31 de definiții pentru năpastă

Explicative DEX

NĂPASTĂ, năpaste, s. f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate. 2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată; calomnie. 3. (Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuție. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Bir pe care îl plăteau locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări necunoscute. 5. (Reg.) Prostovol. [Pl. și: năpăști] – Din sl. napastĩ.

năpastă sf [At: COD. VOR. 110/11 / V: (îrg) napaste, ~te, ~tie, (reg) ~ast (Pl: năpasturi) sn / Pl: ~păști, ~te, (înv) ~păsti, ~păste / E: slv напасть] (Înv) 1 (În legătură cu verbele „a merge”, „a intra”, „a cădea”, „a aduce”) Momeală. 2 Păcat. 3 (În legătură cu verbul „a face”) Nedreptate. 4 Persecuție. 5-6 (Reg; îljv ) Cu ~ (Care este) pe nedrept. 7-8 (Reg; îal) (Care este) maxim. 9-10 (Reg; îal) (În mod) aproximativ. 11 Acuzație nedreaptă. 12 Învinuire sau afirmație neîntemeiată Si: calomnie. 13 (Îe) A grăi cu ~te A spune neadevăruri, nedreptățind pe cineva. 14 Nenorocire mare Si: belea, calamitate, pacoste. 15 Suferință. 16 (Îe) A cădea (sau a pica) ~te A provoca cuiva neplăceri, necazuri, nenorociri. 17 (Îae) A nedreptăți. 18 (Îae) A persecuta. 19 (Îe) A-i sta ~te A provoca cuiva o nenorocire. 20 (Ccr) Lucru, persoană etc. care provoacă sau aduce nenorocire. 21 (Mun) Bucățică de mămăligă care se desprinde mai greu și cade singură deasupra mămăligii întregi, fiind considerată de superstițioși ca semn rău. 22-23 (Înv; ccr) Impozit (suplimentar). 24 (Reg) Unealtă de pescuit Si: prostovol.

NĂPASTĂ1 👉 NĂPASTE.

NĂPASTĂ2 sf. 🐟 👉 PROSTOVOL.

NĂPASTĂ, năpaste, s. f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate. 2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată; calomnie. 3. (Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuție. 4. (Înv.) Bir pe care îl plăteau în trecut locuitorii unui sat în contul celor fugari. 5. (Reg.) Prostovol. [Pl. și: năpăști] – Din sl. napastĩ.

NĂPASTĂ, năpaste și năpăști, s. f. 1. Nenorocire, calamitate, pacoste, belea. Vremile adunaseră asupra țăranilor noștri năpăști și amaruri. SADOVEANU, O. VI 486. Toți așteptau cu spaimă ca să treacă năpasta. ANGHEL, PR. 110. ◊ (În imprecații) Dar cui năpastele-a testat Papucii roși de-atîtea uliți? COȘBUC, P. II 255. 2. (Și în forma învechită năpaste) Calomnie, pîră nedreaptă, învinuire neîntemeiată. Ion a fost condamnat cu năpaste, – o imoralitate. GHEREA, ST. CR. II 275. Pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă! CARAGIALE, O. I 276. Toată comedia asta e o nerușinată năpaste a clevetitorilor mei. NEGRUZZI, S. I 229. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) Cu năpaste = cel mult. Să fi avut cu năpaste douăzeci și opt de ani. HOGAȘ, DR. II 19. 3. (Învechit, în forma de pl. năpăsti) Bir, impozit impus pe nedrept. Munca și sudoarea lui abia îi dau cu ce să plătească contribuțiile, cărora, neștiind ce nume să le deie, le numește năpăsti. NEGRUZZI, S. I 274. 4. Prostovol. – Pl. și: (rar) năpăsti. - Variante: năpaste, năpastie (ODOBESCU, S. III 28) s. f.

NĂPASTĂ ~e f. 1) Nenorocire grea, care se abate asupra cuiva; urgie. * Ia ~! ia nevoie. 2) Acuzație lipsită de orice temei; învinuire nedreaptă. 3) ist. Bir suplimentar pe care îl plăteau țăranii în locul consătenilor fugiți. [G.-D. năpastei; Pl. și năpăsti] /<sl. napasti

napaste sf vz năpastă

năpast sn vz năpastă

năpaste sf vz năpastă

năpastie sf vz năpastă

NĂPASTE sf. 1 ‡Ispită: și nu ne duce în ~ (COR.) 2 ‡Nedreptate, neajuns, supărare (ce se face cuiva): au început a să plînge că i să fac multe nevoi și năpăști pre pămînt (ȚICH.) 3 ‡Dare extraordinară, nedreaptă, neomenească, ce se scotea de Domn din spinarea țăranului 4 Învinuire nedreaptă, acuzare falsă, calomnioasă: toată comedia asta e o nerușinată ~ a clevitorilor mei (NEGR.) 5 Belea, necaz, supărare ce cade asupra cuiva pe neașteptate: mare ~ a căzut pe capul nostru, cuconașule! (FIL.); Ⓕ: această femeie e o ~, un biciu asupra omenirii (GN.) [vsl. napastĭ].

NĂPASTE s. f. v. năpastă.

NĂPASTIE s. f. v. năpastă.

NĂPASTIE s. f. v. năpastă.

năpaste f. 1. od. dare extraordinară scoasă de Mihnea-Vodă; 2. acuzare falșă: cu vr’o năpaste să ne pomenim PANN; 3. nenorocire neașteptată, belea: năpaste ce a căzut pe capul meu ISP.; 4. prostovol. [Slav. NAPASTĬ, cădere, năvală, nenorocire].

năpástie și (maĭ rar) -ste., pl. ăstii și ăștĭ (vsl. napastĭ, caz, nenorocire. V. năpădesc, năpatcă, prăpastie). Vechĭ. Ispită. Azĭ. Acuzațiune falsă căzută asupra cuĭva. Belea nenorocire neașteptată (Se numea așa și nu bir impus de Mihnea Vodă): s’aŭvăzut și năpastiĭ să cadă păcalu pe capu cuĭva (VR. 1911, 11, 257), a căzut năpastia pe mine să du sacu. Prostovol. – Pl năpăști în Let. II, 22, 74,75. Năpastă (cum e intitulată o pĭesă a luĭ Carageali) nu zice nimeni!

prostogól (nord), prostovól și rostofól (sud) n., pl. oale și urĭ (d. prostovolesc. V. și rostogol). Un fel de plasă de formă conică, cu mărgele de plumb pe la marginĭ și care se aruncă în apă învîrtindu-se (rostogolindu-se) orizontal și apoĭ se strînge pe fundu apeĭ apucînd tot peștele. (Se numește și năpaste și șașmá. V. năpatcă). Dîmb. (rostofol). Cilindru de netezit pămîntu pin rostogolire. – Și adj. -ól, -oálă, rotofeĭ, durduliŭ: copil, purcel rostofol. V. clocă 2.

Ortografice DOOM

năpastă s. f., g.-d. art. năpastei; pl. năpaste

!năpastă s. f., g.-d. art. năpastei; pl. năpaste

năpastă s.f., g.-d. art. năpastei / năpăștii; pl. năpaste / năpăști

năpastă, pl. -păști.

năpaste (= năpastă) s. f. (pl. năpăști)

Enciclopedice

NĂPÁSTĂ (< sl.) s. f. 1. Nenorocire mare, pacoste (1), belea. 2. Acuzație nedreaptă, învinuire neîntemeiată, calomnie. ♦ Nedreptate, urgie, prigoană. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a birului plătit de locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări rămase necunoscute. 4. Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă rotundă, de 4-5 m în diametru, dintr-un inel metalic central și o frânghie circulară la periferie, de care sunt atârnate greutăți de plumb. Când e scoasă afară, plasa se strânge ca un sac; prostovol.

Sinonime

NĂPASTĂ s. I. 1. v. dezastru. 2. v. necaz. II. (PESCUIT) prostovol, (reg.) cucă, șașma, (prin Bucov.) năpastnic, (Transilv. și Olt.) plașcă.

NĂPASTĂ s. v. ademenire, atracție, chin, cucă, durere, ispită, încercare, patimă, păs, pătimire, persecuție, prigoană, seducere, seducție, suferință, tentație.

năpastă s.f. I 1 calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. și pop.> osândă, prăpădenie, <pop.> blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. și reg.> pojar, pustieșag, pustiit1, sodom, <reg.> năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfărâmătură, stingere, <fig.> bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, <fig.; rar> debaclu, <fig.; reg.> prăvală, <fig.; înv.> volbură. Războiul este o năpastă aducătoare de moarte. 2 bucluc, încurcătură, neajuns1, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, <livr.> dezagrement, <înv. și pop.> poznă, răutate, <pop. și fam.> daraveră, pocinog, <pop.> alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, <fam.> belea, dandana, <înv. și reg.> nacafa, nagodă, pricină, <reg.> bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvârneală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, șugă, șugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosință, nevoință, patimă, silă, stenahorie, supărătură, <grec.; înv.> distihie, <turc.; înv.> iftira, <fig.> lovitură, <fig.; înv. și pop.> suspin, val, <fig.; pop. și fam.> pedeapsă, <fig.; reg.> crâșcare, <fig.; înv.> lovire, undă, <arg.> înghesuială. Multe năpaste a avut în ultimul timp! 3 (pop.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. Încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferință. Turment. 4 (pop.; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Persecuție. Prigoană. 5 (fam.; mai ales deprec.) <fam.> belea, pacoste, râie. Cheltuiești așa de mult, încât ești o adevărată năpastă la casa omului! 6 (înv.) v. Ademenire. Amăgire. Atracție. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducție. Tentație. II (pesc.) 1 prostovol, <reg.> ceasma, cucă2, năpastnic, plașcă1, șașma, târâtoare (v. târâtor). Năpasta este alcătuită dintr-o plasă conică, ce formează în apă un sac în care sunt prinși peștii. 2 (reg.) v. Cucă2.

năpastă s. v. ADEMENIRE. ATRACȚIE. CHIN. CUCĂ. DURERE. ISPITĂ. ÎNCERCARE. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. PERSECUȚIE. PRIGOANĂ. PROSTOVOL. SEDUCERE. SEDUCȚIE. SUFERINȚĂ. TENTAȚIE.

NĂPASTĂ s. 1. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom. (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.) 2. belea, bucluc, dandana, încurcătură, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe capul lui!)

Antonime

Năpastă ≠ noroc

Tezaur

NĂPASTĂ s. f. I. 1. (Învechit; adesea în legătură cu verbele „a merge”, „a intra”, „a cădea”, „a duce”) Ispită, momeală (1); păcat. Cînd Intru năpasti în tot chipul cădeți, știind că ispita cu a voastră credință face rebdare. cod. vor. 110/11, cf. 112/14. Privegheți și vă rugați să nu mergeți în napaste. tetraev. (1574), 248/17. Și nu ne duce în năpaste, ce ne izbăveaște pre noi de hitleanul (a. 1574). gcr i, 10/2. Cine va să se îmbogățească, el cade în năpăști și în lațure. coresi, l. 507/20. Cela ce-l învence ispita cade în năpaste și înghițit va fi întru iad (a. 1619). gcr i, 56/2, cf. cuv. d. bătr. ii, 124/11. Răbdare întru năpăștile trupului. varlaam, c. 415, cf. 191, n. test. (1648), 8r/33, dosoftei, ps. 96/9. Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în năpaste. cheia în. 39v/23. Făcu-tu-v-ați călători neabătuți din calea cea strimtă și colțuroasă, lepădînd mulțimile năpăștilor. mi-neiul (1776), 73rl/1. Și eu am căzut în năpăști și sînt foarte îngrijat. varlaam-ioasaf, 57v/8. 2. (Adesea în legătură cu verbul „a face”) Nedreptate (2), prigoană, persecuție. Rugați-vă dereptu ceia ce fac voao năpaste și gonescu voi. tetraev. (1574), 207. Să răbdăm năpăștile ce ne vin noauă de la alți oameni pentru pizma ce au pre noi. varlaam, c. 126. Oricare vameș va face năpaste cuiva... acela... ca un fur se va certa. prav. 48. Acesta, răbdînd multe năpăști de la idolniciarii împărați. dosoftei, v. s. octombrie 97r/26. Să înceteaze năpăștile oamenilor celor răi. mineiul (1776), 25r2/27. Lor le era ocară a mele suferințe Și la acea năpaste mai rău mă chinuiam. heliade, o. i, 169. Jandarmii au strîns chingile... Satul a intrat în năpastă și pînă în toamnă, cînd unul, cînd altul, a fost purtat pe drumuri pînă la reședința județului. c. petrescu, r. dr. 168. Fuma o țigară groasă din foaie de porumb și spunea „cum a fost cu năpasta asupra bietului Mitrea”. sadoveanu, m. c. 48. ◊ loc. adj. și adv. (Învechit și regional) Cu năpaste = a) (pe) nedrept. Mamonul învață să apucăm și să luăm cum putem și cu strîmbul și cu asupreală și cu năpaste. varlaam, c. 163. Să dea de știre domnu-său de acea tocmală, ce i-au poruncit, cum iaste lucru cu năpaste și să socotească, să mai cerceteadze. prav. 277. Acest lucru ce-i dzic să facă iaste cu năpaste și cu asupreală. ib. 279. D. Alexan-drescu judecă astfel; Ion a fost condamnat cu năpaste, – o imoralitate. gherea, st. cr. ii, 275; b) cel mult; aproximativ. Oastea Ibrăilei toată, cu năpaste două mii. beldiman, e. 31/33. Cu năpaste, să fie zece case (cel mult). pamfile, j. ii, 156. Să fi avut cu năpaste douăzeci și opt de ani. hogaș, dr. ii, 19. 3. Acuzație nedreaptă, învinuire sau afirmație neîntemeiată; calomnie. Înstreinînd oamenii despre domnia mea cu pisme și cu năpăști (a. 1631). mag. ist. i, 123/10. Lui Dragoș Vodă mare năpaste-i fac cei ce zic că au fost păstor. n. costin, let2. i, 66. Au mărsu boieri la Poartă de l-au pîrît prea tare la Poartă, cu multe năpăști. neculce, l. 65, cf. 35. Puindu-i năpaste că el au fost pricina morții lui Constantin Postelnicul. amiras, let2. iii, 150. Au dat credința... cum că nu știu nimică de zapis și l-i mare năpaste și i-au dat pace (a. 1741). uricariul, xxv, 311. Această școală a avut a să lupta cu ideea ce predomnea pă atunci că nimic nu se poate învăța în limba rumânească și multă vreme încă nu s-ar fi putut apăra de această năpaste de nu ar fi avut pe... Gheorghe Lazăr. cr (1832), 2292/17. Toată comedia asta e o nerușinată năpaste a clevetitorilor mei. negruzzi, s. i, 229. Toți boierii începură... a se lepăda ca de satana de o astfel de năpaste. ispirescu, l. 378. Pot arunca năpăști asupra altora din răutate, ori din prostie, socotind a-și ușura vina lor. sadoveanu, z. c. 156. Năpasta cădea pe capul slugilor. stancu, r. a. iii, 111. N-am omorît pe nimeni. A căzut năpasta pe mine. id. ib. iv, 274. Orice cu minciuni arunci asupra altuia, năpaste se-nțelege. zanne, p. viii, 426. ◊ (În context figurat) Sticla prin care mă privea lumea era schimbată – era sticla cea mincinoasă a năpăstii. conv. Lit. xiii, 331. ◊ Expr. (Învechit) A grăi cu năpaste = a spune neadevăruri (nedreptățind pe cineva). Grăiescu cu năpaste și ca niște oameni ce nu pricep și nu știu. neculce, l. 218. 4. Nenorocire (1) mare, pacoste (1), calamitate, belea; chin, necaz (1), suferință. Năpaslile cealea ce mi se-au tămplatu. cod. vor. 20/2. Să nu scîrbim de nedereptate și de năpaste. coresi, ev. 19. În toate chipurile găteaște-i, ca cu nește arme-i încinge, spre năpăști a mearge. id. ib. 202, cf. 351, id. l. 96/16. Vîna piciorului drept de se va clăti, o năpaste vei păți. paraclis (1639), 263. Într-aceia slujitorii, văzindu năpastea și moartea căpitanului lor, mare zarvă făcură. ureche, l. 174. Și de la primejdie scap Dumnezău sfinte Cu a ta putiare de năpăști cumplite. dosoftei, ps. 53/9. Nu să teame de strîmbătate, de nedreptate și năpaste. țichindeal, f. 107/5. În Arcadia, ferice:... Unde lupul nu se teme De năpăstiile ce-i vin. donici, f. 22. Mare năpastă a căzut pe capul nostru... o să ne ducem în lume. filimon, o. i, 162, cf. pontbriant, d. În timpul de acum avea să ne calce, cu fier și cu foc, năpastia consorților nemțești. odobescu, s. iii, 28. Marțea... ziua aceasta după credința poporului e cu năpaste. marian, na. 409. Te rog, să te-nduri de durerea Bietului Sinon, de-un suflet ce piere bătut de năpaste! coșbuc, ae. 33. Toți așteptau cu spaimă ca să treacă năpasta. anghel, pr. 110. De unde voia să agonisească un ban, îi pica cîte trei năpăști pe spinare. n. a. bogdan, ap. tdrg. Să nu te puie ceasul rău să te întorci înapoi, Ițic, că mă bagi și pe mine-n năpastă, iar tu tot nu scapi. REBREANU, NUV. 293, cf. 256, SADOVEANU, O. x, 648. Se pregătesc în taină durerea și năpasta. arghezi, s. p. 48. Este sau nu este acesta un subiect? De ce să nu fie acesta și de ce să fie năpăștile lui Oedip? perpessicius, m. iii, 27. Rămase năuc... înțelegînd proporțiile năpastei. camil petrescu, o. ii, 132. A simțit că-i în stare să ducă și năpasta asta nouă. galan, z. r. 95. Cînd rămîne mămăligă lipită de ceaun, să n-o mănînci, că-i năpaste. șez. i, 17. Plînge mereu bietul înger de năpasta ce a căzut pe el. ib. 213. Floriceli di pi coasti, Trag rușini și napasti Pîntr-on pui cu ochi albaștri. ib. ii, 181, cf. v, 5. Năpastea pe om cade, iar nu pe pietre. zanne, p. viii, 427. ◊ (În imprecații; glumeț) La nuntă-mi, bată-o năpasta, Să nu joc eu? De-aș ști că zac, La nuntă vreau să-mi joc nevasta! coșbuc, p. i, 183. Dar cui năpastele-a testat Papucii, roși de-atîtea uliți? id. ib. ii, 255. ◊ Expr. A cădea (sau a pica) năpaste = a) a provoca cuiva neplăceri, necazuri, nenorociri. Ce vorbe sînt aceste?... Tu să-mi zici că ți-am picat năpaste? alecsandri, t. 1 014. Fiindu-le urît de dînșii, cad năpaste în traiul altora. id. s. 96; b) a nedreptăți, a persecuta. Cela ce au început svada ș-au făcut asupreală, ce să dzice au cădzut năpaste, pentru ce au izbăvit den mîna lui pre cel dirept. prav. 117. A-i sta năpaste = a provoca (cuiva) o nenorocire (1), a năpăstui (2). Să te ferească Dumnezeu de îngeri, cînd se îndrăcesc, de-ți stau năpaste. alecsandri, t. 1 037. ♦ (Concretizat) Lucru, persoană care provoacă sau aduce nenorocire (1). Nepotul meu, găsește casa moșului său o năpaste pentru dînsul! alecsandri, t. 1 010. Săriți, nu mă lăsați, s-a legat năpastea de mine ca boala de om sănătos. id. t. i, 431. În țara turcească Vede o năpaste drăcească, Un croncan urît turcesc General împărătesc. șez. ii, 37. ♦ (Prin nordul Munt.) Bucățică de mămăligă care, la răsturnarea din căldare, se desprinde mai greu și cade singură deasupra mămăligii întregi, fiind considerată de superstițioși ca un semn rău. cf. rădulescu-codin, 52. 5. (Învechit; concretizat) Impozit, bir (suplimentar). Nici unul dintru oameni... nu va plăti năpaste. herodot (1645), 294. Ioan Țuvic [trimite] „și dajdia vam[e]șugului năpaste” (cca 1650). iorga, d. b. i, 87, cf. 79. Închisăse pe Rugină sulgerul și pe Ștefan Luca visternicul pentru banii năpăștilor. n. costin, ap. hem 2 418. Și strîngînd acei bani pe fețe, au orînduit năpăști de un leu. neculce, l. 190, cf. 70, 194. Au început a face milă mare țării, iertîndu-le toate năpăștile. anon. cantac., cm i, 164. Mihnea Vodă... au mai adaos în țară un bir, ce i-au zis năpaste. R. popescu, cm i, 310. Hrisov ca să nu să ia năpastea la vădrărit (a. 1756). cat. man. i, 2. Punea năpaste la slujba vădrăritului (a. 1764). uricariul, i, 291. Munca și sudoarea lui abia îi dau cu ce să plătească contribuțiile, cărora neștiind ce nume să le deie, le numește năpăsti. negruzzi, s. i, 274. În afară de aceste biruri se mai percepea un bir cu caracter general, denumit năpasta, care era un fel de supradare. cv 1949, nr. 5, 24. II. (Regional) Prostovol. În Oltenia, la balta Potelu, am auzit zicîndu-i și năpasta. antipa, p. 397, cf. 400. Prostovolul sau năpastea este un fel de sac de pînză de voloc, ai cărui ochi sînt de mărimea degetului mic. pamfile, i. c. 68, cf. băcescu, p. 151. La pescuit sînt cuvintele următoare: nevod, vintile, năpastă. h iii 170, cf. 309, vii 358, 483, xvii 7, cf. liubaiana, m. 129. D-zeu, cică, a trimes pe sf. Petru la baltă să prindă pește. S-a dus... cu coșul orb și cu năpastea. i. cr. iii, 76, cf. alr i 1 731/1, 1 734/1, 5, 26, 79, 837, 840, 887, alr ii/2. – pl.: năpăști și năpaste, (învechit) năpăsti, năpăste (psalt. hur. 13r/3). – Și: (învechit și regional) năpaste, năpastie, năpaste s. f., (regional) năpast (pl. năpasturi, h vii 483) s. n. – Din slavonul нАпАсть.

Intrare: năpastă
năpastă1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năpastă
  • năpasta
plural
  • năpaste
  • năpastele
genitiv-dativ singular
  • năpaste
  • năpastei
plural
  • năpaste
  • năpastelor
vocativ singular —
plural —
năpastă2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F72)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năpastă
  • năpasta
plural
  • năpăști
  • năpăștile
genitiv-dativ singular
  • năpăști
  • năpăștii
plural
  • năpăști
  • năpăștilor
vocativ singular —
plural —
năpast
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
napaste
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F119)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năpaste
  • năpastea
plural
  • năpăști
  • năpăștile
genitiv-dativ singular
  • năpăști
  • năpăștii
plural
  • năpăști
  • năpăștilor
vocativ singular —
plural —
năpastie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năpastie
  • năpastia
plural
  • năpastii
  • năpastiile
genitiv-dativ singular
  • năpastii
  • năpastiei
plural
  • năpastii
  • năpastiilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

năpastă, năpastesubstantiv feminin

  • 1. Nenorocire mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vremile adunaseră asupra țăranilor noștri năpăști și amaruri. SADOVEANU, O. VI 486. DLRLC
    • format_quote Toți așteptau cu spaimă ca să treacă năpasta. ANGHEL, PR. 110. DLRLC
    • format_quote (În imprecații) Dar cui năpastele-a testat Papucii roși de-atîtea uliți? COȘBUC, P. II 255. DLRLC
  • 2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ion a fost condamnat cu năpaste, – o imoralitate. GHEREA, ST. CR. II 275. DLRLC
    • format_quote Pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă! CARAGIALE, O. I 276. DLRLC
    • format_quote Toată comedia asta e o nerușinată năpaste a clevetitorilor mei. NEGRUZZI, S. I 229. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială neobișnuit Cu năpaste = cel mult. DLRLC
      • format_quote Să fi avut cu năpaste douăzeci și opt de ani. HOGAȘ, DR. II 19. DLRLC
  • 3. învechit Nedreptate, persecuție, prigoană. DEX '09 DEX '98
  • 4. în Evul Mediu Țara Românească Bir pe care îl plăteau locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări necunoscute. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Munca și sudoarea lui abia îi dau cu ce să plătească contribuțiile, cărora, neștiind ce nume să le deie, le numește năpăsti. NEGRUZZI, S. I 274. DLRLC
  • 5. regional Prostovol. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: prostovol
  • comentariu rar Plural și: năpăsti. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.