CONSTATARE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei. – V. constata.

constatare sf [At: MAIORESCU, L. 52 / Pl: ~tări / E: constata] 1 Stabilire. 2 Încredințare. 3 Remarcă.

CONSTATARE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei; stabilire, încredințare. – V. constata.

CONSTATARE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei; stabilire.

CONSTATARE s.f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei; stabilire, încredințare. V. descindere. [< constata].

constatare f. fapta de a constata și lucrul constatat.

*constatațiúne f. (d. constat; fr. -ation). Acțiunea de a constata. – Și -áție, dar ob. -áre.

constatare s. f., g.-d. art. constatării; pl. constatări

constatare s. f., g.-d. art. constatării; pl. constatări

constatare s. f., g.-d. art. constatării; pl. constatări

CONSTATARE s. 1. v. părere. 2. stabilire. (~ unei infracțiuni.)

CONSTATARE s. 1. considerație, considerent, idee, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Cîteva ~ asupra...) 2. stabilire. (~ unei infracțiuni.)