NĂRUIRE, năruiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) nărui și rezultatul ei; dărîmare, doborîre, prăbușire, surpare; ruinare. Tunetele apropiate se descărcau deasupra capetelor în vuiet de năruiri. C. PETRESCU, A. 51. 2. (Învechit, concretizat) Ruină, dărîmătură, năruitură. O ticăloasă colibă... făcută pe năruirile unei biserici vechi. NEGRUZZI, S. III 216.