2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

oblăduire sfs [At: BIBLIA (1688), 2831/4 / Pl: ~ri / E: oblădui] (Îvp) 1 Guvernare. 2 Domnie. 3 (Înv) Administrare. 4 (Îvr) Proprietate. 5-6 Autoritate (de stat). 7 Protecție.

OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. 1. Acțiunea de a oblădui și rezultatul ei; guvernare, conducere. Pentru oblăduirea, ținuturilor creștine coprinse de dînșii.. simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126. Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86. Cum a fost oblăduirea mea?.. Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ (Concretizat) Organ de conducere, stăpînire. înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 2. Protecție, ocrotire. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67.

OBLĂDUÍRE ~i f. înv. 1) v. A OBLĂDUI. 2) Organ de conducere; ocârmuire; administrație. [Sil. -blă-] /v. a oblădui

oblăduire f. administrațiune, stăpânire: toți boierii dușmani oblăduirii mele AL.

oblăduíre f. Rar azĭ. Guvern, ocîrmuire, stăpînire, administrațiune. Oblastie.

OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati.

OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati.

oblădui [At: PSALT. 141 / Pzi: ~esc / E: vsl обладовати] (Îvp) 1 vt A conduce. 2 vt A administra. 3 vi A domni. 4 vt A stăpâni.

OBLĂDUÍ, ohlăduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce, a administra, a cîrmui, a guverna. A oblăduit moșia pentru slava ei și-a lui. DAVILA, V. V. 33. Orînduind vechil... ca să cblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. Mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. ODOBESCU, S. II 16. ◊ Intranz. Pe atunci, oblădida pe Lotru un boier mare. GALACTION, O. I 67. Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că nu mai iaste destoinic de a oblădui. La ODOBESCU, S. I 279. 2. A proteja, a ocroti, a apăra.

A OBLĂDUÍ ~iésc înv. 1. tranz. 1) A dirija, stând în frunte; a conduce; a cârmui; a guverna; a administra. 2) A lua sub ocrotire; a ocroti; a păzi; a supraveghea; a proteja. 2. intranz. A se afla la domnie; a domni. [Sil. -blă-] /<sl. obladovati

oblăduì v. a stăpâni o țară, a o guverna. [Slav. OBLADATI, a stăpâni].

oblăduĭésc v. tr. (vsl. obladovati, obladati, oblasti [din *ob-vlasti], a guverna. V. vlăduĭesc). Rar azĭ. Guvernez, stăpînesc, ocîrmuĭesc, administrez un județ, o țară.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri

oblăduíre s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri

oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă

oblăduí vb. (sil. -blă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. oblăduiáscă

oblădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, conj. oblăduiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBLĂDUÍRE s. v. administrare, administrație, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecție, protejare, sprijin, stăpânire.

OBLĂDUÍRE s. v. egidă.

arată toate definițiile

Intrare: oblăduire
oblăduire substantiv feminin
  • silabație: o-blă-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oblăduire
  • oblăduirea
plural
  • oblăduiri
  • oblăduirile
genitiv-dativ singular
  • oblăduiri
  • oblăduirii
plural
  • oblăduiri
  • oblăduirilor
vocativ singular
plural
Intrare: oblădui
  • silabație: o-blă-
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oblădui
  • oblăduire
  • oblăduit
  • oblăduitu‑
  • oblăduind
  • oblăduindu‑
singular plural
  • oblăduiește
  • oblăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oblăduiesc
(să)
  • oblăduiesc
  • oblăduiam
  • oblăduii
  • oblăduisem
a II-a (tu)
  • oblăduiești
(să)
  • oblăduiești
  • oblăduiai
  • oblăduiși
  • oblăduiseși
a III-a (el, ea)
  • oblăduiește
(să)
  • oblăduiască
  • oblăduia
  • oblădui
  • oblăduise
plural I (noi)
  • oblăduim
(să)
  • oblăduim
  • oblăduiam
  • oblăduirăm
  • oblăduiserăm
  • oblăduisem
a II-a (voi)
  • oblăduiți
(să)
  • oblăduiți
  • oblăduiați
  • oblăduirăți
  • oblăduiserăți
  • oblăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • oblăduiesc
(să)
  • oblăduiască
  • oblăduiau
  • oblădui
  • oblăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oblăduire

  • 1. învechit popular Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: conducere guvernare 3 exemple
    exemple
    • Pentru oblăduirea ținuturilor creștine coprinse de dînșii... simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126.
      surse: DLRLC
    • Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86.
      surse: DLRLC
    • Cum a fost oblăduirea mea?... Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Organ de conducere, autoritate (de stat).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: autoritate stăpânire un exemplu
      exemple
      • Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181.
      surse: DLRLC
    • Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi oblădui
    surse: DEX '98 DEX '09

oblădui învechit popular

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: administra conduce guverna 3 exemple
    exemple
    • A oblăduit moșia pentru slava ei și-a lui. DAVILA, V. V. 33.
      surse: DLRLC
    • Orînduind vechil... ca să oblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate. GORJAN, H. I 3.
      surse: DLRLC
    • Mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. ODOBESCU, S. II 16.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 2 exemple
      exemple
      • Pe atunci, oblăduia pe Lotru un boier mare. GALACTION, O. I 67.
        surse: DLRLC
      • Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că nu mai iaste destoinic de a oblădui. La ODOBESCU, S. I 279.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: