Definiția cu ID-ul 924489:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Lipsă de putere, incapacitate. [Era] în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită. EMINESCU, N. 36. 2. Nevolnicie; slăbiciune, p. ext. boală, beteșug, infirmitate. Leac băbesc pentru cine știe ce măruntă neputință căpătată. GALAN, Z. R. 379. 3. Imposibilitate. Momentul l-am amînat, mai exact: s-a amînat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. IBRĂILEANU, A. 32. El înțălese... neputința realizărei viselor lui. EMINESCU, N. 71. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = imposibil. Șovăind, cercă să umble... dară îi fu cu neputință. ISPIRESCU, L. 59. Oricît ai voi tu și oricare altul să mai meargă înainte de aici, este cu neputință! CREANGĂ, P. 93. O lume întreagă de închipuiri... îi umplea creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. EMINESCU, N. 42.