2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

oblăduire sfs [At: BIBLIA (1688), 2831/4 / Pl: ~ri / E: oblădui] (Îvp) 1 Guvernare. 2 Domnie. 3 (Înv) Administrare. 4 (Îvr) Proprietate. 5-6 Autoritate (de stat). 7 Protecție.

OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. 1. Acțiunea de a oblădui și rezultatul ei; guvernare, conducere. Pentru oblăduirea, ținuturilor creștine coprinse de dînșii.. simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126. Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86. Cum a fost oblăduirea mea?.. Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ (Concretizat) Organ de conducere, stăpînire. Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 2. Protecție, ocrotire. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67.

OBLĂDUÍRE ~i f. înv. 1) v. A OBLĂDUI. 2) Organ de conducere; ocârmuire; administrație. [Sil. -blă-] /v. a oblădui

oblăduire f. administrațiune, stăpânire: toți boierii dușmani oblăduirii mele AL.

oblăduíre f. Rar azĭ. Guvern, ocîrmuire, stăpînire, administrațiune. Oblastie.

OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati.

OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati.

oblădui [At: PSALT. 141 / Pzi: ~esc / E: vsl обладовати] (Îvp) 1 vt A conduce. 2 vt A administra. 3 vi A domni. 4 vt A stăpâni.

OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce, a administra, a cîrmui, a guverna. A oblăduit moșia pentru slava ei și-a lui. DAVILA, V. V. 33. Orînduind vechil... ca să oblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. Mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. ODOBESCU, S. II 16. ◊ Intranz. Pe atunci, oblăduia pe Lotru un boier mare. GALACTION, O. I 67. Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că nu mai iaste destoinic de a oblădui. La ODOBESCU, S. I 279. 2. A proteja, a ocroti, a apăra.

A OBLĂDUÍ ~iésc înv. 1. tranz. 1) A dirija, stând în frunte; a conduce; a cârmui; a guverna; a administra. 2) A lua sub ocrotire; a ocroti; a păzi; a supraveghea; a proteja. 2. intranz. A se afla la domnie; a domni. [Sil. -blă-] /<sl. obladovati

oblăduì v. a stăpâni o țară, a o guverna. [Slav. OBLADATI, a stăpâni].

oblăduĭésc v. tr. (vsl. obladovati, obladati, oblasti [din *ob-vlasti], a guverna. V. vlăduĭesc). Rar azĭ. Guvernez, stăpînesc, ocîrmuĭesc, administrez un județ, o țară.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oblăduire (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduíre s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri

oblădui (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, imperf. 3 sg. oblăduia; conj. prez. 3 să oblăduiască

oblăduí vb. (sil. -blă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. oblăduiáscă

oblădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, conj. oblăduiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OBLĂDUÍRE s. v. administrare, administrație, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecție, protejare, sprijin, stăpânire.

OBLĂDUIRE s. egidă, ocrotire, patronaj, protecție, sprijin. (Asociația se bucură de înalta ~ a...)

oblăduire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. APĂRARE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. FERIRE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. OCROTIRE. PĂZIRE. PROTECȚIE. PROTEJARE. SPRIJIN. STĂPÎNIRE.

OBLĂDUÍ vb. v. administra, apăra, cârmui, conduce, dirigui, domni, feri, gospodări, guverna, ocroti, păzi, proteja, stăpâni.

oblădui vb. v. ADMINISTRA. APĂRA. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. FERI. GOSPODĂRI. GUVERNA. OCROTI. PĂZI. PROTEJA. STĂPÎNI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oblăduí (-uésc, oblăduít), vb. – A guverna, a administra. Sl. obladovati, din oblasti, obladą (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220), der. din vlasti, vladą, cf. vlădică.Der. oblăduire, s. f. (guvernare, administrare, regim, autoritate); oblăduitor, s. m. (guvernator, administrator, conducător); oblastie, s. f. (guvern, provincie), din sl. oblasti. Cuvinte înv.

Intrare: oblăduire
oblăduire substantiv feminin
  • silabație: o-blă- info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oblăduire
  • oblăduirea
plural
  • oblăduiri
  • oblăduirile
genitiv-dativ singular
  • oblăduiri
  • oblăduirii
plural
  • oblăduiri
  • oblăduirilor
vocativ singular
plural
Intrare: oblădui
  • silabație: o-blă- info
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oblădui
  • oblăduire
  • oblăduit
  • oblăduitu‑
  • oblăduind
  • oblăduindu‑
singular plural
  • oblăduiește
  • oblăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oblăduiesc
(să)
  • oblăduiesc
  • oblăduiam
  • oblăduii
  • oblăduisem
a II-a (tu)
  • oblăduiești
(să)
  • oblăduiești
  • oblăduiai
  • oblăduiși
  • oblăduiseși
a III-a (el, ea)
  • oblăduiește
(să)
  • oblăduiască
  • oblăduia
  • oblădui
  • oblăduise
plural I (noi)
  • oblăduim
(să)
  • oblăduim
  • oblăduiam
  • oblăduirăm
  • oblăduiserăm
  • oblăduisem
a II-a (voi)
  • oblăduiți
(să)
  • oblăduiți
  • oblăduiați
  • oblăduirăți
  • oblăduiserăți
  • oblăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • oblăduiesc
(să)
  • oblăduiască
  • oblăduiau
  • oblădui
  • oblăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oblăduire, oblăduirisubstantiv feminin

  • 1. învechit popular Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pentru oblăduirea ținuturilor creștine coprinse de dînșii... simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126. DLRLC
    • format_quote Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86. DLRLC
    • format_quote Cum a fost oblăduirea mea?... Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. DLRLC
    • 1.1. concretizat Organ de conducere, autoritate (de stat). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. DLRLC
  • 2. Ocrotire, protecție. DLRLC
    • format_quote Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181. DLRLC
    • format_quote Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67. DLRLC
etimologie:
  • vezi oblădui DEX '98 DEX '09

oblădui, oblăduiescverb

învechit popular
  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A oblăduit moșia pentru slava ei și-a lui. DAVILA, V. V. 33. DLRLC
    • format_quote Orînduind vechil... ca să oblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate. GORJAN, H. I 3. DLRLC
    • format_quote Mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. ODOBESCU, S. II 16. DLRLC
    • 1.1. intranzitiv Domni. DEX '09 DEX '98
      sinonime: domni
      • format_quote Pe atunci, oblăduia pe Lotru un boier mare. GALACTION, O. I 67. DLRLC
      • format_quote Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că nu mai iaste destoinic de a oblădui. La ODOBESCU, S. I 279. DLRLC
  • 2. tranzitiv Apăra, ocroti, proteja. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.