînd în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau proces; cercetare, examinare, observare; studiu. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție, critică. ♦ Mustrare, reproș. 4. Supraveghere. ◊ Foaie de observație = foaie pe care sunt notate zilnic tratamentul și evoluția bolii unui bolnav (în spital). [Gen. -iei, var. observațiune s.f. / cf. fr. observation, lat. observatio].

OBSERVAȚIUNE s.f. v. observație.

OBSERVAȚIE s. f. 1. procedeu al cunoașterii științifice în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau proces; examinare. 2. remarcă, constatare. 3. obiecție, critică; mustrare, reproș. 4. supraveghere. ♦ foaie de ~ = foaie pe care sunt notate zilnic tratamentul și evoluția bolii unui bolnav. (< fr. observation, lat. observatio)

A OBSERVA observ tranz. 1) A fixa cu văzul într-un fragment scurt de timp; a distinge fugitiv cu privirea; a zări. 2) A sesiza atrăgând atenția; a remarca. ~ un detaliu artistic. 3) A privi cu atenție, pentru a-și forma o părere. 4) A urmări pe ascuns; a pândi. 5) înv. (legi, obiceiuri etc.) A lua în considerație, acordând atenția cuvenită; a îndeplini întocmai; a respecta. ~ datinele strămoșești. /<fr. observer, lat. observare

OBSERVAȚIE ~i f. 1) v. A OBSERVA. ◊ Foaie de ~ document în care sunt înregistrate zilnic evoluția bolii unui bolnav și tratamentul aplicat. A ține sub ~ a supraveghea. 2) Constatare cu privire la un fenomen sau la un fapt observat. 3) Obiecție la o acțiune, la un fapt sau la o lucrare a cuiva. ◊ A face ~ a atrage atenția asupra unei greșeli. [G.-D. observației; Sil. -ți-e] /<germ. Observation, fr. observation, lat. observatio, ~onis

observați(un)e f. 1. acțiunea de a observa: observațiunea unei legi; 2. cercetare, atentivă: astronomia reclamă observațiuni constante; 3. rezultatul observațiunii: a scrie observațiunile sale; 4. reflexiune: permite-mi o observațiune; 5. replică: nici-o observațiune!

*observațiúne f. (lat. observátio, -ónis). Supunere unei legĭ, uneĭ regule: observarea regulamentuluĭ. Atențiune dată unuĭ lucru, studiŭ: observațiunea vĭețiĭ furnicilor. Lucru observat, descoperire: importantele observațiunĭ ale acestuĭ savant. Obĭecțiune, reflexiune: permite-mĭ o observațiune. Atragere de atențiune, mustrare: profesoru ĭ-a făcut aspre observațiunĭ. Acțiunea de a spiona: armată de observațiune (a mișcărilor dușmanului), a sta în observațiune (a spiona). Băgare de samă, atențiune: asta n’a scăpat observațiuniĭ luĭ. – Și -áție și -áre.

observație (desp. -ți-e) s. f., art. observația (desp. -ți-a), g.-d. art. observației; pl. observații, art. observațiile (desp. -ți-i-)

observație (-ți-e) s. f., art. observația (-ți-a), g.-d. art. observației; pl. observații, art. observațiile (-ți-i-)

observa vb., ind. prez. 1 sg. observ, 3 sg. și pl. observă

observație s. f. (sil. -ți-e), art. observația (sil. -ți-a), g.-d. art. observației; pl. observații, art. observațiile (sil. -ți-i-)

observație

SENSUS, NON AETAS, INVENIT SAPIENTIAM (lat.) observația, nu vârsta, va aduce înțelepciunea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 638. Observarea mediului înconjurător și a oamenilor dă cunoștințe și experiență care valorează mai mult decât anii trăiți.

OBSERVA vb. v. respecta, ține.

OBSERVA vb. 1. v. examina. 2. v. constata. 3. v. supraveghea. 4. v. spiona. 5. a percepe, a remarca, a reține, a sesiza, a vedea, a zări, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?) 6. v. vedea. 7. v. cunoaște. 8. v. semnala.

OBSERVAȚIE s. 1. v. examinare. 2. v. supraveghere. 3. v. părere. 4. v. indicație. 5. v. critică. 6. v. ceartă.

OBSERVAȚIE s. 1. analiză, cercetare, examinare, observare, scrutare, studiere, studiu, (pop.) iscodire, (înv.) iscoadă, ispită, ispitire. (~ atentă a cuiva.) 2. supraveghere. (Sub ~ medicală.) 3. considerație, considerent, constatare, idee, observare, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Cîteva ~ asupra...) 4. indicație, însemnare, mențiune, notă, notificare, notificație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...) 5. critică, obiecție, rezervă, (rar) observare. (Are unele ~ după lectura romanului.) 6. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.)