OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

oblăduire sfs [At: BIBLIA (1688), 283¹/4 / Pl: ~ri / E: oblădui] (Îvp) 1 Guvernare. 2 Domnie. 3 (Înv) Administrare. 4 (Îvr) Proprietate. 5-6 Autoritate (de stat). 7 Protecție.

OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. 1. Acțiunea de a oblădui și rezultatul ei; guvernare, conducere. Pentru oblăduirea, ținuturilor creștine coprinse de dînșii.. simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126. Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86. Cum a fost oblăduirea mea?.. Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ (Concretizat) Organ de conducere, stăpînire. Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 2. Protecție, ocrotire. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67.

OBLĂDUIRE ~i f. înv. 1) v. A OBLĂDUI. 2) Organ de conducere; ocârmuire; administrație. [Sil. -blă-] /v. a oblădui

oblăduire f. administrațiune, stăpânire: toți boierii dușmani oblăduirii mele AL.

oblăduíre f. Rar azĭ. Guvern, ocîrmuire, stăpînire, administrațiune. Oblastie.

oblăduire (înv., pop.) (desp. o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduire (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduire s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

OBLĂDUIRE s. v. egidă.

OBLĂDUIRE s. v. administrare, administrație, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecție, protejare, sprijin, stăpânire.

OBLĂDUIRE s. egidă, ocrotire, patronaj, protecție, sprijin. (Asociația se bucură de înalta ~ a...)

oblăduire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. APĂRARE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. FERIRE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. OCROTIRE. PĂZIRE. PROTECȚIE. PROTEJARE. SPRIJIN. STĂPÎNIRE.