NĂCĂFALĂ s. f. v. nacafa.

năcăfală sf vz nafaca

NACAFA, nacafale, s. f. (Înv. și reg.) 1. Pretenție; capriciu, toană. 2. Preocupare, pasiune. 3. Necaz, neajuns; belea, pacoste. [Pl. și: năcăfale. – Var. năcăfală s. f.] – Din tc. nafaka.

nacafa sf vz nafaca

nacanfa sf vz nafaca

nafaca sf [At: NECULCE, L. 35 / V: nacafa, (Pl: năcăfale), nacanfa, năcăfală (Pl: năcăfeli) / Pl: ~le / E: tc nafaka] 1 (Înv) Totalitate a mijloacelor de subzistență, în bani sau în natură, care îi revin cuiva pentru un timp determinat Si: mertic, porție, tain. 2 (Înv) Salariu. 3 (Înv) Pensie. 4 (Rar; îf nacafa) Ospăț. 5 (Îrg; îaf) Obicei. 6 (Rar; îaf) Pasiune pentru ceva Si: preocupare. 7 (Îrg; îaf) Pretenție. 8 (Îrg; îaf) Capriciu. 9 (Reg; îaf) Necaz. 10 (Reg; îaf) Belea. 11 (Reg; îaf) Defect. 12 (Reg; îaf) Viciu.

NACAFA (pl. -fale), NAFACA sf. 1 ‡Ceea ce i se dă cuiva pentru a avea cu ce trăi, subsistență (numai sub forma primitivă nafaca) ¶ 2 F Cerință, pretenție; nevoie; belea, pacoste (CIAUȘ.); (numai sub forma nacafa): popia are multe năcăfale, e greu de purtat (CRG.) ¶ 3 Soartă (numai sub forma nacafa): filosof, asta era nacafaua mea, nu negustor (CAR.) [tc. nafakà „subsistență”; comp. srb. nafaka „soartă”].

NAFACA 👉 NACAFA.

NACAFA, nacafale, s. f. (Înv. și reg.) 1. Pretenție; capriciu, toană. 2. Preocupare, pasiune. 3. Necaz, neajuns; belea, pacoste. [Pl. și: năcăfale] – Din tc. nafaka.

NACAFA, nacafale, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Capriciu, toană; pretenție, preocupare. I-i dragă doamna lui, care-i tînără și cu multe nacafale. SADOVEANU, O. L. 254. Pentru izbînda legămintelor... dator era să-și calce pe inimă, răbdîndu-i cu abnegație toate nacafalele. C. PETRESCU, A. R. 17. Păcat că nu m-au dat să-nvăț filozofia! eu ieșeam filozof, să nu crezi că spun mofturi! filozof: asta era nacafaua mea, nu negustor! CARAGIALE, O. II 346. 2. Necaz, belea, pacoste. (Atestat în forma năcăfa) Și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. CREANGĂ, A. 22. 3. (Popular) Bir; tain. Și-mi cerea, măre, cerea, Nacafaua cînd făcea, Tot de casă, Vacă grasă. TEODORESCU, P. P. 578. – Variantă: năcăfa s. f.

NĂCĂFA s. f. v. nacafa.

nacafà f. 1. Mold. neajuns, nevoie: și popia are multe nacafale, e greu de purtat CR.; 2. soartă: i-a fost nacafaua; filozof, asta era nacafaua mea, nu negustor CAR. [Metateză din nafacà, leafă (în special leafa zilnică a ienicerilor) = turc. NAFAKA, subzistență (serb. NAFAKA, soartă)].

nafacà f. V. nacafà.

nacafá (din nafaca, d. turc. nafaka, [ar. nafakat], pensiune alimentară, solda zilnică a ienicerilor). Vechĭ. (nafaca). Pensiune, porțiune, tain. Fig. (nacafa). Soartă. Azĭ. Fam. (nacafale). Greutățĭ, belele: fie-care meserie are nacafelel eĭ. Obiceĭurĭ saŭ pretențiunĭ plicticoase, mofturĭ: da multe nacafale maĭ are și cucoana asta!

nafacá V. nacafa.

năcăfală v. nacafa

!nacafa (înv., reg.) s. f., art. nacafaua, g.-d. art. nacafalei; pl. nacafale

!nacafa/năcăfală (înv., reg.) s. f., art. nacafaua/năcăfala, g.-d. art. nacafalei/năcăfalei; pl. nacafale/năcăfale, art. nacafalele/năcăfalele

nacafa s. f., art. nacafaua, g.-d. art. nacafalei; pl. nacafale

nafaca (-ale), s. f. – 1. Rație, porție, dietă. – 2. Necesitate, nevoie. – 3. Soartă, noroc. – Var. nacafa. Tc. (arab.) nafaka (Șeineanu, II, 267; Lokotsch 1532), cf. ngr. ἀναφαϰᾶς. Sec. XVIII, înv., cu primele două sensuri.

NACAFA s. v. belea, bucluc, capriciu, chef, dandana, deprindere, fandoseală, fantezie, fason, fiță, încurcătură, maimuțăreală, moft, naz, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, obicei, obișnuință, pacoste, pocinog, poftă, prosteală, rău, sclifoseală, supărare, toană.

NAFACA s. v. leafă, remunerație, retribuție, salariu.

nacafa s. v. BELEA. BUCLUC. CAPRICIU. CHEF. DANDANA. DEPRINDERE. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. ÎNCURCĂTURĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. OBICEI. OBIȘNUINȚĂ. PACOSTE. POCINOG. POFTĂ. PROSTEALĂ. RĂU. SCLIFOSEALĂ. SUPĂRARE. TOANĂ.

nafaca s. v. LEAFĂ. REMUNERAȚIE. RETRIBUȚIE. SALARIU.

nafaca, nafacale, s.f. (înv.) 1. toate mijloacele de subzistență (în bani și în natură) ce-i revin unei persoane; porție, tain, mertic. 2. salariu, leafă; pensie. 3. (cu forma nacaf) ospăț, praznic. 4. (cu forma nacafa) obicei, deprindere, nărav. 5. (cu forma nacafa) preocupare, pasiune. 6. pretenție; capriciu, toană. 7. necaz, neajuns; belea, pacoste, năpastă. 8. defect, viciu.

NĂCĂFALĂ s. f. v. nafaca.