NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Pref. ne- + putință.

neputință sf [At: TETRAEV. (1574), 205 / V: (înv) ~potință, ~tență / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: ne- + putință] 1 Lipsă de putere fizică Si: slăbiciune, (înv) nevolnicie (5), (pop) bicisnie, (Trs) nevoioșetură. 2 (Spc) Suferință provocată de boală, de bătrânețe. 3 (Pex; mpl) Bătrânețe. 4 (Pex; mpl) Boală. 5 (Pop) Infirmitate. 6 (Fam; îe) A-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) pe cineva ~ța A se scăpa pe el. 7 (Bis) Imperfecțiune. 8 (Bis) Defect. 9 (Pop) Impotență. 10 (Reg) Apoplexie. 11 (Înv) Sărăcie. 12 (Înv) Mizerie. 13 Imposibilitate de a realiza ceva sau de a acționa Si: incapacitate, neajutorare (2), (înv) netrebnicie, (nob) neputincioșie. 14-15 (Îljv) Cu ~ (Care este) imposibil. 16-17 (Îal) (Care este) irealizabil. 18-19 (Îal) (În mod) imaginar. 20-21 (Îal) (În mod) ireal. 22 Ceea ce nu se poate realiza Si: imposibil. 23 Ceea ce nu poate exista. corectat(ă)

NEPUTINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Lipsă de putere, slăbiciune; infirmitate, beteșug: ce ne facem noi... de vom ajunge niscai-va zile de ~ ori de nevoie? (ISP.) ¶ 2 Lipsă de putință, de mijloace de a face ceva; cu ~, ce nu e cu putință, ce nu se poate face, imposibil.

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Ne- + putință.

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Lipsă de putere, incapacitate. [Era] în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită. EMINESCU, N. 36. 2. Nevolnicie; slăbiciune, p. ext. boală, beteșug, infirmitate. Leac băbesc pentru cine știe ce măruntă neputință căpătată. GALAN, Z. R. 379. 3. Imposibilitate. Momentul l-am amînat, mai exact: s-a amînat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. IBRĂILEANU, A. 32. El înțălese... neputința realizărei viselor lui. EMINESCU, N. 71. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = imposibil. Șovăind, cercă să umble... dară îi fu cu neputință. ISPIRESCU, L. 59. Oricît ai voi tu și oricare altul să mai meargă înainte de aici, este cu neputință! CREANGĂ, P. 93. O lume întreagă de închipuiri... îi umplea creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. EMINESCU, N. 42.

NEPUTINȚĂ ~e f. (negativ de la putință) Stare de om neputincios; becisnicie. /ne- + putință

neputință f. 1. lipsă de putere, de mijloace de a face ceva; 2. infirmitate: cu neputință, imposibil.

neputínță f., pl. e. Lipsă de putere, infirmitate. Lipsă de energie. Lipsă de mijloace, imposibilitate: a fi în neputință de a face ceva. Incapacitate. A te apuca neputințele, a te apuca o nevoĭe trupească ca pe copiĭ.

nepotință sf vz neputință

neputență sf vz neputință

neputința vi [At: BIBLIA (1688), 789¹/36 / V: (cscj) ~ți / Pzi: ~țez / E: neputință] (Înv) 1 A-și pierde forța fizică. 2 A slăbi.

neputinți v vz neputința modificată

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

NEPUTINȚĂ s. 1. v. imposibilitate. 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbiciune, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrân.)

NEPUTINȚĂ s. v. afecțiune, boală, impotență, infirmitate, invaliditate, lipsă, maladie, mizerie, nevoie, sărăcie.

neputință s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. IMPOTENȚĂ. INFIRMITATE. INVALIDITATE. LIPSĂ. MALADIE. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.

NEPUTINȚĂ s. 1. imposibilitate. (~ de a face ceva.) 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbiciune, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrîn.)

Neputință ≠ putință, posibilitate

NEPUTINȚĂ s.f. . (Mold., ȚR) Sărăcie, lipsă; situație umilă. A: Domnul au învățat ceia ce sîmt mai slobodzi de nesosințe, de neputințe, să le hie milă de cei mai neavuți, de cei mai neputincioși. VARLAAM. B: Au trimis ... la Odriiu ... cu pocloane la vizirul și la alții ai Porții, după obicei, și ca să facă jalbă de slăbiciunea și de neputința țării. R. GRECEANU. Etimologie: pref. ne- + putință. Vezi și neputincios. Cf. n i ș t o t ă (1), p e h n e a l ă, s u r u m ă n i e.

neputința, neputințez, vb. I (înv.) a-și pierde forța fizică, vlaga; a slăbi.

Ia-l-ai după mine, că-l omor.
(Se zice cînd se laudă oarecine la neputința lui.)