11 definiții pentru examinare esaminare examenare ezaminare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

examinare sf [At: TIN. ROM. 10 / P: egz~ / V: (înv) esa~, ~men~, eza~ / Pl: ~nări / E: examina] 1 Supunere a cuiva unui examen (4) Si: ascultare, interogare, (rar) examinat1 (1), examinație (1), (îvr) examenuire (1), examenuit1 (1), examinăluire (1), examinăluit1 (1). 2 (Înv) Supunere a unui acuzat unui interogatoriu Si: interogare, (rar) examinat1 (2), examinație (2), (îvr) examenuire (2), examenuit1 (2) examinăluire (2), examinăluit1 (2). 3 Supunere studiului, cercetării amănunțite, a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen, pentru a trage concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziția unei substanțe Si: cercetare, (rar) examinat1 (3), examinație (3). 4 Privire insistentă a unei persoane, a unui obiect etc. Si: (rar) examinat1 (4), examinație (4). 5 (Îlv) A lua în ~ A examina (4).

EXAMINÁRE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. [Pr.: eg-za-] – V. examina.

EXAMINÁRE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. [Pr.: eg-za-] – V. examina.

EXAMINARE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. 1. Cercetare amănunțită a unui lucru (concret sau abstract) făcută cu scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Examinarea planului de venituri și cheltuieli.Sisești se întrerupse din examinarea tabloului și întoarse capul ca un animal gata de atac. CAMIL PETRESCU, N. 119. ♦ Examen medical. După fiecare examinare, [doctorul] dădea nemulțumit din cap, fără să spună ceva precis. BART, E. 376. 2. Verificare, cercetare a cunoștințelor dobîndite de un elev ori de un student într-o anumită perioadă, sau a aptitudinilor și a nivelului pregătirii unui aspirant la un post, la un titlu, la o diplomă etc. Examinarea clasei a II-a a durat două zile.

EXAMINÁRE s.f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei; cercetare, întrebare, ascultare. [Pron. eg-za-. / < examina].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

examináre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. examinắrii; pl. examinắri

examináre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. examinării; pl. examinări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EXAMINÁRE s. 1. v. analiză. 2. v. cercetare. 3. analiză, cercetare, observare, observație, scrutare, studiere, studiu, (pop.) iscodire, (înv.) iscoadă, ispită, ispitire. (~ atentă a cuiva.) 4. v. ascultare. 5. v. consultare.

EXAMINARE s. 1. analizare, analiză, cercetare, examen, investigare, investigație, studiere, studiu, (pop.) cercare, (înv.) răspicare, (fig.) explorare. (O ~ critică a problemelor.) 2. cercetare, privire. (La o ~ mai adîncă...) 3. analiză, cercetare, observare, observație, scrutare, studiere, studiu, (pop.) iscodire, (înv.) iscoadă, ispită, ispitire. (~ atentă a cuiva.) 4. ascultare, chestionare, interogare, (înv.) procitanie. (~ unui elev.) 5. (MED.) consultare. (~ pacienților.)

Intrare: examinare
examinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • examinare
  • examinarea
plural
  • examinări
  • examinările
genitiv-dativ singular
  • examinări
  • examinării
plural
  • examinări
  • examinărilor
vocativ singular
plural
esaminare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
examenare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ezaminare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.