17 definiții pentru obiecție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBIECȚIE, obiecții, s. f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. [Var.: obiecțiune s. f.] – Din fr. objection.

OBIECȚIE, obiecții, s. f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. [Var.: obiecțiune s. f.] – Din fr. objection.

obiecție sf [At: STAMATI, D. / P: o-biec~ / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr objection] 1 Observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva.

OBIECȚIE, obiecții, s. f. (Adesea în legătură cu verbele «a face», «a ridica» etc.) Argument care se opune unei teze, observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. V. critică. O obiecție poate să ne fie făcută, și anume una foarte serioasă. GHEREA, ST. CR. I 313. Și-și plecă urechea ca și cînd i s-ar fi făcut o obiecție pe care n-a auzit-o. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. Pronunțat: -bi-ec-. - Variantă: obiecțiune (IBRĂILEANU, sp. cr. 93) s. f.

OBIECȚIE s.f. Argument pe care cineva îl opune unei propuneri, unei pretenții, unei teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. [Gen. -iei, var. obiecțiune s.f. / cf. fr. objection, lat. obiectio – mustrare].

OBIECȚIE s. f. argument pe care cineva îl opune unei propuneri, pretenții, teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. (< fr. objection, lat. obiectio)

OBIECȚIE ~i f. Argument adus împotriva unei opinii sau afirmații, pentru a combate. [G.-D. obiecției] /<fr. objection

OBIECȚIUNE s. f. v. obiecție.

obiecțiune f. dificultate ce se opune unei propuneri sau cereri.

*obĭecțiúne f. (lat. objéctio, -ónis. V. de- și in-jecțiune, pro-ĭecțiune). Acțiunea de a obĭecta. Vorbe pe care le opuĭ uneĭ afirmațiunĭ, uneĭ presupunerĭ: a nu face nicĭ o obĭecțiune. – Și obĭécție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

obiecție (desp. -biec-ți-e) s. f., art. obiecția (desp. -ți-a), g.-d. art. obiecției; pl. obiecții, art. obiecțiile (desp. -ți-i-)

obiecție (-biec-ți-e) s. f., art. obiecția (-ți-a), g.-d. art. obiecției; pl. obiecții, art. obiecțiile (-ți-i)

obiecție s. f. (sil. -biec-ți-e; mf. ob-), art. obiecția (sil. -ți-a), g.-d. art. obiecției; pl. obiecții, art. obiecțiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OBIECȚIE s. critică, observație, rezervă, (rar) observare. (Are unele ~ după lectura romanului.)

Intrare: obiecție
obiecție substantiv feminin
  • silabație: o-biec-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obiecție
  • obiecția
plural
  • obiecții
  • obiecțiile
genitiv-dativ singular
  • obiecții
  • obiecției
plural
  • obiecții
  • obiecțiilor
vocativ singular
plural
obiecțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obiecțiune
  • obiecțiunea
plural
  • obiecțiuni
  • obiecțiunile
genitiv-dativ singular
  • obiecțiuni
  • obiecțiunii
plural
  • obiecțiuni
  • obiecțiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

obiecție, obiecțiisubstantiv feminin

  • 1. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote O obiecție poate să ne fie făcută, și anume una foarte serioasă. GHEREA, ST. CR. I 313. DLRLC
    • format_quote Și-și plecă urechea ca și cînd i s-ar fi făcut o obiecție pe care n-a auzit-o. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.