NEDUMERIT, -Ă, nedumeriți, -te, adj. Care nu este dumerit, lămurit; care este mirat, încurcat în fața unui fapt, a unui lucru etc.; neașteptat, neclar. [Var.: nedumirit, -ă adj.] – Pref. ne- + dumerit.

NEDUMIRI vb. IV nedumeri.

nedomerit, ~ă a vz nedumerit

nedomirit, ~ă sf vz nedumerit^[1] modificată

nedumeri [At: SLAVICI, N. I, 159 / Pzi: ~resc / V: ~miri / E: drr nedumerit] 1 vt A face să fie nedumerit (1) Si: a mira, (înv) a scăndălisi. 2 vt A face să nu înțeleagă. 3 vt A pune în încurcătură. 4 vr (Reg) A se simți nedumerit, încurcat. 5 vr (Reg) A șovăi. 6 vr (Rar) A-și manifesta mirarea.

nedumerit, ~ă a [At: BARIȚIU, P. A. I, 399 / V: ~mirit, (reg) ~dome~, ~domi~ / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + dumerit] 1 (D. oameni) Care este mirat, surprins. 2 Care este încurcat sau uimit în fața unui fapt, a unui lucru etc. neașteptat, neclar Si: derutat, descumpănit, dezorientat, perplex, zăpăcit, (liv) deconcertat. 3 (D. sentimente, situații etc.) Care nu este clar Si: confuz. 4 Care produce confuzie, mirare, nedumerire Si: derutant.

nedumiri v vz nedumeri

nedumirit, ~ă a vz nedumerit

NEDUMERIT, NEDOMERIT, NEDOMIRIT adj. Care nu se dumerește; nehotărît, șovăitor, nesigur; uluit: chelnerul, curios și nedumerit ca și noi, s’a uitat după ea pînă ce n’a mai văzut-o (VLAH.).

NEDUMERIT, -Ă, nedumeriți, -te, adj. Care nu este dumerit, lămurit; care este mirat, încurcat în fața unui fapt, a unui lucru etc.; neașteptat, neclar. [Var.: nedumirit, -ă adj. ] – Ne- + dumerit.

NEDUMERI, nedumeresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune (pe cineva) în nedumerire; a uimi. Compatriotul acela de sus, de la camera 53 a hotelului «Molière», îl nedumerea cu totul. C. PETRESCU, A. 317.

NEDUMERIT, -Ă, nedumeriți, -te, adj. Care nu este dumerit; nelămurit, surprins, uluit. Irena era sincer nedumerită, dincolo de motivul real al supărării ei. CAMIL PETRESCU, N. 135. Țăranii rămaseră pe loc. Se uitară unii la alții nedumeriți. REBREANU, R. I 231. Se uită un moment la mine nedumerită și întrebător, apoi iute se înroși. HOGAȘ, M. N. 30.

A NEDUMERI ~esc tranz. (persoane) A pune în încurcătură, trezind mirare. /Din nedumerit

NEDUMERIT ~tă (~ți, ~te) Care este mirat, încurcat în fața unui fapt, a unui lucru. /ne- + dumerit

nedumerit a. nehotărît, nesigur: nedumerită temere OD.

nedumerít, -ă adj. Care nu e dumerit, nu pricepe ce a fost saŭ nu știe ce să facă.

nedumeri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nedumeresc, 3 sg. nedumerește, imperf. 1 nedumeream; conj. prez. 1 sg. să nedumeresc, 3 să nedumerească (Purtarea lui mă nedumerește.)

+nedumerit (mirat) adj. m., pl. nedumeriți; f. sg. și pl. nedumerite^[1] (Sunt cam nedumerit.)

nedumeri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nedumeresc, imperf. 3 sg. nedumerea; conj. prez. 3 să nedumerească

nedumeri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nedumeresc, imperf. 3 sg. nedumerea; conj. prez. 3 sg. și pl. nedumerească

nedumerit

NEDUMERI vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

NEDUMERI vb. v. mira.

NEDUMERIT adj. 1. v. mirat. (Om ~.) 2. v. nelămurit. 3. v. dezorientat.

NEDUMERI vb. a (se) mira, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă...)

nedumeri vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.

NEDUMERIT adj. 1. mirat. (Om ~.) 2. nelămurit. (E puțin ~.) 3. derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat, perplex, zăpăcit, (livr.) deconcertat, (înv. și fam.) sastisit. (Împrejurarea l-a lăsat ~.)

A nedumeri ≠ a dumeri

NEDUMERI vb. IV. tranz. A face să fie nedumerit, să nu înțeleagă ceva, a pune în încurcătură; a mira¹ (1). Pe Titu numai costumul țărănesc îl nedumerea. rebreanu, r. i, 94. Compatriotul acela de sus, de la camera 53 a Hotelului Molière, îl nedumerea cu totul. c. petrescu, a. 317. E foarte rău să nedumerești pe spectatori, ap. iordan, l. r. a. 203. Propunerea lui Eliade îl nedumerise, camil petrescu, o. ii, 157. ♦ Refl. (Regional) A se simți nedumerit, încurcat, a nu se putea hotărî; a șovăi, a ezita. Însă, pe drum, începu iar a se nedumiri, slavici, n. i, 159. Se nedumerise destul, gîndise destul de unul singur. Începu să pună întrebări limpezi și nu-și ascunse de loc neîncrederea, preda, d. 187. ♦ Refl. (Rar) A-și manifesta mirarea (1), uimirea. Ce se uită așa? se nedumeri președintele, ap. iordan, l. r. a. 203. – prez. ind. : nedumeresc. – Și : nedumiri vb. IV. – Derivat regresiv de la nedumerit.

NEDUMERIT, -Ă adj. (Despre oameni) Negativ al lui dumerit; care este mirat, surprins, încurcat sau uimit în fața unui fapt, a unui lucru etc. neașteptat, neclar. Boierii stau pe gînduri, nedumeriți, alecsandri, t. ii, 117, cf. costinescu. Chelnerul, curios și nedumerit ca și noi, s-a uitat după ea. vlahuță, ap. cade, cf. ddrf. Nedumerită, crăpa puțintel ușa. f (1897), 40, cf. barcianu. Fata rămase în mijlocul odăii, nedomirită, uitîndu-se cînd la unul, cînd la altul; simțea că se petrece ceva, dar nu înțelegea ce. d. zamfirescu, t. s. 17, cf. alexi, w. Moșul se uita nedumerit, apoi fața i se lumină de bucurie, dunăreanu, ch. 11. Azi cat nedumerit, nepoate: Cum toate se schimbară, toate! iosif, patr. 6. Se uită un moment la mine nedumerită și întrebător, hogaș, m. n. 30. Victor părea nedumerit, dar nu i-a cerut nici o explicație. rebreanu, r. i, 252. Iubita cîntă-un marș funebru, Iar eu nedumerit mă mir. bacovia, o. 26. Oamenii mă privesc nedumeriți, neștiind ce să facă. camil petrescu, u. n. 296. Medicul regimentului... raporta nedumerit că epidemia a reînceput, brăescu, v. 68. O privesc nedumeriți, așteptînd de la stăpîna lor altceva decît acest blestem nefolositor, sadoveanu, o. vii, 279. Ne-am adus aminte de chipul cum ne primise în republica literară, nedumerit, supărat ca un străbun, arghezi, t. c. 64. E tanti Aglae, sora lui papa – explică Otilia lui Felix, văzîundu-l cam nedumerit, călinescu, e. o. i, 18. Asistența rămîne o clipă nedumerită, vianu, m. 99. Era tot mai nedumerit, galan, b, i, 120. Ismail se ivi în capul scărilor, nedumerit. tudoran, p. 434. Fusese nedumerit și nu izbutise să-și explice de unde acumulaseră atîta venin. t. popovici, se. 81. Mîhnit și nedumerit dori din toată inima ca ea să nu se mai întoarcă și să n-o mai vadă niciodată. barbu, ș. n. 80. ◊ (Substantivat) Nu era, ci o făcea pe nedumeritul, galan, b. ii, 15. ♦ (Despre sentimente, situații etc.) Care este confuz, care nu este clar; care produce confuzie, mirare, nedumerire. Oameni moralicește nepătați, luați însă la goană... din ura nedumerită, personală ori națională, barițiu, p. a. i, 399. Nu știau ce să facă și cum să iasă din acea situațiune nedomirită. filimon, o. i, 201. Era de ajuns ca un cîne de pripas să-l latre... pentru ca dînsul, cuprins de o nedomirită spaimă, să se arunce în prăpastie, odobescu, s. iii, 482. – pl.: nedumeriți, -te. – Și : nedumirit, -ă, (regional) nedomerit, -ă (costinescu), nedomirit, -ă adj. – pref. ne- + dumerit.

NEDUMIRIT, -Ă adj. v. nedumerit.