2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂRUÍRE, năruiri, s. f. Acțiunea de a (se) nărui și rezultatul ei. ♦ (Înv.; concr.) Ruină, dărâmătură (a unei construcții). – V. nărui.

NĂRUÍRE, năruiri, s. f. Acțiunea de a (se) nărui și rezultatul ei. ♦ (Înv.; concr.) Ruină, dărâmătură (a unei construcții). – V. nărui.

năruire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: nărui] 1 Dărâmare. 2 Ruinare. 3 Prăbușire a cuiva cu toată greutatea corpului. 4 (Rar) Năpustire.

NĂRUÍRE, năruiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) nărui și rezultatul ei; dărîmare, doborîre, prăbușire, surpare; ruinare. Tunetele apropiate se descărcau deasupra capetelor în vuiet de năruiri. C. PETRESCU, A. 51. 2. (Învechit, concretizat) Ruină, dărîmătură, năruitură. O ticăloasă colibă... făcută pe năruirile unei biserici vechi. NEGRUZZI, S. III 216.

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbușindu-se). – Et. nec.

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbușindu-se). – Et. nec.

nărui [At: URECHE, ap. LET. I, 133/30 / Pzi: nărui, ~esc, 3 și: (reg) năroaie / E: nct] 1-2 vtr A (se) dărâma. 3-4 vtr (Spc; d. construcții) A (se) ruina. 5 vr (D. ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului. 6 vr (Fig) A muri prăbușindu-se. 7 vr (Rar) A se năpusti (4).

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. A se dărîma, a se surpa, a se prăbuși, a se prăvăli; (despre construcții) a se ruina, a se dărăpăna. Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73. Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223. ◊ Tranz. Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100. ♦ (Despre ființe) A se prăbuși, a cădea; p. ext. a muri. Se năruise la masa lui de lucru, cu capul în mîini. PAS, L. I 257. Îi crăpa vreun porc... se năruia vreun cal. ȘEZ. XVIII 199. – Prez. ind. și: năruiesc (GALACTION, O. I 202).

A SE NĂRUÍ mă năruiésc intranz. 1) (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se surpa; a se ponorî; a se dărâma. 2) și fig. A se răsturna la pământ (din cauza pierderii punctului de sprijin); a se surpa. /Orig. nec.

A NĂRUÍ năruiésc tranz. A face să se năruiască. /Orig. nec.

NĂRUI vb. (Mold.) 1. A (se) dărîma, a (se) prăvăli. S-au lovit din toate părțile și năruind copacii cei întinați asupra lor, multă oaste leșească au perit. URECHE. Munții cei nalți și malurile ceale înalte, când să năruiesc ..., durăt fac mare. M. COSTIN. 2. A se prăbuși, a cădea inert. Craiu s-au năruit într-o mlaștină călcat de calul său. URECHE. Etimologie necunoscută. Vezi și năruit, năruitură.

năruì v. Mold. a (se) surpa: pe pământ lor li se pare, că se nărue tot cerul EM. [Origină necunoscută].

nắrui și -ĭesc v. tr. (vsl. nyrati, a se scufunda. V. norcă). Surp, prăbușesc. Mă surp: zidurile malurile s’aŭ năruit din pricina apeĭ. – Și înăruĭesc (Șez 30, 199).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

năruíre s. f., g.-d. art. năruírii; pl. năruíri

năruíre s. f., g.-d. art. năruírii; pl. năruíri

năruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. nắrui, 3 nắruie, imperf. 3 sg. năruiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să nắrui, 3 să nắruie

năruí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. nărui, 3 sg. și pl. năruie, imperf. 3 sg. năruiá

nărui (ind. prez. 1 sg. nărui, 3 sg. și pl. năruie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂRUÍRE s. 1. v. prăbușire. 2. v. cădere.

NĂRUIRE s. 1. cădere, dărăpănare, dărîmare, dărîmat, năruit, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case.) 2. cădere, dărîmare, picare, prăbușire, prăvălire, răsturnare. (~ cuiva la pămînt în urma loviturii primite.)

NĂRUÍ vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuși.

NĂRUI vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) dărîma, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Casa s-a ~ de tot.) 2. a cădea, a se dărîma, a pica, a se prăbuși, a se prăvăli, a se surpa, (înv.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.)

arată toate definițiile

Intrare: năruire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năruire
  • năruirea
plural
  • năruiri
  • năruirile
genitiv-dativ singular
  • năruiri
  • năruirii
plural
  • năruiri
  • năruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: nărui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nărui
  • năruire
  • năruit
  • năruitu‑
  • năruind
  • năruindu‑
singular plural
  • năruie
  • năruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nărui
(să)
  • nărui
  • năruiam
  • năruii
  • năruisem
a II-a (tu)
  • nărui
(să)
  • nărui
  • năruiai
  • năruiși
  • năruiseși
a III-a (el, ea)
  • năruie
(să)
  • năruie
  • năruia
  • nărui
  • năruise
plural I (noi)
  • năruim
(să)
  • năruim
  • năruiam
  • năruirăm
  • năruiserăm
  • năruisem
a II-a (voi)
  • năruiți
(să)
  • năruiți
  • năruiați
  • năruirăți
  • năruiserăți
  • năruiseți
a III-a (ei, ele)
  • năruie
(să)
  • năruie
  • năruiau
  • nărui
  • năruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

năruire

etimologie:

  • vezi nărui
    surse: DEX '98 DEX '09

nărui

  • 1. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși.
    exemple
    • Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73.
      surse: DLRLC
    • Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223.
      surse: DLRLC
    • Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: năruiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: