2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

neputința vi [At: BIBLIA (1688), 7891/36 / V: (cscj) i / Pzi: ez / E: neputință] (Înv) 1 A-și pierde forța fizică. 2 A slăbi.

NEPUTÍNȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Pref. ne- + putință.

neputință sf [At: TETRAEV. (1574), 205 / V: (înv) ~potință, ~tență / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: ne- + putință] 1 Lipsă de putere fizică Si: slăbiciune, (înv) nevolnicie (5), (pop) bicisnie, (Trs) nevoioșetură. 2 (Spc) Suferință provocată de boală, de bătrânețe. 3 (Pex; mpl) Bătrânețe. 4 (Pex; mpl) Boală. 5 (Pop) Infirmitate. 6 (Fam; îe) A-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) pe cineva ~ța A se scăpa pe el. 7 (Bis) Imperfecțiune. 8 (Bis) Defect. 9 (Pop) Impotență. 10 (Reg) Apoplexie. 11 (Înv) Sărăcie. 12 (Înv) Mizerie. 13 Imposibilitate de a realiza ceva sau de a acționa Si: incapacitate, neajutorare (2), (înv) netrebnicie, (nob) neputincioșie. 14-15 (Îljv) Cu ~ (Care este) imposibil. 16-17 (Îal) (Care este) irealizabil. 18-19 (Îal) (În mod) imaginar. 20-21 (Îal) (În mod) ireal. 22 Ceea ce nu se poate realiza Si: imposibil. 23 Ceea ce nu poate exista. corectată

NEPUTÍNȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Ne- + putință.

NEPUTÍNȚĂ, neputințe, s. f. 1. Lipsă de putere, incapacitate. [Era] în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită. EMINESCU, N. 36. 2. Nevolnicie; slăbiciune, p. ext. boală, beteșug, infirmitate. Leac băbesc pentru cine știe ce măruntă neputință căpătată. GALAN, Z. R. 379. 3. Imposibilitate. Momentul l-am amînat, mai exact: s-a amînat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. IBRĂILEANU, A. 32. El înțălese... neputința realizărei viselor lui. EMINESCU, N. 71. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = imposibil. Șovăind, cercă să umble... dară îi fu cu neputință. ISPIRESCU, L. 59. Oricît ai voi tu și oricare altul să mai meargă înainte de aici, este cu neputință! CREANGĂ, P. 93. O lume întreagă de închipuiri... îi umplea creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. EMINESCU, N. 42.

NEPUTÍNȚĂ ~e f. (negativ de la putință) Stare de om neputincios; becisnicie. /ne- + putință

NEPUTINȚĂ s.f. . (Mold., ȚR) Sărăcie, lipsă; situație umilă. A: Domnul au învățat ceia ce sîmt mai slobodzi de nesosințe, de neputințe, să le hie milă de cei mai neavuți, de cei mai neputincioși. VARLAAM. B: Au trimis ... la Odriiu ... cu pocloane la vizirul și la alții ai Porții, după obicei, și ca să facă jalbă de slăbiciunea și de neputința țării. R. GRECEANU. Etimologie: pref. ne- + putință. Vezi și neputincios. Cf. n i ș t o t ă (1), p e h n e a l ă, s u r u m ă n i e.

neputință f. 1. lipsă de putere, de mijloace de a face ceva; 2. infirmitate: cu neputință, imposibil.

neputínță f., pl. e. Lipsă de putere, infirmitate. Lipsă de energie. Lipsă de mijloace, imposibilitate: a fi în neputință de a face ceva. Incapacitate. A te apuca neputințele, a te apuca o nevoĭe trupească ca pe copiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

neputínță s. f., g.-d. art. neputínței; pl. neputínțe

neputínță s. f., g.-d. art. neputínței; pl. neputínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NEPUTÍNȚĂ s. 1. v. imposibilitate. 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbiciune, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrân.)

NEPUTÍNȚĂ s. v. afecțiune, boală, impotență, infirmitate, invaliditate, lipsă, maladie, mizerie, nevoie, sărăcie.

neputință s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. IMPOTENȚĂ. INFIRMITATE. INVALIDITATE. LIPSĂ. MALADIE. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.

NEPUTINȚĂ s. 1. imposibilitate. (~ de a face ceva.) 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbiciune, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrîn.)

Neputință ≠ putință, posibilitate


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

neputínțá, neputínțéz, vb. I (înv.) a-și pierde forța fizică, vlaga; a slăbi.

Intrare: neputința
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • neputința
  • neputințare
  • neputințat
  • neputințatu‑
  • neputințând
  • neputințându‑
singular plural
  • neputințea
  • neputințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • neputințez
(să)
  • neputințez
  • neputințam
  • neputințai
  • neputințasem
a II-a (tu)
  • neputințezi
(să)
  • neputințezi
  • neputințai
  • neputințași
  • neputințaseși
a III-a (el, ea)
  • neputințea
(să)
  • neputințeze
  • neputința
  • neputință
  • neputințase
plural I (noi)
  • neputințăm
(să)
  • neputințăm
  • neputințam
  • neputințarăm
  • neputințaserăm
  • neputințasem
a II-a (voi)
  • neputințați
(să)
  • neputințați
  • neputințați
  • neputințarăți
  • neputințaserăți
  • neputințaseți
a III-a (ei, ele)
  • neputințea
(să)
  • neputințeze
  • neputințau
  • neputința
  • neputințaseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • neputinți
  • neputințire
  • neputințit
  • neputințitu‑
  • neputințind
  • neputințindu‑
singular plural
  • neputințește
  • neputințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • neputințesc
(să)
  • neputințesc
  • neputințeam
  • neputinții
  • neputințisem
a II-a (tu)
  • neputințești
(să)
  • neputințești
  • neputințeai
  • neputințiși
  • neputințiseși
a III-a (el, ea)
  • neputințește
(să)
  • neputințească
  • neputințea
  • neputinți
  • neputințise
plural I (noi)
  • neputințim
(să)
  • neputințim
  • neputințeam
  • neputințirăm
  • neputințiserăm
  • neputințisem
a II-a (voi)
  • neputințiți
(să)
  • neputințiți
  • neputințeați
  • neputințirăți
  • neputințiserăți
  • neputințiseți
a III-a (ei, ele)
  • neputințesc
(să)
  • neputințească
  • neputințeau
  • neputinți
  • neputințiseră
Intrare: neputință
neputință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • neputință
  • neputința
plural
  • neputințe
  • neputințele
genitiv-dativ singular
  • neputințe
  • neputinței
plural
  • neputințe
  • neputințelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

neputință

etimologie:

  • Prefix ne- + putință.
    surse: DEX '09