16 definiții pentru „naiv”   declinări

NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul și sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignoră intenționat perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni și despre tot ce ține de natura omului) Care denotă simplitate, credulitate, candoare, provenite din lipsa de experiență (uneori și de inteligență); sincer, neprefăcut. V. candid, inocent, credul. Profită de buna-credință a naivului bătrîn. CARAGIALE, O. III 257. Ce gîndea copilul cu mintea lui naivă... o preocupa zile întregi. EMINESCU, N. 41. Autorul spune cu o mirare naivă că a găsit, sub un munte, o fîntînă frumoasă. RUSSO, S. 41. ◊ (Adverbial) Se bucură naiv cînd Ana Lipan veni să se așeze alături. C. PETRESCU, C. V. 195. Întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină. IBRĂILEANU, A. 135.

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naív adj. m., pl. naívi; f. sg. naívă, pl. naíve

NAÍV adj. 1. v. ingenuu. 2. credul, prost, (înv., în Transilv., Ban. și Olt.) lud, (fam.) fraier. (Ai fost ~ și l-ai crezut.) 3. v. copilăresc.

NAÍV, -Ă adj. 1. Simplu, încrezător; candid; sincer, neprefăcut. ◊ Artă naivă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă a lucrurilor, ființelor etc., așa cum se impun ele atenției imediate a artistului. 2. (Peior.) Simplist, prostuț; copilăresc. // s.m.pl. Pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc. [Pron. na-iv. / < fr. naïf, cf. lat. nativus – natural, înnăscut].

NAÍV, -Ă I. adj. (și adv., s. m. f.) 1. natural, candid, ingenuu; sincer, neprefăcut. 2. fără experiență, credul, inocent. ♦ artă ~ă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă, a lucrurilor, ființelor etc. 3. (peior.) simplist, prostuț; copilăresc. II. s. m. pl. pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc. (< fr. naïf)

naív (naívă), adj. – Ingenuu. Fr. naïf, cu fonetismul f. naïve.Der. naivitate, s. f., din fr. naïveté.

NAÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care vădește sinceritate și curățenie morală; ingenuu; candid; inocent. 2) Care crede cu ușurință orice; credul; inocent. 3) Care manifestă o viziune copilărească; lipsit de seriozitate; copilăros; neserios; infantil; pueril. Întrebări ~e. /<fr. naïf

naiv a. 1. care vorbește cu simplitate: copilul e naiv; 2. care spune cam nerozește că ar fi mai bine să tacă. ║ n. ceeace este naiv (în arte și literatură).

* naív, -ă adj. (fr. naif, d. lat. nativus, nativ; it., sp. nativo). Natural, ingenuŭ, fără artificiĭ: copiiĭ îs naivĭ, vorbă naivă. Care arată adevăru, natura: stil naiv. Credul, fără experiență, cam prost: naiv, răspuns naiv. A face pe naivu, a te preface naiv. Adv. Cu naivitate.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

NAÍV adj. 1. candid, credul, ingenuu, inocent, neștiutor. (Un copil ~.) 2. credul, prost, (înv., în Transilv., Ban. și Olt.) lud, (fam.) fráier. (Ai fost ~ și l-ai crezut.) 3. copilăresc, infantil, pueril. (Gesturi ~.)

NAIVĂ ȘI SENTIMENTALĂ, sintagmă prin care Fr. Schiller (în eseul „Despre poezia naivă și sentimentală”) a distins poezia clasică, definită prin unitatea organică cu natura (Homer, Shakespeare, Goethe), de cea romantică (modernă), care exprimă ruptura dramatică de natură.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

OM NAIV balamut, băiat de băiat, băltăreț, blambete, bleahă, bleg, boblete, bolovan, botanist, bourar, brânzoi, budală, bulache, Bulă, cajbec, candelist, caracudă, cască, cârnat, cârțan, ceacâr, cealapatiu, ciuflex, clift de șmotru, cocârjă, coco, fanache, fazan, fleng, fleț, fraier, frasanaie, gâscă bună de jumulit, gioablă, goglet, gorobete, gulie, gușter, gutufan, gutuie, hantiriu, husăn, husăn de baltă, husăn de gară, husen, juvete, lacrimă, lanolină, leuștean, moacă, mocamete, mocan, mocangiu, nepot, pampalache, papagal, pădurean, pădureț, pătlăgea, pârțâit, pifan, plutaș, popândău, râtan, șlob, târlan, târlă, turcafleț, țațăr, țuțer, uțupan, zarzavagiu.